„Vă invit sâmbătă și duminică, între orele 9-21, în fața Consiliului Județean Arad, să cunoașteți producătorii locali și să descoperiți produse de calitate cu eticheta <made in Arad>: gastronomie locală, vinuri din Podgorie, produse agricole, ateliere și obiecte meșteșugărești, produse handmade, standuri cu lavandă și cactuși. Pe durata târgului sunt programate evenimente artistice, inclusiv o reprezentație a Teatrului de Marionete. Vă aștept la târg să susținem și să încurajăm producătorii locali, care merită tot respectul și sprijinul nostru” – transmite Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Sâmbătă seara, de la ora 18.00, e programat un recital susţinut de elevii clasei Cornel Moldovan de la Școala Populară de Arte, iar de la ora 19.00 un concert Progresiv A. Duminică, de la ora 11.00 va avea loc un spectacol interactiv pentru copii, cu Trupa Țac Pac. După masa vor urca pe scenă Ansamblul Florile Mureșului – Vladimirescu (ora 17.00), Ansamblul Șiriana – Șiria (ora 18.00), Ansamblul Sârbesc Sloga Felnac (ora 18.30), Maria Aiftincăi (ora 19.00) şi Ansamblul Aușana, condus de Silviu Botiș (ora 19.30).
Trimite articolul
XO aiureală. 3 producători agricoli cu preturi umflate, vreo doi din Pecica cu mezeluri și pâine, iar restul foarte mulți defapt asa zis “handmade”
-
Adica facute din laba trista?!?
Dacă dai muzica la max cu un bas deranjant pt locuitorii din blocurile apropiate și e ok atunci…in rest felicitari pt initiativa
-
Poate a fost deranjant pt unii care nu vor sa se întâmple nimic în Aradul asta.Pt cei ce au savurat “basul” la maxim, a fost super!
Timpiti se nasc un fiecare zi ..-
“Timpiti se nasc un fiecare zi ..” Asa este, trebuie sa-i multumim si mamei tale pentru asta
-
Mda, există o maximă:
”MAMA TÂMPIȚILOR ESTE PERMANENT GRAVIDĂ”
Nu se precizează … cu gemeni tripleți … -
nemethmanuela@yahoo.co tampita esti tu ! sau nu stii vornba aia cu cine spune ala e ?
-
De ce nu l-ati pus peste o saptamana, dupa 15 asugust de Sfanta Maria, cum prin traditie la romani se pun targurile si balciurile ? Paganilor ? … sectarii, perversii, trogloditii cu idei doar tampite si de import …ei vor cu tot dinadinsul sa schimbe datinile, etica, viata acestui popor
-
Iar ai fumat prea-sfințita și tradiționala tămâie, este? 😂
-
Ai dreptate! Sincer nici nu m-am gândit la asta. Produsele tradiționale sunt apreciate in special de cei din categoria plus 40 de ani, dintre care destui țin post! Tineretul apreciază ce ii pui pe masa acasa sau altele – fast food, etc (nu este niciun reproș, așa am fost multi dintre noi). Adică dacă organizam o ieșire era ștrand / club, Mc, KFK, etc și nu un târg de produse tradiționale.
Bravo pentru observatie (ma rog … putea fi formulata puțin mai atent).
targul obositului de glad varga cu ONG urile lui urat mirositoare care storc banii aradenilor cu asa zise targuri..
important el sa castige si clica falkonistoida din jurul lui.
Producatori Aradeni.
Miros de lavanda fain. Chiar din Arad. Bravo producatorilor si organizatorilor