Senatorul Traian Igaş, care are trei mandate- unul de deputat şi două de senator- spune că niciodată în Biroul Permanent Naţional PNL, al cărui membru este, nu s-a discutat aşa ceva. „A fost o declaraţie nefericită a d-nei Săftoiu. Domnia sa este preşedinte interimar la Bucureşti, poate că s-a referit la această organizaţie, ea fiind cea care pregăteşte şi coordonează alegerile acolo. Din câte ştiu, sunt vreo trei parlamentari cu trei mandate, poate la ei s-a referit, nu cred să fi făcut vreo aluzie la Vasile Blaga, care are cinci mandate. Oricum, nu poţi să mergi exagerat de mult cu oameni noi, pentru a avea o activitate eficientă în Parlament este nevoie de experinţă”. Totuşi, spune Igaş, indiferent de numărul mandatelor, este normal ca toţi cei care au probleme cu legea, indiferent că au fost sau nu dovediţi vinovaţi, să renunţe să mai candideze. „Problemele legate de integritate sunt ale membrilor în cauză, dar şi imaginea partidului poate fi afectată, mai ales în preajma alegerilor, aşa că ar fi normal ca aceştia să facă un pas în spate, iar după aceea, dacă se vor dovedi nevinovaţi, există destule alte modalităţi de a activa în partid, nu doar ca parlamentar”, a mai spus Igaş.
Igaş: „declaraţie nefericită a d-nei Săftoiu”
Igaş: „declaraţie nefericită a d-nei Săftoiu”
Zilele trecute, Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PNL, a afirmat că se pune problema ca parlamentarii care au trei sau mai multe mandate să nu mai candideze la alegerile din decembrie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect.
Local
O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
ARADON Sport local
După o carieră frumoasă în ligile 2 şi 3 ale fotbalului românesc, arbitrul-asistent arădean a ajuns la momentul în care şi-a pus fanionul în cui. Va rămâne, însă, angrenat în fenomen, fiind preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi, probabil, viitor observator FRF.
Mapamond
Academia de film americană a anunțat marți listele scurte de propuneri pentru nominalizare în 12 categorii la de-a 98-a ediție a premiilor Oscar, inclusiv la categoria 'cel mai bun lungmetraj internațional', informează variety.com.
ARADON Sport local
SLIEMA. David-Razim Ciurar, sportiv legitimat la CS Municipal Arad, a avut o prestaţie remarcabilă la Cupa Uniunii Europene de haltere, întrecere sub egida European Weightlifting Federation (EWF).
România
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competiţiile naţionale oficiale să fie români, motivând că actul normativ este discriminatoriu.
ARADON Sport local
ARAD. Eveniment plin de emoție, bucurie și spirit de sărbătoare, zilele trecute, în Aula „Ștefan Cicio Pop” a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că există un document în care mai multe țări detaliază ce fel de garanții de securitate sunt dispuse să ofere Ucrainei după încheierea războiului cu Rusia, inclusiv o posibilă desfășurare de trupe, dar a adăugat că acest document va fi făcut public numai după ce va intra în vigoare un armistițiu, despre care Rusia a transmis însă că va fi posibil numai în condițiile încheierii unui acord de pace și a reamintit că în niciun caz nu va accepta vreo desfășurare de trupe NATO în Ucraina, relatează agenția EFE.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!