ARAD. În cadrul conferinţei de presă a ACL Arad, consilierul municipal Sergiu Bîlcea a anunţat că, în conformitate cu o Rezoluţie adoptată la Braşov, aleşii locali ai PDL şi PNL din toată ţara trebuie să-şi depună până vineri, la secretariatele primăriilor (consiliilor judeţene) opţiunea pentru un partid sau altul. Este, potrivit lui Bîlcea, o „consultare prin angajament”, ACL vrând să ştie, înainte de expirarea termenului acordat prin Ordonanţă, pe cine se poate baza. Chiar dacă termenul nu este încheiat, aleşii nu se mai pot răzgândi, opţiunea putându-se exprima o singura dată.
Imediat după intrarea în vigoare a Ordonanţei, Falcă a cerut ca toţi aleşii PDL să semneze angajamentul că nu vor trece la alt partid şi să-şi depună opţiunea la secretariatele unităţilor administrative în termen de zece zile. La acea conferinţă de presă, copreşedintele ACL Arad, Ioan Cristina, a declarat că la PNL nu se pune problema unui asemenea angajament, fiind vorba de încredere, dar iată că iniţiativa lui Falcă a devenit directivă ACL la nivel naţional, obligatorie şi pentru PNL-işti. Formularele, spune Bîlcea, au fost trimise în judeţ încă de luni şi distribuite.
Graficul promisiunilor
La conferinţa de presă, consilierul municipal Ovidiu Moşneag a atacat din nou PSD Arad, pe tema celor două pasaje. Pentru a demonstra că acestea au fost folosite doar ca pretext pentru lansarea de „minciuni electorale” de către deputaţii PSD, Moşneag a reluat declaraţii ale deputaţilor Măduţa şi Căprar privind finanţarea şi finalizarea pasajelor, din octombrie 2013 până în iunie 2014.„Toate au fost doar minciuni electorale, pentru alegerile europarlamentare. Nici măcar pasajul pe care guvernarea PDL l-a lăsat la finalizare 80% nu va fi gata la termenul promis, sfârşitul lui 2014”, a spus Moşneag.
Citiți principiile noastre de moderare aici!