Cert este că la începutul lunii martie 2016, agresorul a pus mâna pe o furcă, după ce a avut un conflict anterior cu victima şi a înţepat-o în abdomen. Acum, agresorul a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, medicii legişti concluzionând că viaţa victimei a fost pusă în pericol.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data de 6 aprilie 2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în data de 3 martie 2016, în jurul orelor 22:00, în urma unui conflict anterior, l-a înţepat pe numitul C.V.G. cu o furcă în zona abdomenului, generându-i acestuia din urmă leziuni care i-au pus viaţa în pericol. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare la Judecătoria Arad””, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
I-a băgat furca în abdomen
I-a băgat furca în abdomen
Ce au avut de împărţit de unul dintre ei a ajuns în spital, iar celălalt pe mâna procurorilor, numai ei ştiu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!