Modul de acționare al celor doi era destul de simplu: unul tăia catalizatoarele, în timp ce celălalt aștepta în mașină, asigurându-i transportul.
„Doi bărbați de 29, respectiv 32 de ani, din județele Timiș și Dolj, care în noaptea de 21 spre 22 august, ar fi încercat să sustragă două catalizatoare de pe autoturisme parcate în fața unor imobile, din localitatea Vladimirescu, au fost identificați de polițiști. Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 21 spre 22 august, bărbatul de 29 de ani, ar fi încercat să sustragă prin tăiere două catalizatoare de pe autoturisme parcate în fața unui imobil din localitatea Vladimirescu, în timp ce bărbatul de 32 de ani l-ar fi așteptat în mașină, asigurându-i transportul la comiterea faptei. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate de polițiști, bărbatul de 32 de ani ar mai fi sustras în aceeași noapte alte două catalizatoare de la autoturisme parcate pe raza aceleași localități. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției, a reieșit că bărbatul de 32 de ani are permisul de conducere suspendat. La activități, au participat polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Secției 1 Poliție Rurală”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Arad.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părților vătămate. Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Trimite articolul
Xda nu e rau
daca s-ar face patrulari mai dese ziua si noaptea atat in Arad cat si in judet ar fi f f bine
Da nu da D-zeu sa fure de la firmele ce cumpara catalizatoare fara sa fie interesate de provenienta lor ? nu da D.zeu sa fure aceste gunoaie umane de la judecatorii care le dau niste pedepse de rasul curcilor incurajand astfel de hotii ? … un rebud de asta uman cu flexul lui iti da foc la masina ca are el nevoie de munca altuia …de s ar rupe cricu cand e gunoiu sub masina si acolo sa i ramana oasele …. cand surprinzi un gunoi de asta sub masina nu trebuie sa l deranjezi de la lucru …calcat pe picioare si dat un sut sanatos la cric
Alungati toate gunoaiele de tigani cu numere de Gorj , Dorj si Salaj din zona sa scapam de criminalii cu palariile mari si fuste de ciori !! Tot ciori erau si cei veniti din Timisoara !! Politia din Arad si Mafia din Primaria Falconeti – Bibart care ii lasa in oras sa ii alunge pe toti acesti criminali !!
In schimb hotul de la Fca de Zahar Veche este liber si primeste bani grei de la statul roman. Asa a stabilit justitia aradeana.
Parca ai mai scris despre ăstia . De ce nu scrii despre hoardele de cersetoare tiganci ce navalesc pe oameni in zona Podgoria si pe la bisreici si pietele agroalimentare, fara ca politia locala sa ia masuri, desi cersetoria e infractiune. Ba chiar, parca ar sti politaii ca baragladinile ,,au actiune,, ca nu vezi -in punctele stiute chiar si de ei- picior de politist. Sau de greseste vreunul si se apropie, face rapid stanga-mprejur nu cumva sa se simta stanjeniti milogii iesiti la produs cu puradei, cu linguri, cu flori furate, cu catei… care cum.
Din ce motiv evitati sa iesiti la poze si la facut reportaje despre aceste lucruri ce tin tot de infractionalitate si de politii, dumneata si colegul ?