„Ia o carte, pune o carte! Un proiect minunat pentru copiii din Arad. Nu știu dacă mai este ceva asemănător în oraș, așa că ne-am gândit la ceva nou. Sunt cărți pentru copii și câteva volume pentru adulți. Dacă îți place sa citești, poți veni să iei o carte, dar trebuie să pui alta in schimb. Cartea poate fi returnată mai târziu sau păstrată, atâta timp cât se pune alta in loc. Așa tot timpul vor fi cărți în micuța bibliotecă. Ar fi frumos sa se poată înmulți acest proiect și sa apară cât mai multe mini biblioteci publice pentru copiii Aradului”, a transmis Flavius Dumitraș, președintele AGCN.
Proiectul a fost inițiat și realizat de trei dintre arădenii care fac parte din această asociație, Simina Godson, Ghiță Fînău și David Feier. Micuța biblioteca este situată pe str. Tribunul Corcheș la nr. 23, în cartierul Gai.
Inițiativa asociației a fost apreciată de către cei care locuiesc în zonă dar nu numai, arădenii exprimându-și dorința ca acest tip de biblioteci urbane să fie amplasate în cât mai multe locuri din oraș, promovându-se astfel cititul.
Asociația Gai Cartierul Nostru s-a remarcat, încă de la înființare, prin derularea de proiecte menite să aducă o creștere a nivelului vieții arădenilor din această zonă. De la platări de copaci pentru o „perdea verde”, la acțiuni specifice sărbătorilor cum este „Poșta lui Moș Crăciun”, toate au confirmat că o asociație de cartier poate contribui la o îmbunătățire a vieții. Acțiunile AGCN s-au derulat prin sprijinul celor care au donat fonduri și sponsorilor, dar și printr-o implicare mare a voluntarilor.
Trimite articolul
XIn Germania sunt peste tot -Dulapul cu carti-asa i se spune. E super ideea. Felicitari
Frumos! Felicitari! Ai carte ai parte! Educatia este esentiala, iar cititul reprezinta parte integranta a acesteia