Inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad efectuează controale pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor la angajatorii care își desfășoară activitatea în hoteluri și alte facilități de cazare. Controalele au început pe 28 august și se vor încheia pe 8 septembrie.
„Acțiunea urmărește creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale atât în domeniile relațiilor de muncă, cât și cele referitoare la sănătatea și securitatea în muncă pentru domeniile de activitate sus-menționate.
Pe lângă controlul documentelor, inspectorii de muncă le reamintesc angajatorilor și angajaților care sunt dezavantajele pe care le generează munca fără forme legale cât și avantajele pe care le aduce munca declarată.
Consecințele riscului de a apela la lucrători neangajați sunt atât de natură socială cât și economică, angajatorul fiind lipsit de instrumentul de a-l responsabiliza pe lucrător, de a obține rezultatele cantitative dar mai ales calitative iar în cazul producerii unor abateri de natură disciplinară, patrimonială sau crearea de alte prejudicii, este evident că nu poate dispune de mijloacele prevăzute de legislația muncii pentru soluționarea unor astfel de situații”, a punctat Ecaterina Isac, inspector șef ITM Arad.
Obligații pentru angajatori
ITM reamintește că angajatorii au obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Printre responsabilităţile pe care le au se numără și măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale, informarea şi instruirea lucrătorilor, asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.
Trimite articolul
Xf bine doar ca asemenea controale se fac f rar din pacate
Asa controale peste tot, dar ocoliti vanzatorii de tigari de la fortuna, sta acolo toata satra