ARAD. Multe orgolii, multă tensiune, multe frustrări, mult zgomot, multă supărare, multe vorbe grele şi o decizie luată la nervi ar putea să-l coste pe Ilie Cheşa mandatul de consilier local municipal. Vorbim de decizia social-democratului de a demisiona din partidul pe listele căruia a fost ales în CLM. Potrivit președintelui PSD Arad, Dorel Căprar, Ilie Cheșa și-a depus demisia, vineri, 29 noiembrie, documentul fiind întregistrat la secretariatul partidului. La foarte scurt timp după nechibzuitul său gest, Ilie Cheşa a anunţat că renunţă la demisie, subliniind că a dorit doar să tragă un semnal de alarmă pe linie internă, în partid, și că nu avea nicio intenție să demisioneze.
Răzgândirea lui Cheşa nu pare, însă, să fi contat pentru şefii PSD Arad. Conducerea partidului a decis să-l „execute” pe Cheşa dându-l afară din Consiliul Local Municipal. Desigur, nu poate face direct acest lucru, aşa că a apelat la căile legale pe care le are la dispoziţie.
Prefectura Arad a confirmat, pentru Jurnal arădean/ Aradon, „înregistrarea la Instituția Prefectului – Județul Arad a unei cereri din partea Partidului Social Democrat, filiala Arad, privind <constatarea încetării înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier în cadrul CLM Arad a domnului Ilie Cheșa>. De asemenea, vă putem confirma înregistrarea unei înștiințări din partea domnului consilier local Ilie Cheșa privind renunțarea la demisia domniei sale din partid la aceeași dată cu cea a demisiei.”
Se analizează
Responsabilitatea privind viitorul lui Ilie Cheşa în CLM aparţine, aşadar, Prefecturii. Ce decizie va lua Instituţia Prefectului? Deocamdată nu se ştie. „Vă informăm că documentele au intrat în procedura obișnuită de analiză a Serviciului Juridic și Contencios Administrativ. După finalizarea analizei juridice a documentelor, vă vom informa cu privire la punctul de vedere al instituției privind conținutul acestora și la acțiunile pe care instituția noastră le va întreprinde” – ne-au transmis reprezentanţii Prefecturii Arad.
Trimite articolul
XIn sfarsit se curata PSD Arad de tradatori …
Cine îl mai susține acum pe fratele său să se mute de pe o funcție pe alta pe la toate compartimentele din poliție fără nici o jenă?
AFARĂĂĂ CU TRĂDĂTORIII!!!!!
Cine l-a propus sa plece odată cu el ! Sa plece și capra, etc.
A simtit Iliuta ca nu e in barca care trebuie….baiat bun