Deşi liderii PD-L Arad se feresc să spună câte posturi de secretari doreşte să „smulgă” la negocieri, bursa zvonurilor dă ca sigură o adevărată invazie a arădenilor. Se vehiculează nume precum Aurel Ardelean, la Educaţie, actualul prefect, Călin Bibarţ sau Dana Dănoiu– la Mediu, Ioan Mălăieş- Agricultură, Dacian Ţolea-sport. Preşedintele PD-LArad, Gheorghe Seculici, se miră de unde or fi scos „zvonacii” lista cu pricina: „Nu am vorbit cu nimeni despre aşa ceva. Aşa cum am mai declarat presei, la ora actuală nu s-a terminat nici inventarierea posturilor de secretari de stat rămase libere.Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este faptul că doamna Mihaela Vasil- aşa cum aţi şi scris- a fost solicitată de către ministrul Muncii, pentra ocupa un post de secretar de stat la Casa Naţională de Pensii, însă stăm în expectativă, pentru că dorim să obţinem un post mult mai important, la Interne sau Apărare, pentru o persoană pe care nu putem să o numim deocamdată”.Totuşi, Seculici şi-a amintit că „acum vreo două luni am fost întrebat dacă avem rezervă de cadre în eventualitatea că vom primi posturi şi am enumerat numele de mai sus”.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!