„În 13 septembrie se împlinesc 140 de ani de când rugăciunile celor 36 de preoţi şi ale miilor de români veniţi din toate văile şi satele Apusenilor au uşurat urcarea la ceruri a sufletului celui fără de prihană dintre români, Avram Iancu. Românii de pretutindeni, îndeosebi cei din Ţara Moţilor, îşi refortifică sufletele cu amintirea duioasă a Românului Nepătat, curat ca lacrima lui Dumnezeu şi care a întruchipat în modul cel mai sublim idealurile şi vrerile de libertate, egalitate, dreptate, frăţietate ale oropsitului său neam”, se arată în Comunicatul semnat de preşedintele filialei UVR Arad, Gheorghe Gârbovan. După manifestare, la sediul UVR, va avea loc o lansare de carte.
Iancu, comemorat si la Arad
ARAD. Uniunea Vatra Românească, filiala Arad, în colaborare cu Primăria şi Prefectura, organizează joi, de la ora 11,00, comemorarea lui Avram Iancu, la statuia din faţa Palatului de Justiţie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Citiți principiile noastre de moderare aici!