TĂMAND. În ziua de 2 iulie, când Biserica prăznuieşte Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşezământul monahal din Tămand, protopopiatul Ineu şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, în paraclisul schitului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor slujitori, în prezenţa pelerinilor veniţi aici din parohiile învecinate. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, chiriarhul a arătat temeiurile doctrinare ale preacinstirii Maicii Domnului şi a prezentat evoluţia istoriei cultului Preacuratei Fecioare, cu referire specială la dezvoltarea acestuia în perioada medievală, atât în Răsăritul ortodox, cât şi în Apus. Referindu-se la Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, prăznuit, Înaltpreasfinţitul Timotei a evidenţiat contribuţia acestuia la apărarea şi consolidarea credinţei ortodoxe în faţa invaziei otomane, grija purtată aşezămintelor sfinte, credincioşia sa, temeiuri ca poporul dreptcredincios să- l cinstească , iar Biserica să-l aureoleze cu nimbul sfinţeniei.
Schitul Tamand a fost înfiintat în 2009, cu binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, pe terenul primit de către Arhiepiscopia Aradului din partea Consiliului Judetean Arad, în urma desfiinţării Spitalului social de bătrâni, care a funcţionaqt aici. Înca din anul 2003, în cadrul programului eparhial de acordare a asistenţei sociale în spitale, a fost edificată aici o biserică de lemn în stil maramureşean, deservită de către preoţii din împrejurimi.
Centrul Respiro
După infiintarea schitului, în incintă au fost amenajate chilii şi alte clădiri anexe, locuri de cazare pentru iniţierea de tabere pentru tineri în vremea verii şi a unui Centru Respiro pentru copii cu autism în restul anului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!