Aşadar, pe lângă scutirea de la plata impozitului pe salarii, persoanele cu handicap grav sau accentuat nu vor plăti impozit nici pentru veniturile provenite din pensii, din activități independente ori agricole, din silvicultură și piscicultură, altele decât cele impozitate prin tranșe de venit.
Am solicitat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad să ne transmită numărul persoanelor cu handicap grav şi al celor cu handicap accentuat din judeţul nostru, însă -deşi era vorba doar de nişte cifre – aceste date nu ne-au fost puse la dispoziţie până la închiderea ediţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!