Renovat şi aranjat ca de primăvară, sediul a fost sfinţit de către preotul paroh, care le-a urat tuturor celor prezenţi la inaugurare să aibă viaţă lungă şi să conlucreze pentru binele pecicanilor şi al tuturor celor din colegiul senatorului. Agapa de după sfinţire a fost şi ea una reuşită, garnisită cu produse autohtone. „Sper ca împreună să putem rezolva cât mai multe dintre problemele pecicanilor, pentru care biroul va fi deschis, pentru început, de două ori pe săptămână. Tot împreună, sunt convins că la alegerile europarlamentare vom obţine un scor foarte bun, dezminţind zvonurile că unii dintre colegii noştri ar avea intenţia să joace, cum se spune, la două capete.Pentru că doar uniţi vom putea să face performanţă, în beneficiul cetăţenilor”, a declarat Igaş.
Igas are birou la Pecica
ARAD. Sâmbătă, senatorul DL, Traian Igaş, a inaugurat biroul senatorial de la Pecica, aflat în aceeaş locaţie în care a funcţionat şi cabinetul fostului deputat Iustin Cionca.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat marți gata să lucreze sub leadershipul lui Donald Trump pentru a obține o pace durabilă în Ucraina, în toiul tensiunilor cu Casa Albă ilustrate prin suspendarea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, informează AFP.
1
Mapamond
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
6
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!