A treia întâlnire cu William Shakespeare ne este propusă de organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru Arad în seara de joi, 17 noiembrie. Este vorba, nici mai mult, nici mai puţin decât despre „Hamlet”, tradus şi remixat de Peca Ştefan, care va fi jucat de actorii Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, de la ora 19.00, în Sala Mare. Ce spune spectacolul din a şasea zi de festival? „Hamlet trăiește și moare printre noi. Danemarca este peste tot. Distanța dintre spațiul interior al unui om liber și mediocritatea gregară este la fel de mare acum, ca și atunci. Un spirit înalt și o societate defectă nu pot – cum nu au putut și cum nu vor putea vreodată – coexista. Este o luptă inegală, dar necesară. Evoluția, șansa umanității se construiește pe aparenta înfrângere a tuturor acelor Hamlet pentru care adevărul, principiile și exercițiul libertății reduc compromisul și meschinăria la dimensiunea unui vârf de spadă. Și pentru că „Oamenii sunt încă frumoși”, acestui Hamlet al anului 2016 îi răspunde trupa Subcarpați, într-o întâlnire în care muzica traduce sensurile cele mai profunde ale unui text esențial al culturii universale”, se arată în prezentarea spectacolului de joi.
Scenografia îi aparţine Iulianei Vîlsan, Sound designul lui Ioan Uțu Pascu, video-designul lui KOTKIvisuals iar muzica celor de la Subcarpați. În distribuţie se regăsesc Matei Chioariu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Marius Andrei Alexe, Doru Iosif, Victor Manovici, Cristina König, Flavius Rețea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Adrian Jivan, Florin Ruicu, Constantin Tovarnițchi, Raul Bastean, Alexandru Ştefănescu, Benone Viziteu, Romeo Ioan, Claudiu Dogaru, Ionuț Iova, Marius Lupoian.
Fără limitări canonice
Un spectacol curajos de contemporan, o lume apusă, dar extrem de actuală. Simbolul cultural universal cuprins într-un text precum Hamlet este revelat de Ada Lupu Hausvater într-un spectacol fătă limitări canonice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!