100.000 de lei. Atât are de gând Primăria Arad să aloce pentru finanţarea unui obiectiv din municipiu care are legătură cu zgomotul. Banii sunt propuşi a fi puşi deoparte în bugetul local.
Direcţia tehnică a Primăriei Arad a indicat în referatul de specialitate care a însoţit cererea de cuprindere a acestor bani în buget faptul că banii ar urma să vină prin credite de angajament: „Aprobarea creditelor de angajament în valoare de 1.000.000 lei pentru încheierea unui contract de servicii de cartare strategică de zgomot ce urmează a fi derulat în perioada 2012-2014, în vedere îndeplinirii obligaţiilor de realizare a cartării strategice de zgomot pentru municipiul Arad şi de întocmire a planului de măsuri de reducere a nivelului de zgomot, conform legislaţiei în vigoare”. Răzvan Popa, directorul Direcţiei Tehnice a Primăriei Arad, a detaliat pentru noi faptul că „din punct de vedere bugetar, suma necesară investiţiei pentru realizarea hărţilor de zgomot va fi finanţată în totalitate din bugetul local”, nefiind vorba de credite de la bănci sau alte instituţii financiare.
Obligaţii legale
Potrivit unei hotărâri de Guvern luate în martie 2005, autorităţile locale sunt obligate să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare pentru realizarea cartării zgomotului şi elaborarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune pentru toate aglomerările începând cu anul 2011. În plus, în act se arată că hărţile de zgomot care arată situaţia anului calendaristic precedent se vor pune la dispoziţia agenţiilor regionale pentru protecţia mediului până la data de 30 iunie 2012 pentru toate aglomerările vizate. Adică pentru teritoriile cu populaţie al cărui număr depăşeşte 100.000 de locuitori, cum este şi cazul Aradului, şi cu o densitate a populaţiei necesară îndeplinirii condiţiilor de zonă urbană.
Amenzi şi metode
Neîndeplinirea acestei obligaţii, care cade şi în sarcina Primăriei Arad, până la data limită indicată, atrage după sine sancţiuni demne de luat în seamă: amendă între 10.000 şi 20.000 de lei.
Pentru a realiza harta de zgomot se ia în calcul, tot potrivit celor indicate în nota de fundamentare prin care Direcţia cere bani Primăriei Arad, diferitele metode de estimare a valorii zgomotului ambiental prin metode de calcul, dar şi verificarea acestor valori cu ajutorul dispozitivelor de măsurare. Tot aici se menţionează şi faptul că investiţia se va realiza în două etape.
Valoarea investiţiei
„În urma studierii ofertelor disponibile pe piaţă, valoarea totală a investiţiei necesare pentru realizarea hărţilor strategice de zgomot se ridică la aproximativ 180.000 de euro fără TVA, preţul fiind fixat proporţional cu numărul de locuitori”, se mai arată în nota din buget.
„Suma necesară investiţiei va fi finanţată în totalitate din bugetul local” (Răzvan Popa)
adriana.barbu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!