ARAD. Încadrarea pe piața muncii a muncitorilor străini, cei din zonele non UE, nu este una facilă, iar angajatorii se pare că nu cunosc întrutotul legislația în acest sens. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a derulat în perioada 14-18 noiembrie o campanie de informare și control, iar surpriza a fost ca în peste 90% dintre cazuri să se constate nereguli.
„În perioada 14 – 18 noiembrie 2019, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au luat parte la Campania Națională privind verificarea modului în care angajatorii de pe raza județului Arad respectă prevederile legale cu privire la încadrarea cetățenilor străini pe piața muncii din România. Campania s-a derulat la nivel național, sub coordonarea Inspecției Muncii și a avut, ca de fiecare dată, un dublu rol, atât de informare cât și de control. Angajatorilor li s-a readus în atenție că au obligația să obțină aviz de angajare de la Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad, înainte de încheierea contractului individual de muncă și evident, înainte de primirea la muncă a cetățenilor străini non UE. Deși timpul dedicat acțiunii a fost relativ limitat, inspectorii de muncă au reușit în cele cinci zile de campanie să verifice un număr semnificativ de angajatori. S-a urmărit cu precădere identificarea cazurilor de muncă nedeclarată prestată de străini, dacă acestora le este garantat în plată salariului de bază minim brut pe țară precum și dacă sunt respectate dispozițiile legale care reglementează timpul de muncă și de odihnă”, a transmite inspector șef ITM Arad, Ecaterina Isac.
În urma controlului s-a constatat că 90% din angajatorii verificați erau oarecum în ilegalitate, având diferite neconformități. „Apreciem că este nevoie de mai multă aprofundare și implicare, atât din partea angajatorilor cât și a lucrătorilor, care să asigure creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța respectării prevederilor legale care reglementează angajarea străinilor pe piața muncii. În acest sens, inspectorii de muncă au dispus măsuri de remediere a deficiențelor constatate, măsuri necesar a fi duse la îndeplinire în termenul stabilit, pentru diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României”, a mai spus Isac.
Amenzi de mii de lei
Angajatorii care au fost controlați și care nu vor duce la îndeplinirea măsurilor dispuse de ITM Arad riscă amenzi deloc de neglijat, cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Trimite articolul
XDupă știrea de ieri văd că a apărut alta știre cu muncitorii străini care lucrează la noi in tara.Totusi tot nu înțeleg diferențele salariale dintre un muncitor străin și unul roman.Angajati de 5 până la 10 ani in firma trăiesc cu un salariu minim pe economie iar cel străin vine cu un salariu de la 2500 în sus.As vrea și o știre din asta sa vad cu diferențele astea salariale să știm la ce sa ne așteptăm în continuare că până la urmă cred că urmează să plecăm sa lucram peste hotare și sa vina alții să lucreze pt noi.Bani pt majorarea salarială nu sunt dar pt.cei veniți aici sunt gârlă.
daca ii fura pe muncitorii romani si nu le da salarii credeti ca le vor da celor straini?
NUMA ZIC ..