Senatorul arădean arată că „după ce omoară încetul cu încetul orice formă de producţie individuală…USL a introdus şi impozitul pe agricultură, din care nu lasă nimic comunităţilor locale. Este guvernul care adună toţi banii la centru. PDL vine să corecteze acest lucru şi vom depune o iniţiativă legislativă prin care susţinem ca din impozitul pe care îl plătesc agricultorii 100% să rămână la bugetul local, din moment ce primăriile sunt cele care trebuie să îl colecteze…Ne dorim ca banii colectaţi să fie refolosiţi de comunitatea care i-a virat sub formă de impozit. Se pot face investiţii în drumuri, în reţele de irigaţii, în multe alte proiecte care ar uşura viaţa celor care trebuie să plătească birurile socialiste”.
Igaş precizează că, în conformitate cu ordonanţa 8 din 2013, impozitul aferent activităţilor agricole se virează la bugetul de stat şi din acesta nu se distribuie cote defalcate către bugetele locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!