Când îndemnul președintelui Organizației Mondiale a Sănătății, Dr Tedros Ghebreyesus, este ignorat de autorități, numărul îmbolnăvirilor scade. De fapt, scade numărul îmbolnăvirilor „descoperite”. Mesajul președintelui OMS a fost unul simplu – transmis pe 16 martie: „Avem un mesaj simplu, pentru toate țările: testați, testați, testați”. Pentru două zile – 3 și 4 aprilie – autoritățile române asta au și făcut: au testat. Pe 3 aprilie au fost raportate 3.174 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, iar pe 4 aprilie au fost raportate 4.435 de teste. Acestea au fost zilele cu cele mai multe teste efectuate, de la începutul pandemiei. Și zilele cu cele mai multe cazuri confirmate: 445 pe 3 aprilie și 430 pe 4 aprilie. Asta după ce pe 1 aprilie fuseseră raportate 215 îmbolnăviri – cu 1955 de teste prelucrate, iar pe 2 aprilie 278 de îmbolnăviri – cu 1874 de teste prelucrate.
Pe 5 aprilie, însă, numărul de teste efectuate în țară a scăzut, de la 4435 în ziua anterioară, la 2531. Iar numărul cazurilor noi a scăzut și el, la 251. Pe 6 aprilie, situația a fost și mai tristă din punct de vedere al testelor prelucrate: 2364 – aproape jumătate din câte fuseseră raportate pe 4 aprilie. Iar îmbolnăvirile noi au fost 193, cu 55% mai puține decât în ziua în care fuseseră testați 4435 de oameni. Pe 7 aprilie, creșterea numărului de teste nu a fost spectaculoasă – diferența fiind de doar 227 față de ziua precedentă. Numărul de cazuri confirmate a fost, însă, mai mare cu 167, ajungând la 360.
În momentul de față, România a efectuat 43578 de teste, ceea ce înseamnă 2265 de teste la fiecare milion de locuitori. Cam la același procent se află țări precum Barbados, Iran, Polonia sau Bulgaria. Însă diferențele mari între numărul de locuitori ai acestor țări fac comparația incorectă. Probabil cel mai corect ar fi să comparăm România nu cu țările vecine, sau cu cele occidentale, ci cu țările care au cam același număr de locuitori. Oficial, România are 19.237.690 de locuitori, conform portalului worldometers.info. Conform aceleiași surse, cea mai apropiată țară ca număr de locuitori de România este Chile, cu 19.116.200 de cetățeni. Așadar, o comparație corectă a numărului de teste per milionul de locuitori ar fi cu Chile. O pierdem, însă, și pe aceasta: Chile a testat aproape 55 de mii de locuitori, numărul de teste per milionul de persoane fiind de 2870, iar numărul total al cazurilor de îmbolnăviri, de aproape cinci mii.
Autoritățile noastre nu par să se grăbească cu testarea în masă a populației. Asta probabil și din cauza lipsei echipamentelor necesare – o lipsă pe care nu o prea recunoaște nimeni, pe care o ascund cu toții sub preș. Testarea se face, în continuare, „țintit”, în România: ești testat doar dacă ai avut contact cu o persoană confirmată cu Covid-19, dacă ai călătorit în străinătate și ai simptome, sau dacă ai simptome de afecțiuni respiratorii grave. Cât de bine au „țintit” cei care au decis pe cine să testeze? Din raportarea făcută de autorități pe 1 aprilie reiese că din cei aproape două mii de testați, 10.9% au fost pozitivi. Pe 2 aprilie procentul a crescut la 14.83%, pe 3 aprilie a scăzut la 14%, pe 4 aprilie la 9.69%, pe 5 aprilie a crescut ușor la 9.9%, ca mai apoi pe 6 aprilie să scadă la 8.16%. Pe 6 aprilie, din totalul de 41 de mii de teste efectuate de la începutul pandemiei, doar 9.89% fuseseră confirmate ca fiind infectate cu SARS-CoV2. Atât de „țintit” s-a mers.
Din datele de mai sus reiese destul de clar faptul că dacă testăm mai mulți oameni, vom avea mai mulți bolnavi, respectiv că dacă avem mai puțini bolnavi confirmați oficial, nu înseamnă că avem și mai puțini bolnavi în rândul populației. Iar singura șansă să aflăm care sunt cei infectați este să urmăm întocmai îndemnul doctorului Ghebreyesus, președintele OMS. Adică să testăm, să testăm, să testăm.
Trimite articolul
XDeci, sa nu speculam, sa credem ce spun guvernantii… In locul lor as interzice testarile, si nu as mai avea imbolnaviri. Nu? Minti luminate!!!
Numarul de teste per un milion se refera la un milion si nu depinde de populatia unei tari !
In nici o tara , nici in Germania sau in USA nu se testeaza in masa . 10000teste / milion de locuitori inseamna 1 /% , deci din 100 de locuitori unul a fost testat !
In felul asta ii întrecem si pe chinezi, la cat de mincinosi suntem si la cum ne place sa ascundem gunoiul sub pres. Căcat! Si bietii medici, asistente si toti ceilalti din domeniul sanitar, sunt epuizati maxim.
Vai de capul nostru, Romanica noastra, mincinoasa, falsa, ignoranta, mistocara….. Asta am ajuns…. ne indepartam tot mai mult de societatile civilizate spre care tindem noi, basinosii Europei. Ascundem realitatea, chiar o falsificam, doar pentru a da bine in statistici ca dupa acea sa iasa bufonii nostri de politicieni sa zica, asa i ce buni suntem …… Chiar i suntem mai buni ca spanioli, italienii, nemtii, francezii, etc. Deci clar ca este Raiul pe pamant in tarisoara noastra de lumea a treia……
Trebuie declarat falimentul Romaniei si gata,asta nu e tara,e o mizerie dintr-un capat in altul…
Au fost testati doar de la PNL, de la Guvern si de la Parlament. Ei si pilele, rudele, secretarele si soferii lor. Populimea nu are acces la teste. Populimea are acces doar la masti scumpe, la contributii la fondul de sanatate si la donatii pentru asociatiile de partid.
Asa-i cu testele astea, fir-ar sa fie: de n-ar fi fost PISA am fi zis in continuare “ca rominu’ nu-i nici-unu'”