ARAD. Mii de români au ajuns azi noapte în țară, preponderent din Germania, pentru a-și petrece sărbătorile pascale cu familiile din România. Surpriza lor: abia în vamă au aflat că Germania a fost inclusă pe lista țărilor cu risc epidemiologic pentru care se impune intrarea în carantină. Acum trei zile Germania era în scenariul verde și niciunul dintre cei veniți nu s-a gândit că situația a luat o astfel de turnură. Mai mult, cei mai mulți dintre cei care au venit acum în România au concediu doar câteva zile, iar intrarea în carantină le-ar putea pune în pericol chiar pierderea locurilor de muncă.
Cinci artere au fost deschise de polițiștii de frontieră din Nădlac, pe sensul de intrare în țară. Chiar și așa, se așteaptă de la două ore până la patru ore pentru a trece de controlul la frontieră și mai apoi prin corturile de triaj.
„Ne nemulțumește sistemul ăsta de aici. Stăm două-trei ore să completăm un formular. Venim din Germania fără să știm că ne bagă în carantină, acolo ne fac teste și nu ne-a spus nimeni că acum ne bagă în carantină. Nu suntem informați. Avem 10 zile de concediu și noi trebuie să stăm 14 zile în carantină, cum se poate? Fără ca nici măcar cineva să ne fi anunțat înainte, că altfel nu veneam”, spune una dintre româncele venite în țară.
„Nu se păstrează nicio regulă, nicio distanțare. Stăm sub formă de grămadă. Suntem repeziți și ni se spune că nu am citit Monitorul, când să îl fi citit dacă am fost la lucru și am plecat de dimineață?” „Afară avem teste rapide și ne lasă să muncim. Am venit 5 zile libere, cum să stau 14 zile în carantină?” „Mai degrabă nu veneam. E o bătaie de joc”. „Ne întoarcem pentru că nu putem sta 2 săptămâni în carantină, am venit cu soția gravidă la câteva controale, dar nu putem. Nu avem ce să facem. Tot concediul meu este două săptămâni. Am făcut un drum degeaba”. Spun cei ce se aflau în noaptea de 23 spre 24 aprilie în Vama Nădlac II.
Directorul DSP Arad, dr. Horea Timiș, explică situația:
„Apropierea sărbătorilor pascale a crescut, așa cum era de așteptat fluxul din vamă. Practic atât capacitățile noastre cât și cele ale Poliției de Frontieră, sunt depășite ceea ce duce la acele cozi interminabile. Astăzi (n.r. sâmbătă) vom suplimenta personalul din vamă cu încă 10 persoane. Momentan avem 40 de oameni care fac triajul epidemiologic din punctele de frontieră, desigur aceștia lucrând pe ture. Dar atâta timp cât cerințele sunt de a completa formularul pe hârtie și nu se ia în considerare o aplicație mobilă pentru a digitaliza acest proces, și în mod clar pentru a reduce timpii de așteptare, este puțin probabil ca situația să se schimbe”.
Lista țărilor incluse în zona galbenă a fost actualizată joi, 22 aprilie, seara, intrând în vigoare din 23 aprilie. Printre țările care se află în această situație sunt: Franța, Croația, Polonia, Ungaria, Serbia, Olanda, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria, Cehia, Belgia, Luxemburg, Austria, Grecia, Italia, Germania, Elveția, etc.
Trimite articolul
XBineanteles ! ca de obicei romanul nu se informeaza ininte sa plece la drum pe site-urile MAE roman, german si care o mai fi , Dar isi exprima nemultumirea la modul mahalagesc. Creaza dezordine, violente , pe scurt : circ . Asa s-au obiosnuit de 30 de ani incoace: unii dintre concetatenii nostri ce iau ca model comportamentul unei anume etnii : sa faca circ din orice, Iar presa, a carei calitate e tot mai indoielnica,, avida sa publice scandaluri ii stimuleaza si face publicitate celor ce nu respecta nici un fel de legi sau decizii ale autoritatilor.
-
Foarte bine, sa-i bage in carantina,daca tot le arde de drumuri! De parca acolo unde sunt, nu pot sa-si petreaca Sarbatorile.. LA CARANTINA cu ei !!
-
SI DACA ERAU AI TAI?
-
…si daca erau ai mei! La carantina cu voi!! Nu va tot victimizati atata ca niste muieri si nu va mai tot dati mari eroi, fiindca nu sunteti !!
-
Slugile sparangherului…
-
Tu ești foarte prost din ce scrii pe aici…
-
-
Omul de care te iei are dreptate . Si ai mei sunt in Germania , muncesc au rezidenta si locuinta cumparata in rate dar nici nu se gandesc sa vina acasa acum in aiureala asta de pandemie . Vorbim si ne vedem in fata calculatorului toata familia si cu asta basta . Deocamdata e mai bine asa. Ce ne va aduce viitorul o sa vedem . Ai mei au spus ca nu vin nici macar in concediu sa se inghesuie in vama asa cum vad la TV ca se intampla la Nadlac si bine fac.
Sigur mai sunt unii care musai trebuie sa vina pt cateva zile acasa dar vor suporta toate consecintele
carantinarii Daca le merita o sa vada ei ulterior.Printre altele unii vor sa le arate vecinilor si cazanul SH , neaparat.!-
Bineinteles ca da! Oamenii normali la cap stau acolo, nu pribegesc, acuma cu vremurile astea,mai ales ca exista posibilitatea sa te vezi si sa discuti pe online! Dar ce sa iei de la sclavetii sparanghelului si de la infractorii navetisti,care nu au capacitatea de a discerne binele de rau; atata ii duce capul care inafara de a nu-i ploua in gat,alt rol nu are! Aaaa,da si sa-si arate cazanul ieftin “cumparat” de pe afara…
-
-
Si ce daca erau ai mei. Sa stea acolo ca tot aia e. Ne vedem noi
-
-
Ești un mare idiot..
-
Băi băiatule dacă tu ai fi plecat să stai la mii de km de familie … copii tot așa ai gandi? Vb să nu adormi…
-
Daca erau plecat la mii de kilometri STATEAM ACOLO,in nici un caz nu ma porneam ca nebunii pe drumuri lungi,cu vremurile astea, mai ales ca AI POSIBILITATEA SA TE VEZI SI SA DISCUTI ONLINE, cu familia si copiii ! Mai bine vii de acolo cu boala si le-o transmiti parintilor si copiilor,decat sa stai naibii acolo?? Dar cand nu te duce capul decat doar cat pe o oaie capiata, de unde sa poti tu gandi normal?! Banuiesc ca esti si blonda pe deasupra,bai fato !!
-
-
Nu esti doar prost….ci și ignorant!!!
-
Du-te in plan de prost
-
-
ai dreptate Ce era greu sa dea un telefon acasala rude sau la prieteni sa se informeze?
Acum sa suporte inghesuiala si carantina O merita din plin! Dar ar fi de preferat sa stea in carantina in locuri organizate de DSP nu la rude sa le infecteze si pe alea si sa isi plateasca masa si cazarea.-
Bingo!!!!!
-
Era de așteptat sa fie așa! Chiar nu înțelege nimeni ce vor politicienii cu aceasta globalizare?
Pe noi, popoarele care mai avem și mai păstram, cât de cât, o tradiție de sarbatori sa ne intalnim cu familia, ne dezbina!!!
In felul acesta, politicienii, ne pot prostii mai bine și pe mai mulți.
Pana acum, cu puțin timp in urma, se spunea ca natalitatea a scăzut și ca au rămas fără forța tânăra de munca; mai mult, ca nu au bani sa plătească pensiile, etc.
Acum, dintr-o data ( de doi ani) se spune ca suntem prea multe miliarde de oameni, ca planeta se îneacă in bioxid de carbon.
De ce nu se oprește războiul purtat pentru aurul negru?
De ce nu poți lucra in țara ta? De ce trebuie sa plecam in țările dezvoltate sa punem acolo umărul și doar acolo industria sa fie prospera????
De ce nu știm, ca popor, sa trăim independenți? De ce nu știm sa ne punem in valoare valorile ?
Pentru ca politicienii sunt slabi și marionete și fac jocul manipulaților puternici financiar . Ați auzit cumva ( la mică publicitate) sa fi murit de COVID vreunul dintre aceștia? Nici măcar nu au făcut COVID indiferent de vârsta !!!!
-
Aceeasi natie minunata voteaza de 30 de ani aceleasi sule de politicieni. Te mai miri?!
-
Pentru ca suntem o natie slaba.
-
Roman suparat,te dezbina dracii din tine si din ai tai de te lasi dezbinat. Ca nu plimbarile din tara in tara de sarbatori te tin unit cu ai tai, nici pachetele de afara dupa care tremuri. Daca aveti ceva in cap si in suflet, va tine uniti sentimentul puternic de familie si inteligenta ce va spune ce se poate si ce nu, ce e de bun simt sa faceti si cum e de bun simt sa va purtati.Asa ca lasa tu romane suparat lozincile comunistoide fluturate de pesedei,aur si alti capi neocomunisti, invatati de iliescu-mumia cum sa va manipuleze casa starniti tulburare si sa stricati ce vor ei sa stricati.
-
Nu ai înțeles nimic din ce a scris “Roman supărat”!
Ei vezi, din cauza ignorantei precum și a zicalei:”da-i romanului mintea cea de pe urma”, romanii nu știu sa fie uniți ceea ce ar însemna sa fie o familie și sa se ajute la bine și la rău.
-
anul trecut tot voi ne-ati imbolnavit , acum din nou, ar trebui doar sa va informati atata tot .. dar pleci ca boul si tot tu sari de fund in sus ca nu ti-a spus nimeni .. da o sa vina careva sa va bata la usa sa va spuna de carantina ..
-
Cum te-or imbolnavit ma vita dubla? Ca vad ca esti viu si iti versi voma pe aici in loc sa fii cu flori pe piept…
-
Ai dreptate Sorin, probabil zabrele e vreun frustrant sau lenes, care e invidios pe cei care muncesc, numeni nu merge de bucurie sa munceasca in strainatate, si poate ca cei ce vin de acolo sunt mai sanatosi decat el(zabrele)….e usor sa dai vina pe altii(apropo de zabrele), trist !
-
Noi, ăștea din diasporă mai ducem un bănuț in țară. Cheltuind pe acolo ajutăm câte puțin economia locală… Mai un taxi, mai o damă de companie… Mai și mâncam local, mici cumparaturi… Etc
-
-
Ai dreptate.
Da majoritate dintre ei spun ca avem o tara de rahat si se lauda cu ce bine e acolo unde sunt ei si ce bine o duc si ce civilizatie etc
Dar ei merg in tara in concedii si asa mau departe deoarece vin inapoi cu portbagajul full de juma de an carne gem si ce mai primesc de la parinti neamuri nu mai tre sa cumpere
Aici se conformeaza si respecta orice fel de regula dar acasa sunt niste maimute infumurate
Si eu locuiesc momentan in Germania dar si aici egal de unde vi daca nu esti oprit ai obligatia de a anunta autoritatile(gen primesti un sms pe tel)si tre sa stai 5 zile in carantina cu un test negativ
Asa ca cei cu 5-8 zile libere ce fac comenteaza la intoarcere neamtului?
Sa va fie rușine pentru comentariile nefondate și răutăcioase. Acești oameni reprezinta motorul României din 2007 încoace. Cum? Anual, romanii din străinătate, pe care voi ii batjocoriți, susțin economia României, pompand în aceasta, peste 8 miliarde anual. Nicio firma românească sau mixta nu poate genera banii ăștia. Ce reprezinta banii ăștia? Sunt gura imensa de oxigen, fără de care nu s-ar putea plăti pensiile și multe altele, într-un cuvant fără acești 8 miliarde, Romania ar întra în colaps financiar. Și nu uitați un lucru, acești romani 6 milioane au opțiunea sa se stabilească afara și în cazul acesta nu ar mai fi nevoiți sa pompeze acești bani. Asadar, un minim respect, pentru aceștia, care mulți dintre ei lucrează și 300 ore pe luna afara. Rușine pentru răutatea românească!
-
Banii pe care ii trimite diaspora in tara intra in consum, adica tot in buzunarul multinationalelor, nicidecum in bugetul de stat, din care se platesc pensii si salarii. Ei nu platesc contributii la sanatate, la somaj, la pensii, dar vin in Romania sa se trateze. Nu ii condamn ca au vrut un trai mai bun, dar bugetul statului se construieste pe contributiile celor care muncesc in tara. Deci las-o mai moale ca ei ne tin in viata. Isi tin (care o fac) parintii si copiii, lucru normal de altfel.
-
Parțial adevărat….sa nu credem ca toti banii trimisi in tara se cheltuie la kaufland care externealizeaza profitu , se investesc si in imobiliare , terenuri , masini , care la randul lor produc bani mai multi sau mai putin pt economie . Stiu in arad o fam care stau in germania , care si au facut vila , iar numa impozitul ii in jur de 3000 lei…oare genereaza banii capsunarilor venituri la buget ? Numa combustibilul ii juma accize care ajunge la buget .economia actuala asa ii conceputa si structurata ca daca ” arunci ” in economie 10 lei cel putin 2 , 3 ajung la stat .
-
Denis,esti cam slab la economie…banii adusi de oricine i-ar aduce sunt foarte buni. Raman aici tva,taxe,impozite,accize,bani ce merg in pensii,salarii,alocatii…
Pentru un minut gandeste-te ca astia nu sunt romani ci turisti straini. Ai vrea sau nu sa vina sa cheltuie bani aici? Sau ai prefera sa mearga in alta tara sa cheltuie?
-
-
Din banii aia se platesc salariile si contributiile angajatilor, apoi pentru fiecare 5 euro chieltuiti in romania statul ia 1 euro TVA:adica la 5 miliarde trimis de amaratii aia si chieltuiti, statul ia un miliard TVA plus accize si tot felul de alte taxe deci amaratii din diaspora contribuie…
-
Scuze, dar explica tu mie cum adica ‘vin sa se trateze?’… cand unui angajat roman statul ii trage asigurarea de sanatate ogramada de bani lunar si nu are beneficii deloc, atunci cum sa se trateze strainii?
Eu sincer nici macar nu m-as trata vreodata in romania.
Si ca sa fac o paranteza, daca lucrezi in Austria (ca eu sunt aici in prezent), nu platim atatea chestii cat plateste un roman pe luna la stat si etc + daca merg la doctor sa fac o operatie, consulatie, si sa nasti e totul gratis, inca din contra iti dau la spital haine si scutece la copil. Plus de asta, daca platesti o consulatie la un cabinet privat, mergi cu chitantele si iti deconteaza mai bine din jumatate din suma, unde exista asa ceva in romania??
La dentist extractiile si plombele ti le acopera casa de asigurari, lafel ca restul.-
Asta nu vor multi sa inteleaga,daca nu esti asigurat in Ro nu poti sa te tratezi aici. Iar la privat e pe bani. Iar sa vii din Germania sau Austria sa te tratezi aici,cam trebuie sa ai ceva la cap…
In rest banii romanilor ce muncesc afara sunt bineveniti,prin rularea lor se mentin aici afaceri si locuri de munca.
-
-
Denis, mangoții pe care îi trimit conaționalii noștri din occident, reprezintă combustibilul cu care mai funcționează motorul acestei economii, căci altfel, în câteva zile, țara ar intra într-o criză economică de proporții uriașe. Așa că, toată stima pt. acești oameni care, și-au luat soarta în propriile mâini și au ales să muncească și să trăiască printre străini.
-
-
De ce respect? Pentru ei si famiilile lor muncesc.
Poate respect pentru cei ce se chinuiesc in Romanika.-
Cam ASA Tibi
-
Cum asa,daca te chinui o faci pentru altii nu pentru tine?
Te obliga cineva sa ramai si sa te chinui in Romania? -
Numele te caracterizează😂😂😂 vai de viata ta
-
-
Restrictii mari au fost cu toate tarile. Dar cu Germania s-a purtat Werner exceptional, de la plimbarile cu sparanghelul in plina pandemie la locul 1 pe Lista verde 2 ani de zile. Infectarile au venit insa din Germania si acestor oameni ar fi trebuit sa nu mizeze ca no vor avea ghinion. Acum daca tot au ajuns trebuiau testati si lasati sa intre care merita.
Joaca de-a covidul incurca foarte multi oameni degeaba…Masuri fara nicio eficienta…
Vai şamar vi din Germania acasă sa stai în carantina nai ce sa mai zici anu trecut tat asa or facut
Acum in pamdemie le arde de plimbare in Romania unora .
Păi daca una din persoane declara ca are doar 10 zile concediu ii merita un drum de mii de km dus intors pana in Romania pt 10 zile ?. Mai declara o turista ca nu a avut timp sa se intereseze inainte de a pleca la drum. Zău? dar sa dea un telefon la rudele /sau prietenii/ din Romania era greu ? Acestea ii spuneau ca cei ce vin din unele state vor intra in carantina 14 zile . Dar ce or fi zis , lasa ca fentam cumva si intram in tara. Ei uite ….. ca nu a tinut figura. si ia costat plimbareala pana la frontiera si retur. Da !
PS asa trebuia facut anul trecut in martie cand a inceput pandemia si au venit acasa jdemii de diasporeni . Trebuiau toti bagati in carantina 14 zile si carantina platita de ei nu de contribuabilii romani din țară si nu aveam atatia infectati in Romania. Au intrat la data respectiva de-avalma pe langa romanii stabiliti in strainatate ce aveau domiciliul si loc de munca legal toti sutii cersetorii prostituatele etc etc care nu aveau loc de munca si domiciliu legal acolo. si nu mai aveau ”front de lucru” odata ce s-au inchis firme magazine si localuri si s-a restrictionat circulatia. Da!
-
Bravo Roman, bine spui !
-
Zice pe dracu sa-l duca de cretin….pentru retardati de astia ce se caca pe ei la orice muc sau stranut,o lume intreaga e oprita pe loc…
Sa fii asa de dobitoc si dupa un an de “pandemie” si sa crezi ca a venit dracu de afara si te-a infectat…tre sa ai iq sub zero…-
Da fix…tu ești miezul…
Nu vrei sa fi ales prim ministru?
-
-
-
In Anglia daca in restrictii ai plecat pe undeva inafara, la intoarcere stai 14 zile in carantina si iti platesti cazare la hotel hotarat de autoritati, iti platesti mancarea,iti platesti tot si la pret piparat.iar daca mergi in vacanta inafara tarii, la intoarcere ai 5000 lire de amenda,inafara de carantina respectiva.
-
Stau in Liverpool și am fost anul acesta in Egipt și Spania dar așa mai mare prostie nu am.mai auzit cu 5000 amendă hahaha
-
carantina de 14 zile este obligatorie pt romani acasa in UK. La Hotel sunt trimisi doar cetatenii care vin din anumite tari usd-americane, africane, asiatice o lista de vro 8 tari..
-
-
Sa pupi undeva diaspora și cu contribuțiile tale
Miile alea de romani trebuie sa faca ei ce trebuie, adica sa consulte site-ul MAE roman inainte plece la drum. Abia apoi daca nu li se serveste informatia necesara, pot sa isi permita sa faca pe surprinsii si revoltatii. Proasta crestere si ,nesimtire cu carul la cefele groase care se intorc indeosebi spre RSS Moldovineasca . Cer drepturi si libertati dar uita ca de nu obtineau cetatenie romana , nu ieseau din enclava rusa
Elita…nu mai veniti si gata!!
Cand folosesti internetul doar pentru like-uri pe facebook si nu stii sa cauti o informatie cam asta e rezultatul. Cred ca iti ia sub 2 minute sa aflii conditiile de intrare in tara in functie de unde vii!
Dar ei nu au fost anuntati! Pai cum ma, trebuia sa va sune statul roman pe fiecare in parte?!
Daca erau vaccinati….
Erau acasa de mult…
Dar romanul e jmecher…
-
Aha,poate erau acasa in sicriu…mare bou a scos ma-ta pe vulva…
-
Te simti? janghina.
-
Era necesara includerea Germaniei pe lista rosie, chiar cu 2 saptamani inainte de Sarbatori ?? Cand Germania are incidenta la 150 de cazuri la 100.000 locuitori…. Oare nu ne confruntam inca odata cu ticalosia si bataia de joc a guvernantilor. Sute de mii de familii sunt dezbinate si imprastiate prin Europa si chiar si de Sfintele Sarbatori cand au sansa sa se revada familiile , noi ne batem joc de ei. Cum am reusit guvernantii nostri sa ajunga chiar atat de ticalosi ??? Si voi chiar credeti ca astia care ne-o trag cum apuca, sunt preocupati de sanatatea si viata noastra ??
-
Nu Romania a inclus Germania pe lista rosie, ca nu aici se face lista aia.Dar in Germania nativii si cei cu bun simt traitori acolo respecta ce li se spune, respecta legile . Romanii nu respecta nimic, fac mereu exact pe dos decat li se spune , de aia sunt la coada europei, a lumii .
-
Lista e pe baza hotărârii CNSU
-
Noi suntem (epidemiologic)mai galbeni ca Germania,dar le impunem restricții. Vai și amar de tara ăsta ,nu se mai face bine niciodată.
Pentru ca suntem o natie slaba.
-
Am fost si vom fi….
Dati la vamesi 20 de euro de o cafa si va fi bine
Au aflat in vama pe dracu’, vin ca oile si au impresia ca vor trece cumva! Pai cand pornesti la drum trebuie sa ai informatii, nu vii asa ca voda-n loboda!
Din experienta anilor trecuti si mai ales stiind care e acum situatia privind circulatia intre state in toata lumea, stiau ca va fi asa. Dar au crezut ca se vor ingramadi, vor forta trecerea si vor fenta sistemul mai ales cu ajutorul scandalurilor starnite in aceste imprejurari de ,,navetisti, : contrabandistii, hotii,cersetorii, prostituatele E obligatia celui ce pleaca la drum sa se informeze despre vreme,inconveniente, directive in situatii deosebite ori de urgenta. Nu e obligatia nimanui sa caute pentru ei informatii ce ii privesc direct
Haosul printre noi.
Era greu sa se distribuie formulare + pixuri în lungul cozii? Era!
Era greu sa se colecteze formularele în sistem drive thru? E IMPOSIBIL! Desigur e imposibil pentru autoritati cu mintea tulbure. Daca suspectezi cazuri de covid, n-ar fi trebuit admisa coborârea din masini; dar IDIOTII impun îmbulzeala!
-
Totu-i pe baza de incompetenta și minciuna.Cum sa își arate importanta funcționarii decât umilindu-i pe cetățeni.
-
Corect ce spui,dar nu uita ca administratia romaneasca e formata din oameni de nimic….de aia vreo cinci milioane de romani au plecat afara iar altii abia asteapta ocazia sa plece…
Auzi că nu plătesc taxe la statul român corupt dar merg in Romania să se trateze și auzi și gratuit spun românașii muncitori iubitor de taxe românești hahaha cred că e o glumă proastă unde dracu e gratuit in Romania hahaha eu muncesc in germania de peste 16 ani dar niciodată nu voi apela la sănătatea românească coruptă și plus banii mei care plătesc aici în taxa imobiliare și întreținerea lunară nu merge in economia voastră
Frustatilor și invidioși ce sunteți și bine că nu sunteți invidie pe salariu de bătaie a bugetarilor care sunt din bani voștri
Rușine
cei ce comentati cu rautate! e corect ca guvernul sa adopte asa decizii! puteau sa lase oamenii fara probleme
cei ce comentati cu rautate! e corect ca guvernul sa adopte asa decizii! puteau sa lase oamenii fara probleme
-
Da sigur… ca diaspula sunt mai cu doua perechi de oua.
Cand merg in germania se intereseaza pe toate siteurile, cand vin in Romania cocalarii fac live asculta manele si spun ca ei nu stiu de carantina!
Și pe imigranți îi verifica când intra în tara?Sau la aia numai le ia banii?
Guvernul Orban-CÎțu ,cea mai buna mostra de incompetenta.Dacă aci nu poate sa facă o regula ce reguli sa facă în economie.Lor le merge salariul,oamenii suferă, nesimtirea-i la culme.Dacă n-ai oprit fluxul, pandemia în 2020 ce vrei sa mai oprești acum?
Am urmarit si televiziunile din Ungaria sa vad ce e la ei cu diaspora lor si cu sarbatorile pascale
Nu am vazut asa inghesuiala de diasporeni cetateni unguri la frontiera lor din vest de parca nici nu ar exista . De ce? d-aia
Bravo lor ! !
-
HU tara catolica.La ei au trecut sărbătorile.
Vin valorile .
Bai oameni bunui…. voi sunteti batuti ci p*** in cap de v-au iesit cucuie, ori aveti sindromul f***-i in posterior? Lucrez sofer pe comunitate, strabat f****a asta de europa in lung si lat. Din arad pana in Olanda – Anglia – Irelanda – Macedonia si incluziv in Africa am fost. Numa la noi, unguri si bulgari ne vedeti cu botnitele pe strada precum chilotii pe cur. Cum treceti granita de la austrieci inspre germania deja ii alta mentalitate, masca numa in magazine si centre comerciale. In schim la noi au ajuns sa ne steie mastile pe fata precum chilotii pe cur. Drept urmare am rugamintea la voi ca popor doxa de carte, sa nu va spalati chilotii o saptamana, iar apoi sa-i aruncati in fata guvernului romaniei. Deja eu ca sofer de camion mi-am facut vaccinul cu PFIZER si am o reactie foarte grava. SE NUMESTE ALERGIE LA PROSTIA DIN GUVERNUL NOSTRU CIUFUT CARE TARA A VANDUT ! ! !
Nici Werner n-a stiut , i-a telefonat Merkel cu cateva ore inainte. Va rog sa fiti intelegatori vinovat nu exista. Exista ghinion si este bine sa-l exersati de cateva ori pe an sa nu uitati de unde ati supt sub lozinca PNL sicu USR./
SA NU MAI LASA TRADATORII ASTIA SA INTRE SA NE IFECTAEAZA !!!
NU MAI VREM DIN ASTIA PRINTRE NOI !!!
Imi pare rau pentru oamenii astia dar sunt pur si simplu inconstienti. De pe orice nenorocit de telefon, tableta intri pe un ziar romanesc vezi imediat din ce tari daca vii se sta in carantina. Inventeaza scuze din alea de analfabeti. De fapt ei stiu foarte bine dar incearca sa puna presiune pe autoritati sa-i lase in tara.