ARAD. Tribunalul Arad a primit peste trei milioane de lei de la Ministerul Justiției pentru a transforma fațada clădirii în care își desfășoară activitatea Tribunalul Arad, Judecătoria Arad, DIICOT Arad, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, demnă de un monument istoric. Reprezentanții Tribunalului Arad preconizează că lucrările vor începe în luna iulie a acestui an, în momentul de față fiind demarate procedurile de achiziție publică. De ce necesită Palatul de Justiție reparații capitale? Reprezentanții Tribunalului Arad au precizat pentru aradon.ro și Jurnal arădean următoarele: „Având în vedere acțiunea intemperiilor la care este supusă fațada clădirii, precum și perioada mare de timp de la ultima renovare, fațada exterioară a clădirii în care funcționează Tribunalul Arad necesită lucrări de reparații și zugrăveli fiind deteriorată în mare parte, ornamentele care sunt amplasate la înălțime prezintă un risc ridicat de desprindere, putând afecta siguranța trecătorilor și a autoturismelor parcate în zona Tribunalului Arad. De asemenea, s-au constatat deteriorări locale ale sistemului de colectare a apelor meteorice, astfel în zonele cu aceste probleme s-au degradat tencuielile, cornișele și ornamentele clădirii. Pentru partea de acoperiș situat pe Bulevardul General Vasile Milea nr. 2 este necesară montarea parazăpezilor pentru evitarea în sezonul rece a alunecărilor de zăpadă pe trotuar, existând risc major de accidentare a trecătorilor și autoturismelor. Totodată, la nivelul soclului clădirii, respectiv la nivelul parterului, imobilul este afectat de infiltrațiile de apă din sol prin efectul de capilaritate al cărămizilor”.Iluminat nouPentru că Palatul de Justiție beneficiază de iluminat, iar Ministerul Justiției a alocat bani și pentru iluminatul arhitectural, reprezentanții Tribunalului Arad spun că „iluminatul arhitectural este necesar având în vedere faptul că iluminatul existent nu mai este funcțional și nici nu întrunește cerințele unui iluminat arhitectural care să pună în valoare elementele ornamentale care împodobesc Palatul de Justiție Arad, acesta fiind o clădire emblematică pentru municipiul Arad, monument istoric situat în zona centrală a orașului”.De menționat este faptul că reparațiile capitale și iluminatul arhitectural vizează și partea de pe strada Nicolae Grigorescu, unde își desfășoară activitatea Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, DIICOT Arad și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, dar și partea dinspre malul Mureșului „cu atât mai mult cu cât restaurarea fațadei Palatului de Justiție nu poate fi efectuată parțial”.Durata de execuție a lucrărilor este de 11 săptămâni.
Trimite articolul
XBinevenita actiunea de reparare,insa as dori sa vad cum prin luna octombrie 2022, la circa 11 saptamini de la inceperea lucrarilor ele se vor finaliza. Cred ca termenul este nerealist…