O problemă veche de când lumea şi urât mirositoare şi-ar putea găsi rezolvarea, în sfârşit. Şi vorbim de o problemă ce… traversează oraşul. Pe ordinea de zi a şedinţei CLM de miercuri, două proiecte de hotărâre ce urmează a fi aprobate (sau respinse, deşi e greu de crezut) de consilieri vorbesc de acest neajuns. Este vorba de proiectul cu numărul 13 (parcă predestinat) care face referire la acordul de preluare a unei porţiuni din Canalul Mureșel în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad şi de proiectul cu numărul 14, care face referire la acordul de preluare a unei porțiuni din canalul Mureşul Mort în proprietatea publică a Municipiului Arad. Dacă aşa va fi, problema mirosului degajat de canalul care străbate Aradul ar avea şanse de rezolvare, căci în situaţia de acum – obiectivul se află în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Filiala Teritorială Timiș Mureș Inferior, Unitatea de Administrare Arad – nimeni nu pare grăbit să rezolve plângerile pe temă ale localnicilor din municipiu (şi ele vechi de zeci de ani, dar actualizate în fiecare vară).
Un pas pare să se facă acum. E primul. De câţi mai e nevoie pentru curăţarea canalului Mureşel şi a Mureşului Mort vom vedea. Cu tergiversările suntem obişnuiţi. Şi cu mirosurile. Sperăm doar că problema va fi rezolvată la anul, nu în următorul…cincinal.
Dar hadeţi să vedem despre ce vorbesc cele două proiecte a căror iniţiativă aparţine Primăriei Arad şi care se bazează (acum) pe anexa 2 a Hotărârii Guvernului României nr. 1705/2006 pentru aprobarea Inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului.
Primul vorbeşte de „intenţia de preluare din domeniul public al Statului Român și administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Filiala Teritorială Timiș Mureș Inferior, Unitatea de Administrare Arad, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, a 6.500 metri din Canalul Mureșel, situat în intravilanul unităţii administrativ-teritoriale”.
Adică de preluarea: stăvilarului A (respectiv 490 m canal deschis), stăvilarului A – CET (respectiv 470 m canal intubat), a canalului pe porţiunea CET – Școala Gimnazială nr. 5 (respectiv 503 m canal deschis), a porţiunii de la Școala Gimnazială nr. 5 până la strada Miron Costin (respectiv 663 m canal intubat 260×410 cm), a celei dintre strada Miron Costin şi strada Barabaș Bela (respectiv 564 m canal deschis – intubat ulterior 264 m), a porţiunii de canal dintre strada Barabas Bela şi complex Jackson (respectiv 790 m canal intubat 285×450 cm) şi a celei situate între complexul Jackson şi km 6+500 (respectiv 3.020 m canal deschis).
Pe scurt, consilierii locali municipali sunt chemaţi să-şi exprime acordul privind preluarea unei porţiuni din Canalul Mureșel în administrarea CLM. Totul, în vederea igienizării, eliminării surselor de poluare și punerii în valoare a Mureșelului.
Mureşul Mort, pe bani europeni?
Cel de al doilea proiect vorbeşte de „acordul de preluare a unei porțiuni din canalul Mureşul Mort în proprietatea publică a Municipiului Arad”, adică despre aprobarea intenției de preluare din domeniul public al Statului Român și administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Filiala Teritorială Timiș Mureș Inferior, Unitatea de Administrare Arad, în proprietatea publică a Municipiului Arad, a unei porțiuni din canalul Mureșul Mort, situat în intravilanul unității administrativ-teritoriale, între cantonul SGA Ceala II și confluența cu râul Mureș.
Scopul acestei ultime preluări: „în vederea reabilitării cu fonduri nerambursabile a canalului Mureșul Mort de către Administrația Parcului Lunca Mureșului în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului”. Această ultimă doleanţă are la baza adresa formulată de Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului RA nr. 737/2016”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul cu numărul 14.
Un subiect politic
Voturile pentru cele două proiecte descrise de noi mai sus vor curge cu siguranţă în favoarea propunerilor de acolo. Ceea ce nu înseamnă că acestea vor fi aprobate cu ochii închişi. De ce spunem asta? Pentru că de-a lungul anilor, problema Canalului Mureşel (a dejecţiilor de aici, a mirosului emanat şi a rezolvărilor posibile cu tot cu eroii lor) a fost mai mult un subiect de scandal politic între Puterea şi Opoziţia locală decât orice altceva.
Citiți principiile noastre de moderare aici!