Spitalul Judeţean din Arad are o nouă faţă, una mai europeană. Proiectul de reabilitare termică a clădirii Spitalului Clinic Judeţean Arad a fost gândit şi pus în practică de către noua conducere administrativă, respectiv Consiliul Judeţean Arad (CJA). Lucrările de execuţie au început acum opt luni, iar valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 3.225.683 lei. Obiectivele proiectului sunt clare: reabilitarea termică exterioară, asigurarea creşterii confortului termic, reducerea cheltuielilor de întreţinere şi, desigur, îmbunătăţirea aspectului exterior.
40 la sută mai puţin
„S-au redus foarte mult cheltuielile în privinţa utilităţilor din spital şi considerăm că este un pas important în tot ce înseamnă îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale în Spitalul Judeţean Arad. La unele dintre utilităţi cheltuielile s-au redus până la 40% datorită faptului că schimbul termic este altul în momentul de faţă. S-a completat faţada cu o structură metalică şi s-au înlocuit toate geamurile prin care, până acum, intra frigul”, a relatat Bogdan Totolici, managerul Spitalului Judeţean Arad.
Investiţii ale CJA
Proiectul de reabilitare termică se înscrie în lista de investiţii demarate de CJA, alături de instalarea panourilor solare, dotarea cu aparatură nouă şi recondiţionarea mai multor secţii, cum ar fi cea de Pediatrie sau Unitatea de Primire Urgenţe.
O altă investiţie se referă la secţia de neuropsihiatrie infantilă care va fi ridicată din temelii sub construcţia deja existentă a panourilor solare. Constructorii se vor folosi de structura existentă pentru a construi secţia dedicată copiilor.
„Lucrările de anvelopare a Spitalului Judeţean Arad au luat sfârşit şi, în acest moment, putem spune că, din punct de vedere al izolării termice, spitalul este la standarde europene. În momentul în care am preluat spitalele în subordinea CJA, am ştiut că ne asumăm o mare responsabilitate. Dar, de asemenea, am fost convins că vom putea gestiona mult mai bine sistemul spitalicesc la nivelul judeţului, faţă de cum se făcea de la nivel central”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.
Date tehnice ale lucrării
Placarea termică exterioară a componentelor opace ale fațadelor de la suprastructură cu panouri termoizolante din 50 mm poliuretan; bordarea golurilor de tâmplării cu panouri termoizolante din poliuretan; reabilitarea termică a acoperișului de tip terasă necirculabilă cu poliuretan, turnat monolit, de 10 cm grosime; termoizolarea planșeului de peste demisol, la intrados, cu 50 mm poliuretan; termoizolarea planșeului de peste demisol, la intrados, cu 50 mm poliuretan; schimbarea actualelor ferestre cu tâmplărie PVC și geam termoizolant; schimbarea ușilor de acces în clădire și a ferestrelor de pe casa scării cu tâmplărie aluminiu cu întrerupere de punte termică și geam termoizolant.
Lumea vrea sa se interneze la noul spital
Pasi spre un spital judetean in parteneriat public-privat
Citiți principiile noastre de moderare aici!