Ziua internațională a francofoniei – 20 martie – a fost marcată recent de un eveniment de talie națională, un picnic poetic francofon, ce a avut loc în același timp, în 54 de localități din România. Principiul acestui picnic este de a publica poezii de tip haiku pe rețelele sociale, în același timp, pe tot cuprinsul țării, între orele 12-14. Ziua aleasă pentru această manifestare a fost vineri 18 martie. Obiectivele principale ale evenimentului au fost de a schimba idei despre limba franceză, de a sensibiliza elevii la frumusetea și la poezia acestei limbi, de a crea noi motivații pentru învățarea limbii franceze. Și, bineînțeles de a sărbători francofonia și valorile ei în România.
La Arad, activitatea la care au participat zeci de elevi și profesori de limba franceză din tot județul a avut loc, ca și anul trecut, în curtea Colegiului Național ”Preparandia – Dimitrie Țichindeal”. După discursurile de bun venit adresate de cele două reprezentanțe de la Institutul Francez din Timișoara – Camelia Gintaru, Delia Crăciun -, elevii alături de profesorii lor au fost invitați să scrie și să recite la microfon poezii de tip haiku în limba franceză. Inspirați de soarele frumos de martie și de atmosfera convivială, elevii îndrumați de profesoarele lor, Claudia Dragoș, Mihaela Radu, Adriana Filip, Talida Pop, Anca Bătrînu, Alexandra Blaga etc. au compus pe loc poezii despre primăvară, iubire, natură, prietenie. Înainte de ora 14, dupa consensul prestabilit, elevii participanți au postat pe pagina personală de facebook instantanee cu poeziile create, cu afișe reprezentând simboluri ale Franței și ale francofoniei. Un val de postări ce pot fi găsite ușor datorită unui hashtag comun : #haikunoi2016.
Și pentru ca picnicul să fie cu adevărat un picnic, Institutul Francez din Timișoara a oferit elevilor participanți produse de patiserie cu specific franțuzesc. Curtea Preparandiei a fost, pentru două ore, un adevărat spațiu francofon în care printre baloane colorate inscripționate cu haiku, cartonașe cu poezii presărate pe iarbă și panouri cu Turnul Eiffel, elevii au descoperit că limba franceză poate constitui un liant, o fereastră deschisă spre o lume mai diversă, mai prietenoasă, mai frumoasă.
Eseuri și teatru
Alte activităti prilejuite de Zilele Francofoniei la Arad vor avea loc luni, 21 martie, când de la ora 17, în sala Studio a Teatrului Clasic « Ioan Slavici va avea loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de eseuri în limba franceză (pornind de la zece cuvinte prestabilite) după care trupa Amifran, întoarsă recent dintr-un turneu prin țară, va prezenta piesa ”Auto-psy (de petits crimes innocents)”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!