Arad. Unul dintre cele mai noi hoteluri din judeţul Arad, Coandi, plasat pe malul Mureşului, în municipiu, este scos la vânzare de cel puţin 12 ani. Ultimul anunţ, publicat recent, arată că preţul cerut de proprietari este o treime din cel din 2007.
Spa şi wellness
Complexul hotelier a fost construit în anul 2005, lângă Podul Traian, şi are o capacitate de cazare de 120 locuri dispuse în 51 camere şi trei apartamente. Complexul, situat pe un teren de 4.800 metri pătraţi, este structurat pe şapte nivele, cu o suprafaţă desfăşurată de 4.000 metri pătraţi. “Hotelul beneficiează de recepţie cu lobby bar, sală de conferinţă cu o capacitate de 60 de locuri, restaurant cu o capacitate de 180 de locuri, toate finisate 100%. Proprietatea are prevazută zonă spa şi wellness, terasă de 150 de locuri şi spaţiu de parcare la subsol”, se arată în anunţul de vânzare.
Datorii în creştere
Conform agenţiei imobiliare care se ocupă de vânzarea complexului, “nota de rentabilitate a investiţiei este 10”. Se precizează că hotelul are un grad mediu de ocupare de 60%, cu un venit de 2.500 de euro pe zi, în condiţiile în care o cameră costă, în medie, 50 de euro pe zi.
Totuşi, datoriile SC Coandi SRL au crescut an de an, semn că afacerile nu merg foarte bine. În 2018, datoriile declarate se ridicau la 6.905.572 lei, mai mari cu aproape 1,5 milioane de lei decât în anul anterior. În 2018, cifra de afaceri era de 3.090.013, dar profitul net de numai 45.720 lei. Profitul a scăzut în ultimii trei ani: dacă anul trecut era de 45.720 lei, în 2017 era de 134.656, iar în 2016 era de 759.982 lei.
Preţ de trei ori mai mic
În primăvară, au apărut zvonuri că hotelul a fost vândut pentru suma de 2,7 milioane de euro, însă agenţia imobiliară care a publicat un nou anunţ confirmă că hotelul este încă de vânzare pentru suma de 3,3 milioane de euro. În 2016, preţul afişat era de 3,9 milioane de euro, însă cel mai mult s-a cerut pentru complex în 2007, când a fost scos la vânzare prima dată: 11 milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!