Consiliul Judeţean face primul pas major în implementarea proiectului „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor în judeţul Arad”. Proiectul, a cărui finanţare a fost parafată de curând la Ministerul Mediului, în valoare totală de circa 34 de milioane de euro, are patru componente. Administraţia judeţeană a scos la licitaţie contractul de „Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului şi supervizarea lucrărilor de construcţii în sprijunul CJ Arad”. Suma pusă la bătaie pentru contractul menţionat este de 11.185.191 lei, fără TVA, durata contractului fiind de trei ani.
Condiţii stricte
Cum proiectul este finanţat în proporţie de 80% din fonduri ale Uniunii Europene, 18% din fonduri de la bugetul de stat şi doar 2% din bugetul CJA, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele participante sunt extrem de stricte. Se cere, printre altele, o garanţie de participare de 143.185 lei, iar media cifrei de afaceri a ofertantului pe ultimii trei ani financiari, în domeniul de activitate aferent obiectului contractului, trebuie să fie de peste 3.000.000 euro, respectiv, firma să fie pe plus în ultimii trei ani. Licitaţia va avea loc la finele lunii aprilie. Firma câştigătoare se va ocupa de implementarea proiectului, procedurile de achiziţie, managementul contractului, supervizarea lucrărilor de construcţii şi de instruirea personalului Consiliului Judeţean Arad, al Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară SIGD Arad, în proceduri moderne privind managementul integrat al deşeurilor.
Salubrizare 100%
Proiectul prevede implementarea colectării deşeurilor în toate localităţile judeţului. Mai mult, vor fi cumpărate containere, pubele şi mijloace de transport pentru colectarea separată a deşeurilor reciclabile, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural „prin puncte de colectare (deşeurile de sticlă şi hârtie în mediul urban şi toate tipurile de deşeuri reciclabile în mediul rural) sau din poartă în poartă pentru deşeurile de metal şi plastic în zona urbană”. Se vor achiziţiona containere şi mijloace de transport pentru colectarea separată a deşeurilor biodegradabile menajere în municipiul Arad şi oraşele din zona 1, la circa 80 % din gospodării, se vor cumpăra unităţi de compostare individuală pentru implementarea compostării individuale la 80 % din gospodăriile din mediul rural, se va achiziţiona un concasor mobil pentru reciclarea deşeurilor din construcţii şi demolări, respectiv, se vor cumpăra mijloace de transport specializate pentru colectarea separată a deşeurilor voluminoase şi a deşeurilor periculoase municipale.
Patru componente
Contractul pentru Asistenţă tehnică şi supervizarea lucrărilor de construcţii în sprijinul Consiliului Judeţean Arad reprezintă doar una dintre cele patru componente ale Proiectului „Sistem integrat de gestiune a deşeurilor în judeţul Arad”. Celelalte trei componente sunt: echipamente de colectare a deşeurilor şi patru staţii de transfer la Chişineu Criş, Mocrea, Sebiş şi Bârzava; servicii de tratare în instalaţii de sortare şi compostare: o nouă staţie de sortare la Mocrea, cu o capacitate de 6.100 tone/an de deşeuri reciclabile, şi două noi instalaţii de compostare la Arad şi Mocrea, cu o capacitate de 19.000 tone/an, respectiv 700 tone/an de deşeuri biodegradabile tratate, respectiv, închiderea celor 10 depozite orăşeneşti neconforme şi a celor 113 spaţii de depozitare din mediul rural.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!