„În aceste timpuri în care comunitățile locale sunt, în mare parte, date uitării de guvernanți, am primit o veste bună. Am cerut încă din 2013 ca acest impozit agricol să nu fie virat integral la bugetul de stat. Mulți primari din colegiul meu m-au semnalat cu această problemă și am susținut soluția de a li se vira și lor o parte din impozitul agricol, mai ales că și colectarea acestuia se face tot prin intermediul primăriilor” declară senatorul arădean Constantin Traian Igaș.
Ministrul finanțelor, Darius Vâlcov a declarat la ședința Asociației Comunelor faptul că vor include în Codul Fiscal solicitarea conform căreia impozitul pe venitul din agricultură, dar şi din pensii, să nu mai fie făcut venit integral la bugetul de stat, ci să fie împărţit în cote şi pentru autoritățile locale.
„Ca parlamentar am o împlinire aparte atunci când văd că îmi pot duce la îndeplinire mandatul cu care am fost învestit de arădeni. Dacă acum câteva săptămâni am reușit să deblocăm situația comercializării produselor agricole, împreună cu colegi din administrația locală, se pare că și de data aceasta, o astfel de echipă este de succes pentru că și de data aceasta problema a fost preluată de la primari și susținută în Parlament” declară Igaş
Citiți principiile noastre de moderare aici!