Vine iarna, anotimpul banilor făcuţi din deszăpezire. Iar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a făcut publică lista firmelor care au depus oferte pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din judeţul nostru, în cadrul Sectorului Drumuri Naţionale Arad.
Pentru deszăpezirea celor 405 kilometri de drumuri naţionale care tranzitează Aradul au fost depuse două oferte. Una dintre ele a venit de la asocierea formată din SC Corporate Management Solution SRL şi SC Pas Trans Company SRL, iar a doua ofertă a fost depusă de SC Selina SRL.
Atenția ne-a fost îndreptată asupra companiei Corporate Management Solution, o firmă tânără, cu puţine realizări, care are ca obiect de activitate… activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management. Societatea este înregistrată încă din 2003, dar şi-a început cu adevărat activitatea în anul 2012, când a început să plătească impozite către stat şi asigurări pentru sănătate. Această firmă, care doreşte să se ocupe de deszăpezirea drumurilor naţionale din Arad, are nouă angajaţi. Ciudat este, însă, graficul de desfăşurare a activităţii companiei: din anul 2005 şi până în anul 2010 veniturile, cheltuielile, profitul, stocurile şi datoriile erau absolut egale. Apoi, în anul 2010, a avut loc o explozie a cheltuielilor, acestea urcând la aproape 11 milioane de lei, în condiţiile în care celelalte statistici au rămas la fel.
Un alt semn de întrebare, ţinând cont de activitatea la care vrea să se înhame (deszăpezirea) apare în momentul în care verificăm capitalul social subscris şi vărsat: acesta este de 2.500 de lei, o sumă infimă dacă facem o comparaţie cu activitatea pentru care a înaintat oferta.
Pe de altă parte, cealaltă firmă din asociere, respectiv Pas Trans Company, are ca obiect de activitate lucrări de construcţii a drumurilor. Nici această societate nu „abundă” în activitate: a fost înfiinţată în 2001, dar numai din 2008 a început să plătească taxe, impozite şi contribuţii la asigurările de sănătate şi cele sociale. În anul 2011 compania a raportat venituri mai mari cu aproximativ 2,3 milioane de lei faţă de cheltuieli, iar capitalul social subscris şi vărsat este de 500.000 de lei.
Firmă serioasă
În schimb, în ceea ce priveşte cea de a doua ofertă, aceasta a fost înaintată de Selina SRL, o societate care pare a fi una serioasă şi care dispune de personalul şi echipamentele necesare pentru a asigura deszăpezirea drumurilor în iarna care urmează. Firma a fost înfiinţată în 1991 şi, în prezent, numără peste 1.500 de angajaţi şi peste 400 de utilaje şi echipamente. În anul 2010, cifra de afaceri înregistrată de companie a fost de peste 52 milioane de euro, această societate câştigând multiple lucrări de modernizare a drumurilor, inclusiv pe raza judeţului Arad.
Şi pe autostradă
În ceea ce priveşte autostrada Arad-Timişoara şi centura în regim de autostradă a municipiului, şi pentru acestea au fost primite oferte de deszăpezire. Una dintre ele vine de la aceeaşi societate Selina SRL, care a trimis ofertă şi pentru drumurile naţionale din Arad, iar o altă ofertă a fost înaintată de o asociere formată din SC CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara (o companie cu experienţă în domeniul infrastructurii rutiere) şi SC Gecor SRL, o altă societate care are ca activitate construcţiile în domeniul infrastructurii rutiere.
alin.gherasim@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!