Informatizarea secolului, sau cel puţin folosirea
tehnologiei disponibile la capacitate deplină,
încă se mai lasă aşteptată la
Arad. În secolul vitezei, în care se
investesc bani grei în tehnică de calcul,
consumul de hârtie tinde să fie, se pare,
tot mai mare, fapt determinat de creşterea
volumului de muncă al angajaţilor
instituţiei şi de numărul mare de
proiecte ce urmează să fie întocmite.
Dotări pentru 2010
Primăria se pregăteşte deja pentru
activitatea de anul viitor. În acest sens, s-a
făcut o primă estimare a necesarului de
articole de hârtie, cifrele (atât privind
cantitatea, cât şi costurile) fiind
impresionante. Municipalitatea a lansat o
licitaţie pentru a achiziţiona
„hârtie şi articole din hârtie
şi carton”, necesară Primăriei
Municipiului Arad pentru anul 2010. Pentru toate
articolele de care are nevoie, municipalitatea este
dispusă să plătească un preţ
de 157.300 lei, echivalentul a peste 36.000 de euro.
Cantităţi industriale
Pentru a-şi desfăşura activitatea
în condiţii normale, se estimează
că Primăria va consuma, în anul viitor,
nu mai puţin de 9.000 de top-uri de hârtie
A4 şi 150 de top-uri de hârtie A3. Se
estimează că vor mai fi consumate circa
16.000 de dosare de diferite tipuri. La capitolul
„plicuri”, comanda din Caietul de sarcini
se ridică milioane de bucăţi. Pe lista
de nevoi se mai regăsesc cutii de arhivare şi
coli de hârtie pentru flipchart.
Direct în magazie
Potrivit cerinţelor, la licitaţia
organizată în cursul acestei luni,
„preţul de achiziţie va cuprinde
cheltuielile de transport, încărcare,
descărcare până în magazie,
depozitare, taxe vamale, accize, asigurări, TVA
şi alte taxe care se regăsesc în
preţ”, iar întreaga cantitate
solicitată va trebui livrată în cel
mult zece zile de la semnarea contractului.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!