Domnule inspector şcolar general,
Decizia pe care aţi luat-o recent în şedinţa Consililui de administraţie a IŞJ Arad ne-a contrariat, ne-a jignit şi ne-a revoltat în acelaşi timp: aţi decis să reduceţi o clasă de liceu de la colegiul nostru! Aşa, pur şi simplu! Ne-am simţit umiliţi, neîndreptăţiţi şi minimalizaţi în tot ceea ce am făcut, de-a lungul atâtor ani, pentru ca învăţământul arădean să fie cunoscut în ţară şi în lume.
Îngăduiţi-ne să vă întrebăm public: pe baza căror criterii aţi luat o asemenea decizie? A fost o „directivă a ministerului”? O comandă de partid? O soluţie strict contabilicească? Sau un act managerial neinspirat? A fost rea credinţă sau această decizie este o eroare pe care nu aveţi curajul să o recunoaşteţi? A face o greşeală e regretabil; a persevera în ea este inacceptabil!
V-am invitat, prin intermediul domnului director, să veniţi la noi, la Consiliul Profesoral, să ne prezentaţi argumentele care v-au determinat să luaţi o asemenea decizie; să avem un dialog profesional şi civilizat, pentru a soluţiona problema în interesul învăţământului arădean, în interesul copiilor. Aţi ignorat total invitaţiile noastre repetate! Nu aţi avut curajul să veniţi? Nu aveţi argumente viabile? E un act de laşitate? Dialogul se reduce la „hârtii” cu decizii scrise? Vrem să vă aduceţi aminte că dumneavostră sunteţi acolo ca să serviţi învăţământul arădean, nicidecum invers.
Domnule inspector general, vă punem o întrebare, la care oricare dintre elevii noştri ar şti răspunsul: dacă aţi avea în ogradă 10 găini şi, datorită crizei financiare, nu le-aţi mai putea hrăni pe toate, pe care le-aţi tăia? Răspunsul de bun simţ elementar ar fi acela că le veţi tăia pe cele care nu mai fac ouă, deci nu vă mai aduc niciun beneficiu şi niciun profit. Se pare că azi, în România, dacă eşti bun şi profesionist eşti pedepsit, iar dacă eşti incompetent eşti promovat şi chiar încurajat.
Cum altfel s-ar putea interpreta această hotărâre a IŞJ Arad? Tăiaţi o clasă de la „Moise Nicoară”, colegiul cu cele mai bune rezultate din Arad, cu care defilaţi la toate inspecţiile şi statisticile ministeriale, care a avut cel mai bun procent de promovabilitate la bacalaureat, cel mai mare număr de olimpici naţionali şi internaţionali, care derulează proiecte naţionale şi europene de mare impact ştiinţific, recunoscute în întreaga lume. Dacă lucrurile n-ar sta aşa, cum explicaţi faptul că inclusiv mulţi dintre angajaţii instituţiei pe care o conduceţi decid să-şi înscrie copiii la „Moise Nicoară”?
La sfârşitul fiecărui an şcolar, fiecărui profesor i se acordă un calificativ pentru munca prestată în acel an, pe baza unor criterii şi a unui punctaj. La nivelul IŞJ există elaborată o asemenea grilă de evaluare a activităţii prestate de şcolile din Arad şi judeţ? Există criterii de evaluare şi punctaje stabilite pentru performanţele tuturor şcolilor? Dacă da, atunci înseamnă, conform logicii dumneavoastră, că toate liceele teoretice din Arad au obţinut acelaşi punctaj şi ocupă acelaşi loc în ierarhie (din moment ce toate liceele teoretice au fost penalizate egal, tăindu-li-se câte o clasă). Acest lucru este complet neverosimil.
Aveţi un studiu de prognoză asupra orientării elevilor de clasa a-VIII-a, care să vă indice faptul că ei nu doresc să vină la „Moise Nicoară”? Nu credem aşa ceva, căci am făcut şi noi sondaje de opinie şi rezultatele obţinute spun altceva. Iar dacă nu aveţi astfel de studii, pe ce bază şi pe ce considerente ne-aţi păgubit cu o clasă? Drept recompensă pentru tot ceea ce am făcut până acum? Probabil nu mai aveţi nevoie de performanţă, de calitate, de rigoare şi profesionalism; doriţi ca şcolile arădene să se alinieze tendinţei generale de superficialitate, mediocritate şi toleranţă la ignoranţă în care se înscrie educaţia în România de azi. Noi, profesorii de la „Moise Nicoară”, nu suntem părtaşi la această tendinţă. Încă „ţinem steagul sus” şi le pretindem elevilor să muncească pentru notele pe care le iau. Nu ne temem de muncă în plus, de efort, nici de performanţe academice pe care nu credem că e cazul să le enumerăm aici; le ştie Aradul, ţara, lumea întreagă.
Dacă nu puteţi lua o decizie pe alte criterii decât cele contabiliceşti sau de esenţă politică, lăsaţi-i pe alţii la conducerea inspectoratului, care ştiu să aprecieze profesionist rezultatele fiecărei şcoli.
Vă amintim că nu mai trăim în comunism, când principiul egalităţii era suveran: munceai sau nu, aveai acelaşi salar. Aparţinem unei societăţi europene, unde economia de piaţă şi concurenţa este suverană: ai rezultate, trăieşti, nu ai rezultate, pieri! O societate în care competitivitatea există şi e recunoscută, iar performanţa e răsplătită pe măsură, nu pedepsită.
Aşa îi educăm pe copiii colegiului nostru, iar ca dascăli, rămânem fermi acestor principii!
Citiți principiile noastre de moderare aici!