„Din disperare, PSD recurge la acte de forţă majoră într-o perioadă atât de apropiată de alegerile prezidenţiale. Trebuie tras un semnal de alarmă împotriva acestor acte ale Guvernului Ponta care a preluat modelul Năstase din perioada 2000-2004. Victor Viorel Ponta ar trebui să nu uite expresia “cel ce ridică sabia, de sabie va pieri”, spune Igaş. Chestorul Senatului României crede că, de fapt, aleşii „migratori” ar putea să nu câştige nimic din aceasta: „La cât de prost stau cu banii adunaţi la buget, riscă să nu aibă ce împărţi primarilor forţaţi să semneze pe carnetul de partid cu sigla PSD. Ba mai mult, spun că administraţiile sunt blocate la nivel local, acesta fiind motivul principal pentru care PSD s-a văzut nevoit să dea această ordonanţă. Administraţiile sunt blocate din cauza PSD care, la nivel local, atacă numirile de viceprimari de la alte partide. Şi atunci Guvernul PSD spune că vrea să repare ce face administraţia PSD. Praf în ochi!
În aceste condiţii, putem să ne aşteptăm ca, printr-o ordonanţă de urgenţă, PSD să readucă colectivizarea în România”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!