ARAD. Primăria intenţionează să amenajeze o piaţă de legume-fructe în Piaţa Obor prin relocarea halei şi copertinelor din Piaţa Catedralei. Consilierii locali municipali au aprobat, în şedinţa extraordinară de luna aceasta, studiul de fezabilitate al obiectivului. Potrivit documentului, valoarea investiţiei se ridică la nu mai puţin de 17.027.329 de lei (cu TVA), iar durata de execuţie a lucrărilor va fi de 11 luni.
Justificare
„Obiectivul principal al proiectului îl constituie modernizarea şi eficientizarea zonei de piaţă de legume-fructe propusă în Piaţa Obor, prin relocarea halei şi copertinelor din Piaţa Catedralei. Prin reamplasare se va realiza un spaţiu amenajat la Piaţa Obor, înlocuind spaţiul actual în aer liber, care are o capacitate redusă, iar condiţiile oferite pentru comerţ sunt limitate. În ultimii ani, în condiţiile creşterii majore a gradului de motorizare al populaţiei, se simte nevoia realizării unei zone comerciale care atrage un mare număr de persoane, o piaţă de legume-fructe pe un amplasament modern, dotarea cu cabină poartă, împrejmuire, parcări, acces auto şi autoturisme şi spaţii depozitare în hala relocată. Astfel, se asigură restructurarea zonei ocupate în prezent în piaţa agro-alimentară, Piaţa Catedralei prin reamenajarea şi regenerarea zonei urbane” – se arată în Referatul de aprobare ataşat proiectului de hotărâre aprobat de aleşi.
Descrierea investiției
Potrivit scenariului recomandat de proiectant, noua amenajare din Piaţa Obor va fi compusă din cinci „corpuri”.
Corpul A – Hala agroalimentară – va fi realizată în regim parter, cu o suprafață construită de 598 mp pe structură metalică (nouă) cu pereţi şi învelitoare de tip sandwich. Compartimentarea se va face după cum urmează: 8 spaţii comerciale, o zonă de traversare/ culoar circulaţie pietonală, spaţiu tehnic destinat centralei electrice, spațiu de depozitare pentru materiale de curățenie, grup sanitar femei, grup sanitar bărbați, grup sanitar persoane cu dizabilităţi, hol pentru deservirea grupurilor sanitare.
Corpul B – Copertină pe structură metalică – va fi destinat pieţei ecologice. Corpul C este descris ca o „copertină cu o deschidere”, iar Corpul D ca o „copertină cu două deschideri”. Corpul E va fi realizat ca o „copertină cu flori”. Suprafaţa construită a copertinelor Corpurilor B, C, D şi E va fi de 1.530 mp.
„Corpurile A, C şi D vor fi reproiectate cu elemente de arhitectură şi rezistenţă nou concepute. Elementele de arhitectură vor fi noi. Instalaţiile electrice şi sanitare vor fi noi. Instalaţiile termice vor fi noi, exceptând parţial utilajele. Se vor executa drumuri şi platforme noi. Se propune desfiinţarea corpurilor A, C, şi D, relocarea, eventual reproiectarea şi a corpului B şi a Copertinei de flori. Corpurile A, C şi D se reproiectează pe structură metalică din europrofile” – se arată în descrierea investiţiei.
Urmează regenerarea urbană
Odată cu relocarea halei şi copertinelor din Piaţa Catedralei, spaţiul se va elibera, punându-se la dispoziţia proiectului de regenerare urbană a zonei. E vorba de o investiţie de 23.802.535,47 de lei (inclusiv TVA) care presupune următoarele: spaţii verzi amenajate – 683,58 mp, alei şi zone pietonale – 10.055 mp, străzi şi accese carosabile – 3.870 mp, amenajări apă – 154,13 mp.
La 17 noiembrie 2021, Primăria semna contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiție „Regenerare urbană zona Piața Catedralei din Municipiul Arad”. Câştigătorii licitaţiei sunt Atelier Decumanus (proiectare) şi Tehnodomus (execuţie). Teoretic, proiectarea viitoarei zone pietonale din Piața Catedralei e finalizată (trebuia realizată în 70 de zile de la data semnării contractului), în timp ce execuția lucrărilor se va face în maximum 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Piața Catedralei este inclusă în ansamblul urban al municipiului Arad.
Trimite articolul
XAcoperirea pietei la obor cred ca va strica mai mult ca agricultorii vin cu microbuzele cu marfa si se pozitioneaza unul landa altul…deci intra multi si multa marfa pe mp…daca se acopere , cantitatea de marfa scade , raman doar bisnitarii iar preturile explodeaza…o sa scada si incasarile si o sa mareasca taxa de intrare, intra intr o spirala negativa si numa dracu mai merge pe acolo….posibil ca asta i filmu sa faca ceva cu terenul ala .
Ei cred ca lumea ce mergea la piata la catedrala va merge la Obor? Traiasca supermarketul! Ai nostrii, dai dracului, sa puna canepa ca se vinde mai bine (aia , stiti voi care).
-
Emile, zici tu acolo ceva dar 70% din produsele care se vand la piata catedralei sunt aduse din import turcia sau bulgaria si se fraudeaza tva.
daca asta vrei tu sa protejezi si sa lasi o adevarata ghena in centrul orasului, iti multumesc pentru grija dar NU-
Nu exista nici o fraudare! neplata TVA-ului din import e lege europeana!
-
Nu-i adevărat! Numai primul rând era ocupat de revânzători, cu marfă de import, în rest erau ţătani, cu produse româneşti.
-
tocmai, frauda se face pe TVA Romanesc care dupa incasare nu se mai plateste la stat
-
-
De ce nu luați atitudine dacă știți ca se fraudeaza TVA? Punctual sesizați organele de control., doar așa o să fie ordine!Credeți că la Obor toată lumea o sa fie corectă?
-
-
Fiecare vânzător să aibă canapea din piele pentru așezare pe el ca Regele Mihai
Mafiosii Falconeti – Bibart distrug Piata Mare desi exista un Act de Donatie al fostului propietar prin care acesta a donat locul doar cu scopul ca acolo Aradenii sa aiba o piata !! Ciudat ca nici un gruv Civic sau Partid nu se implica sa dea in judecata Mafia si sa stopeze distrugerea Pietei !! Sper sa se trezeasca un mostenitor adevarat al locului care sa ceara locul inapoi !! Si nu tigani sau mafioti cu acte false !!a Falconeti – Bibart cei mai infecti oameni ai Aradului distruge piata desi exista un document prin care locul e donat doar cu acte false
-
De acord cu tine
jdemii de aradeani ce isi fac aprovizionarea in pta Catedralei nu cred ca o sa mearga atata drum pana in pta Obor
Dar cui ii pasa?Poate sesizeaza vreun aradean instantele competente cu privire la conditiile in care a fost donata aceasta piata / de traditie/ orasului nostru
Ma mir ca nu le-a venit ideea unora sa darame palatul cultural si muzeul ….ca locul e ultracentral-
Nu le da idee !Ca dupa cate minte au !!
-
Multi sunt batrani , daca va uitati la cumparatori. Cu ce sa mearga si cum sa care sacose ? mult nu mai conduc. HALAL DILETANTI !
-
-
Stimate aradean, scopul pietei Catedralei ca si piata agricola si de flori isi avea rostul si arata bine prin sec. IX acum in sec. XXI arata cam jegos zona! Exact ca si piata pompierilor din anii “90 care era un cancer al bisnitarilor si o mizerie urbanistica de toaat greata. Bine ca s-a desfiintat acea piata si s-a regenerat zona (discutabil cu monumentul romanesc ca si valoare arhitectonica). La fel, bine ca se curata zona Pietei Catedrale si , sper, se va aduce la nivelul secolului XXI d.p.d.v. urbanistic si aceasta zona!!!!!
-
Markthal Rotterddam, arată de sec IX!?
Ce nu au reușit comuniștii,au reușit labaralii, iar prin ricoșeu au ingeopat si afacerile de pe Metianu.
Rusine ,,ciroza galbenă”, partid de impostori.-
Tovarase Anonimescu dezinformezi tipic bolsevic!! Tu ai vazut ce constructie moderna (uitati-va cu totii), recent finalizata este Markthal Rotterddam? tu poti sa compari asa ceva cu piata catedralei? raspunde-mi tovarase dezinformator!!!!
-
-
Și cu spațiul amenajat deja lângă Turnul de apă,terminat de un an de zile ce faceți ?
-
În piața obor se relocheză doar copertina, hala.
Piața de lângă turn rămâne! -
Poseidon,
Te caci pe dînsul!
La pretul asta fac una noua si-mi mai ramane o suma frumusica ….,cu toate scumpirile din ultima vreme !!
-
Revin cu ” mici” detalii : termen de exectie doua luni ! Echpa de lucru ,formata din ; doi sudori, patru lacatusi mecanici,dintre acestia ,doi, cu licienta de macaragiu,si unul sofer camion,trei muncitori !
La Falca si mai nou si lui Bibart nu le mai plac săracii. Sunt deranjati de niste nenorociti care mai faceau doi lei din vandutul de patrunjel si cartofi. Falca crede ca la Arad e ca la Bruxelles si nu mai tine cont ca oamenii astia nu au bani de paine. Falca, te ajung blestemele oamenilor!!!!!
E cel mai distructiv proiect pentru o parte a arădeniloe! Piaţa en gros de la Obor este adecvată aşa cum este acum-prin amenajările propuse, se îngreunează accesul vânzătorilor.
17 milioane!!!!???
Aș fi curios, ce costă atâta?
Cam câte afaceri vor fi afectate?
Vă spun eu, cel puțin câteva zeci, care pot însemna peste 100 de locuri de muncă, căci vor fi afectate inclusiv afacerile din zona adiacentă și în primul rând cele de pe strada Mețianu, care mergeau binișor tot datorită acestei piețe.
Este cea mai mare prostie a primariei de care am auzit in ultima vreme. Piata asigura un vad pentru toata zona centrala si nu numai.Piata actuala nu incurca pe nimeni ci din contra,ajuta.Va rog nu faceti investitii inutile in contextul in care Aradul lasa de dorit la alte multe aspecte. Scriu aceste randuri in calitate de cetatean al acestui oras,nu in calitate de pietar sau bisnitar. Multumesc
-
care vad, angela?
80% din spatiile de pe Metianu sunt de inchiriat?
in zona nu e nimic altceva decat paragina.
in orice oras civilizat zona centrala e pentru recreere si agrement, noi tinem cu dintii de o piata insalubra si plina cu tarabe grotesti in loc sa acceptam o relocare a pietei si revitalizarea zonei-
Domnule locuitor din centrul orașului, oare cine te plătește?
-
17 milioane lei pentru a muta niște copertine nu e cam mult ? Și le trebuie 11 luni pentru asta? Sunt convins că în trei luni s-ar putea construi unul nou cu bani mai puțini. Din păcate în Arad tot ce s-a construit în ultimii ani a fost prost executat sau nu au fost alocați bani pentru întreținere și totul s-a degradat. Exemplu băncile de pe Mețianu și nu numai.
O prostie(greseala )mai mare din partea administratiei municipiului ARAD nu poate fi mai mare. CINE O SA MEARGA ACOLO!
La obor?
ma mir ca inca nu le-ati mutat pe terenul fostului hipodrom !
Am ajuns in era imbecililor . Cretini ajuns in functii de conducere, inculti, idioti, analfabeti, astia ne conduc pe noi astazi. Cum poti muta o piata care exista de zeci de ani si sa obligi oamenii care isi fac acolo cumparaturile de-o viata, sa se duca la mama draku la Obor ? Asta a fost planul maret a lui Falca, care, bietul idiot nu realizeaza nici acum de ce l-au votat aradenii sa plece la Bruxelles. L-am votat ca sa scapam de el. Dar imbecilul nu-si da seama. Urmasul lui duce mai departe visul de distrugere a Aradului. Halal !!!
Regenerarea asta urbana va fi defapt o imbunatatire a vietii boschetarilor si tiganilor care-si duc veacul pe Metianu si strazile din jurul pietei. Bibart,un geniu absolut in tot cea ce face,s-a gandit ca boschetarilor le trebuie mai mult spatiu imbunatatit si infrumusetat unde sa faca mizerie,sa doarma si mai ales sa-si faca nevoile.
Sa vedeti la inaugurare cum vine Falca langa Bibart si-si aroga el meritele ca defapt el a gandit-o! Pozele cu ei doi,mandrii ca au mai reusit sa distruga ceva prin Arad,v-or fi nepretuite! Mai tineti minte pozele cu gasca lor cand au facut spitalul covid la Expo? Cautatile ca merita!
La noua piata de la Obor se va percepe taxa de intrare ? Acuma se percepe taxa de intrare in zilele de vineri si simbata.., taxa care a fost recent majorata. Duminica va fii piata de legume sau de vechituri ? Cineva va mai baga niste bani in buzunarul propiu in urma acestei mutari
Iar cei ce nu indeplinesc “gradul de motorizare” sa faca bine sa isi ia o masina, nu-i asa? Ca doar suntem in secolul douajsiunu si motorizarea devine obligatorie! Si cui nu-i convine asta, sa plateasca biletul de tramvai cel cu pret grasunel, sau sa-si distruga plamanii mergand cu bicicleta prin noxele celor cu grad de motorizare corespunzator. Traiasca progresul!
Ajungem sa ardem un litru de benzina pentru un kil de mere, halo! Dupa care mai platim si intrarea in obor, yay!
Sper ca proiectul de regenerare din fata bisericii, are prevazut si wc public.
Si nu astept raspuns, eu doar comentez, na.