ARAD. În sala Ovidiu Maitec a Muzeului de Artă (strada Gh. Popa 2-4, et. 2) s-a deschis, zilele trecute, expoziţia-eveniment „Iconografii”.
Expoziția, în care pot fi văzute peste 40 de lucrări, stă sub semnul studiului autodidact al tradiției icoanei bizantine, cartografiată de manualele de pictură veche, dar și de cultul liturgic bisericesc. Icoane pe lemn, realizate în tehnica bizantină veche, şi studii în acuarelă, cu varianta monocromă şi policromă, sau în tehnică mixtă, sunt lucrări propuse de către pictorița Angela Hanc pentru expoziţia cu titlul „Iconografii”.
„Icoanele pe lemn fac parte din proiecte iconografice care aparţin unor biserici din Arad, sau provin din colecţii private (Naşterea Domnului, Buna Vestire, Hristos pe Cruce). Schiţele în acuarelă monocromă (sepia, brun Van Dick, ocru) au ca punct de reper vechile izvoade după care se desenau icoanele (seria Praznicelor Impărăteşti, Chip, Absida)” , ne-a declarat Adriana Pantazi, muzeograf.
Atât lucrările în tehnica mixtă, cât şi studiile policrome au în comun maniera spontană a acuarelei. Primele premerg unor icoane de mici dimensiuni, din a doua categorie fac parte picturi suport, pentru care se preconizează dezvoltări mai ample, de tipul frescelor murale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!