Update: Ce spune Poliția Locală despre imaginile suprinse la Podgoria
În urma imaginilor publicate de noi, Direcția Generală Poliția Locală face precizări: „În seara zilei de 11.07.2023, după orele 20:00, o patrulă a Serviciului Ordine Publică Circulație și parcări ce efectua patrularea auto în zona intersecției Podgoria a sesizat comportamentul antisocial al unui bărbat de aproximativ 30 de ani, care consuma alcool pe domeniul public, însoțit de un alt individ. De asemenea, cel dintâi se manifesta violent la adresa trecătorilor și a vânzătoarei unuia dintre magazinele din proximitatea intersecției. Solicitarea intervenției echipajului DGPL a survenit de la femeia agresată fizic de consumatorul de alcool. Dat fiind comportamentul agresiv al cetățeanului, identificat ulterior ca fiind din Caracal, fără antecedente în Arad, născut în anul 1989, patrula a solicitat sprijinul altor echipaje, care s-au deplasat, de asemenea, la fața locului.
Cel în cauză, spre deosebire de însoțitorul său, a refuzat să ofere date privind identitatea sa, dar a acceptat, inițial, să fie condus fără încătușare la sediu. În cursul acestui demers, conform datelor furnizate de polițiștii locali, a devenit tot mai violent, atitudinea sa agresivă atingând un nivel maxim la intrarea în dubă. Relatările polițiștilor locali indică faptul că l-a lovit pe unul dintre ei și a fost agresiv verbal la adresa altor doi. S-a procedat la încătușarea și imobilizarea contravenientului. El a fost sancționat contravențional cu suma de 2800 de lei pentru concurs de contravenții la Legea 61 și pentru încălcarea HCLM 162 privind gospodărirea Municipiului Arad. A fost condus la sediul poliției locale. Și în această locație, persoana în cauză a continuat să se manifeste agresiv, folosind în acest sens inclusiv obiectele personale. Respectivul a fost identificat și a părăsit sediul în jurul orelor 22:00. Cel de-al doilea contravenient, originar dint-o comună din județul Satu Mare, a fost sancționat cu 300 de lei pentru consum de alcool pe domeniul public. Nici acesta nu are istoric de natură contravențională în Arad.”
Pentru a clarifica cele filmate, am solicitat un punct de vedere din partea Direcției Generale Poliția Locală Arad. Momentan, aceștia nu au răspuns cererii noastre.
Trimite articolul
Xbai…….proasta folie aveti pe masini…….:)))))))))
Ce clarificare mai trebuie ? Se vede clar cum il boxeaza pe ala in duba. Chiar si fata “spectatorilor” se vede. Ar fi interesant sa-i publicati si numele “boxerului”. In acest caz, NU mai exista protectia datelor.
SUNTETI LA FEL CU TOTII,NULITATI.DE CE NU A TRECUT ,,,MILITIANUL,,,,??????
Bețivi ordinari… Măcar să îi dea până bea cu paiul.. păcat că nu există legislație prin care să poată fi sancționați și cei care filmează și îi protejează pe acești ordinari bețivi
-
Stai putin… De ce sa fie sanctionat cel care filmeaza? Cum adica il protejeaza pe betiv filmand?
-
aradon ar trebui sa interzici comenturile care indeamna la violenta!
-
Foarte bine ! Ca s-o umplut orasul de boschetari!
Felicitari si la mai multe din astea …
-
Felicitări Poliției locale! Mai câteva corecții din astea și o să ne ocolească boschetarii orașul…
-
Du-te și lasă-ne ca la ce mentalitate ai ești mai prost decât aia in duba !
Ce s-o calmat smardoiul dupa 3 bucati :))
I-o trecut pentru cativa ani cheful de injuraturi si batut femei
Sunt cazuri si cazuri. Daca era agresata o doamna sau domnisoara cunoscuta ,,scriitorilor”, sigur era altfel privita situatia. Nu cred ca politia ,,isi pierde bunele maniere” fara motive serioase. Oricum, nu in public.
Cu frumosul nu se mai poate… e plin orasul deja de jeguri de oameni care nu au ce cauta intr-o societate…
Nu cred ca l-au bătut de cuminte ce-o fost.pe unii numa cu bătaia ii poți educa….dacă se lua de copilul,soția,mama ta…tu nui rupeai fâșu???
Bine au facut politaii.
Daca faptele sunt dupa cum le a relatat cei de la locala , foarte bine ! nu mai ai loc seara pe strada de boschetari si de toate rebuturile ajunse in Arad , partea prosta e ca le a dat drumul dupa identificare , trebuia tinuti macar o saptamana si zilnic aplicat acest ,, tratament ,,
Politistii aia ne fac un serviciu si gura-casca filmeaza si posteaza pe net ca sa le creeze probleme…
Felicitari politiei locale. Asa trabuie sa faca cu toti boschetari. iar voi care tineti parte boschetarilor sa ajungeti boschetari ca acestia. Politia trabuie sa-si faca datoria iar noi oameni de rand sai sustinem pe politisti atunci cand isi fac treaba.
Mai bine i ar desfiinta,pe pe bategarzii acestia care oricum sint angajati pe pile si nu fac nimic toata ziua sint platiti degeaba,de data asta au facut si ei ceva,,la ce se pricepe orice prost.
-
Nu mai spune laudarosule. Știm că ai fi fugit mâncând pământul de bătaie fricoșilor.
Felicitari Politiei Romane! Sper sa mai aud vesti bune ca asta. Politia trebuie sa aiba abilitatea sa comande respect, altfel este luata in ras de orice smecheras de 50kg cu tendinte de smardoi.
majoritatea asa zisiilor politisti locali sunt niste analfabeti cu doua clase cu impresii de interlopi
Nu vreau să comentez despre articol dar boschetari de care vorbiți ca e plin Aradul sunt din cauza lor fiindcă ei patrulează cu mașinile așa să fie văzuți de lume, că și acum dacă nu suna femeia agresată stăteau ăia la băute până dimineața din parte P. L. A..
Exact cum nici voi nu dați răspuns la emailurile primite de voi.