ARAD. Campania de vaccinare a personalului care lucrează în industria ospitalității pare să câștige tot mai mulți adepți printre deținătorii de cafenele și restaurante, cel puțin la nivel de municipiu.
Imaginea campaniei, un smiley galben care îndeamnă la “Zâmbete fără restricții – În Arad, HoReCa se vaccinează”, concepută de Marius Tuduce, unul dintre inițiatorii demersului, a devenit, în scurt timp fotografie de copertă sau de profil de Facebook a mai multor localuri din Arad.
Nici opinia publică nu a rămas impasibilă la acest demers. Deși unii continuă să blameze inițativa, tot mai mulți sunt cei care declară că vor frecventa în exclusivitate acele localuri în care personalul a ales să se vaccineze. La propunerea DSP Arad, acele restaurante, cafenele sau terase care vor lucra cu 90 la sută personal vaccinat vor primi un sticker distinctiv care să ateste acest fapt, localul fiind declarat unitate sigură.
Vaccinare cu cocktail-uri
Vaccinarea celor din Horeca se va face în cadrul Maratonului vaccinării, organizat în zilele de 7-9 mai, de către Primăria Arad, în incinta instituției sau, dacă vremea o va permite, pe esplanada din fața Palatului Administrativ.
Maratonul de vaccinare va debuta vineri, 7 mai, de la ora 14:00 și va continua și în zilele de sâmbătă și duminică, cu începere de la ora 08:00.
Pentru a face evenimentul mai atractiv, arădenii care vin să se vaccineze pot să consume o băutură non-alcoolică de la unul dintre barurile amplasate în fața Primăriei, de către cei din HoReCa. De asemenea, se pregătește și un program cultural-artistic pentru zilele de sâmbătă și duminică.
Trimite articolul
XColantul MARIONETA!
Programul cultural artistic de sambata se va numi “Chemarea Vaccinului” va fi inspirat din asta https://www.youtube.com/watch?v=jdNBDDKAxYc
Fa injectia si poti sa manci paste cu 50 roni ( carbonara ) spor la vaccin!
V-au promis marea cu sarea si v-ati aliniat la vaccin ca oile. Mai faceti si publicitate, sigur nu gratuita. Patronii? Cam cat ati incasat pentru mizeria asta?
eu zambesc bine si asa fara vaccin 🙂
-
Da, zambesti ca prostul in oglinda.
-
Mai bine mor decat sa fiu modificat geneti,ii las pe sobolani experimental ca tine so faca,pt ca eu nu sunt k oile in turma eu sunt lup toata ziua
-
Modificarea genetica in cazul tau ar putea duce doar la lucruri bune. Acum ai nivelul de inteligenta al unei urzici, poate, dupa vaccin, ai reusi sa te ridici la nivelul unui fir de patrunjel.
-
Asta nu-i nimic! tu nu ai reușit să te ridici mai mult la stadiul de…spermatozoid!!!!
-
Vezi ca absintul neutralizeaza vaccinul hashtagule cu pseudonim fonetic de pictor celebru pentru alcoolismul lui.. tu scapi de modificarea genetica deoarece esti protozoar.
-
Se agita antivaxxerii lu’ peste prajit. Adunatura de idioti, cu un coeficient de inteligenta comun negativ. Ma mir ca sunteti in stare sa scrieti mai mult de trei cuvinte intr-o propozitie, cred ca v-a luat ore bune sa reusiti sa postati aici.
-
-
-
Dragii mei vaccinați,Dumnezeu să aibe milă de voi și de sufletele voastre.
-
Asta nu-i nimic! tu nu ai reușit să te ridici mai mult la stadiul de…spermatozoid!!!!
-
Măi Dinule,lucifere nu mai bine iți iei tu coda imbârligată și te duci inapoi de unde ai venit ,asică in fundul iadului?!👹👹👹
-
-
in mod normal m-aș intreba,ce vrei să zici? dar pentru că am văzut la tv știri că producătorii de vaccine Pfizer de curând a semnat un contract cu Microsoft (!), J&J cu Apple samd. toți au semnat câte un contract cu firmele de producătoare de nanocipuri,cipuri si soluții fluorescente detectabile cu anumite aplicații moderne alt tlf. G4 si G5,urmează si G6 nu pot să nu mă intreb dacă cumva nu ai dreptate…ar fi bine și m-aș bucura să ne inșelăm amândoi,și apoi mai e și prosteala; “vaccinați-vă ca să vă puteți mișca liberi” nu ca să nu vă imbolnăviți,deci e clar că vaccinul nu protejază.🤔🤔🤔
Bravo,mă Sorina bine le faci nu le da dreptul de replică,arată-le cine e șefu….