Potrivit proiectului de buget, județul nostru ar urma să primească cu 9 la sută mai puțin bani pe axa sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor decât se estimase că va primi. Practic, Guvernul ne va da cu peste 4 milioane de lei mai puțin. Din această axă se asigură finanţarea sistemului de protecţie a copilului, a centrelor de asistenţă a persoanelor cu handicap, a produselor lactate şi de panificaţie, a învăţământului special şi a centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, inclusiv a acelor hotărâri judecătoreşti pentru plata salariilor în învăţământul special. „Constat cu regret faptul că cele mai vulnerabile categorii sociale, copiii şi persoanele cu handicap, sunt văduvite de susţinerea financiară a statului, în condiţiile în care ar trebui să beneficieze de politici sociale şi protecţie. Consiliul Judeţean Arad va trebui să redirecţioneze o parte din banii alocaţi proiectelor de infrastructură către sistemul social local, pentru că nu putem lăsa aceşti oameni de izbelişte”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Județean Arad.
Și la drumuri
Ba mai mult, pe o altă axă, respectiv sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, vor veni fonduri mai puține decât în acest an. „Guvernul USL pune Aradul în imposibilitatea de a continua investiţii de amploare pentru cetăţenii judeţului. Sumele propuse spre alocare, mult diminuate faţă de estimările bugetare pe anul 2013, nu fac altceva decât să ne demonstreze slaba guvernare şi faptul că <specialiştii> USL nu au nici o legătură cu realitatea din teritoriu, cu nevoile comunităţilor locale, cu proiectele pe care administraţia judeţeană le-a demarat”, a mai spus Ioțcu. Iar asta nu e tot. O altă axă, respectiv echilibrarea bugetelor locale pe anul 2014, va fi mai săracă pentru Arad cu 2,5 milioane de lei, județul nostru urmând să primească cu 6,4 la sută mai puține fonduri decât în acest an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!