Numărul cazurilor de hepatita A s-a dublat la Milova. Dacă acum o săptămână au fost confirmate 10 cazuri iar alte şapte persoane erau suspecte, acum problema se agravează. Au fost confirmate 23 de cazuri. Majoritatea bolnavilor sunt copii. În paralel, autorităţile au descoperit în fântânile localnicilor bacteria E.coli şi nitraţi peste valorile admise. Cei 23 de bolnavi au vârste cuprinse între şase şi 29 de ani şi cu toţii au forme uşoare sau medii a hepatitei A.
Apa, contaminată
Autorităţile sanitare constataseră că familiile celor îmbolnăviţi consumă apă din fântâni, astfel că au fost prelevate probe de apă pentru analize. Specialiştii DSP spun că locurile în care se varsă dejecţiile umane sau animale din gospodării sunt apropiate de sursele de apă, astfel că s-a produs o contaminare a pânzei freatice. Reprezentanţii DSP au descoperit că apa din fântâni conţine o mulţime de bacterii. “Numărul total de germeni la examinarea microbiologică la probele de apă prelevate este peste valorile normale, dar cel mai grav este că s-a constatat prezenţa E.coli şi a enterococilor, care ar trebui să aibă valoarea zero. Acest lucru demonstrează contaminarea fecală de scurtă şi lungă durată a apei din fântâni”, a declarat dr. Dana Negru.
14 pacienţi internaţi
Din total de 23 de cazuri confirmate în momentul de faţă 14 bolnavi mai sunt internaţi. Medicii continuă prelevarea de probe. “Trei dintre ultimii bolnavi confirmaţi nu aveau simptomatologie specifică, fiind din categoria contacţilor, însă li s-au prelevat preventiv probe sanguine”, a declarat dr. Dana Negru, specialist epidemiolog în cadrul DSP Arad.
Milova sub asediul hepatitei de tip A
Citiți principiile noastre de moderare aici!