Patrula de supraveghere a frontierei de stat din cadrul S.P.F. Curtici a reţinut doi afgani care încercau să treacă ilegal din Romania in Ungaria, aceştia fiind reţinuţi la aproximativ 50 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în zona comunei Dorobanţi.
În urma verificărilor s-a stabilit că tinerii în vârstă de 17 şi 23 de ani, intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen fără a avea viză. Aceştia au declarat că s-au deplasat cu un autoturism de ocazie până în localitatea Dorobanţi, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii.
Asta în timp ce la Nădlac patrula de supraveghere a frontierei a reţinut doi turci care încercau să treacă ilegal din Romania in Ungaria, aceştia fiind reţinuţi la aproximativ 300 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, ( în vegetaţia din apropierea Punctului de Trecere a Frontierei).
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că doi au intrat legal în România în baza documentelor naţionale. Bărbaţii declară că s-au deplasat cu un autoturism de ocazie până în localitatea Nădlac, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Cetăţenii turci au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!