Cele două persoane au declarat că au plătit câte 500 de euro pentru fiecare buletin, doreau să ajungă în Italia şi au recurs la această metodă întrucât nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen. Cele două vor fi cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Identitati false la frontiera
ARAD. Două persoane din Republica Moldova au încercat să iasă din ţară cu documente false pe la punctul de trecere a Frontierei Nădlac. Poliţiştii de Frontieră au observat diferenţele majore dintre documentele prezentate şi fizionomia femeilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Ucraina a acceptat termenii unui acord asupra resurselor sale minerale cu Statele Unite, fără clauze nefavorabile Kievului, iar președintele Volodimir Zelenski l-ar putea semna încă de vineri în cursul unei vizite la Washington, a indicat marți un înalt responsabil ucrainean, citat de AFP.
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! O femeie a murit pe loc după ce o bucată de gheață de pe o clădire s-a prăbușit peste ea în Chiajna, Ilfov.
Mapamond
Noi imagini obținute prin telescopul VLT (Very Large Telescope), aparținând Observatorului European Austral (ESO), au identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă, transmite Space.com care citează un studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
România
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.
4
Local
Reprezentanții Registrului Auto Român spun că multe piese din schimb care ajung pe piață sunt neconforme.
4
Local
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!