ARAD. „Am redus cu peste 40% consumul de energie electrică, prin montarea a 2.080 de corpuri de iluminat LED, care asigură o luminozitate mai bună, cu intensitate reglabilă (per bec, stradă sau sector) prin sistemul de control inteligent. Dacă nu modernizam rețeaua de iluminat public, acum aveam de achitat facturi cel puțin duble, în urma creșterii prețului la energie electrică” – punctează Petru Antal, primarul oraşului Pecica.
Economia de curent şi, implict, de bani a fost posibilă graţie investiţiei realizate prin proiectul „Extindere și eficientizare iluminat public în orașul Pecica și satele aparținătoare”. E vorba de un proiect în valoare de 6.737.824.80 de lei, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020. Finanţarea nerambursabilă s-a ridicat la 6.737.824.80 de lei (5.727.151,08 lei – contribuția UE și 875917,22 de lei – contribuția națională), iar contribuția oraşului Pecica a fost de 152.606,50 de lei.
Finalizarea proiectului a fost anunţată săptămâna aceasta de primarul Petru Antal. Pe lângă montarea ledurilor, pecicanii s-au ales şi cu extinderea cu peste patru kilometri a lungimii sistemului de iluminat public (de la 70,145 la 74,47 km).
Citiți principiile noastre de moderare aici!