„Audierea șefului de Cabinet al primului-ministru la DNA în dosarul baronului PSD de Mehedinți, Adrian Duicu, cercetat în stare de arest pentru fapte de corupție, este dovada că instituția Guvernului, sub conducerea lui Victor Ponta, a ajuns un spațiu frecventat de persoane cu probleme penale. Premierul Victor Ponta își mută biroul la Ministerul Apărării, ferit de transparența biroului de la Palatul Victoria. Fuge din țară când se discută probleme sensibile și dovedește zi de zi că îl interesează doar propria persoană și puterea de care poate dispune după bunul plac” a declarat senatorul arădean, Traian Igaș.
„Faptul că în guvernarea PSD s-a ajuns să se facă trafic de influență în Cabinetul premierului este de o gravitate extremă, iar Victor Ponta trebuie să plătească cu funcția pentru climatul infracțional tolerat în Palatul Victoria”, a mai spus Igaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!