ARAD. Senatorul Traian Igaş este convins că ACL va prelua guvernarea, fie imediat după ce, prin Iohannis, va câştiga Preşedinţia României, fie în 2016, la alegerile parlamentare. „Din clipa câştigării alegerilor prezidenţiale, gândul nostru se îndreaptă spre schimbarea Guvernului, fie imediat, fie în 2016. este clar că prin proiectul Iohannis- Predoiu, dreapta va ajunge la guvernare. România are nevoie de guvernare coerentă, iar românii vor înţelege că doar programul dreptei poate oferi aşa ceva”, a declarat Igaş. Senatorul a adus, critici parlamentarilor arădeni care sprijină guvernul, acuzându-i că nu fac nimic pentru Arad, ba mai şi pun beţe în roate parlamentarilor PDL care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea judeţului şi municipiului. Igaş a fost prezent la conferinţa de presă alături de Corina Crişan, pe care a prezentat-o ca nou prim-vicepreşedinte al PDL Arad, în urma fuziunii Forţei Civice cu PDL. Corina Crişan şi-a exprimat convingerea că foştii membri ai Forţei Civice din judeţ îşi vor găsi fără probleme locul în noul partid PNL, respectiv în Alianţa Creştin Liberală.
„Am fost prezentă la acţiuni comune ale PNL şi PDLinteracţionând cu organizaţiile noastre şi sunt convinsă că toţi ne vom găsi locul în marea forţă de dreapta, care are nevoie de entuziasmul tinerilor noştri. Acel entuziasm care a stat la baza formării organizaţiilor FC din judeţ. Împreună vom fi mai puternici şi vom dovedi că se poate face politică şi altfel”, a spus Corina Crişan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!