La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că tânăra care s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei nu este una și aceeași cu persoana din fotografia documentului.
În urma verifirărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţean moldovean Cristina J., în vârstă de 19 ani , au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Tânăra a declarat polițiștilor de frontieră că documentul prezentat l-a obţinut contra sumei de 300 de euro de la un conaţional a cărui identitate nu o cunoaşte, pentru a ajunge în Italia. Adolescenta este cercetată acum pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!