Și ne referim la reacțiile autorităților arădene. A fost o forfotă de moment, declanșată de apariția imaginilor, s-a deschis un dosar de cercetare penală in rem, adică față de faptă – pentru purtare abuzivă și cam atât. Niciunul dintre participanții la bătaie nu a fost chemat pentru a fi audiat. Cel puțin nu până acum. Am luat cadru cu cadru și ne-am oprit asupra celor mai importante, care ridică serioase semne de întrebare, chestiuni asupra cărora nu s-a aplecat nimeni până în momentul de față. Și asta pentru că, nu-i așa, nimic nu este așa cum pare la prima vedere.
Mai jos, sub fiecare explicație aveți și o captură de ecran pentru a asocia mai bine fotografia cu descrierea. Video-urile cu bătaia pot fi văzute aici:
Video 1 | Video 2 | Video 3 | Video 4
Începem de la minutul 05:12:41. Tânărul despre care se susține că l-ar fi înjunghiat pe agentul de pază zace pe jos, inconștient. Anterior, mai multe persoane, agenții de pază ai firmei, au tâbărât asupra lui lăsându-l în stare de inconștiență. Revenind la minutul 05:12:41 – agentul de pază care susține că a fost înjunghiat de tânăr îi aplică acestuia o lovitură puternică în zona rinichilor.
05:12:47 – 05:12:57 – Persoana în geacă neagră îl întoarce pe tânăr pe spate şi verifică dacă este inconştient. În cadru intră doi agenți de pază, zăbovesc câteva secunde și se despart. Cel în geacă neagră începe să umble la haina tânărului, coborând mâna stângă spre buzunarul dreaptă față al pantalonilor acestuia. Introduce mâna în buzunar. După ce persoana în geacă neagră își retrage mâna goală, rămâne vizibilă o umflătura a buzunarului.
05:14:57 – La fața locului ajunge un autoturism negru.
05:15:07 – Din partea stânga spate a mașinii, coboară o persoană în haină gri.
05:15:09 – Persoana în haină gri se duce la agentul de pază care sângera şi îi cercetează rana.
05:15:22 – 05.15.34 – Persoana în haină gri s-a retras împreună cu agentul rănit la marginea trotuarului, pare că îi cercetează rana, iar apoi că i-ar fi atins cu palma sa stângă, umărul drept care sângera.
05:15:55 – Persoana în haină gri pare că se şterge, de două ori, cu aceeași mână stângă de pantalonii tânărului.
05:15:57 – Persoana în haină gri pare că-şi verifică palma stângă.
05:16:05 – Agentul de pază rănit îi aplică tânărului mai multe lovituri cu pumnul drept în care ține un șervețel pe care înainte îl folosise pentru a-și curăța sângele de sub tricou.
05:16:38 – La un moment dat, apare o persoană cu haină roșie, ajunsă la fața locului într-un microbuz roșu, își dă jos haina și o ține precum ține un toreador capa, timp în care cei prezenți la fața locului se fac nevăzuți. Haina roșie a persoanei ar fi obturat camerele video amplasate în partea cealaltă a restaurantului McDonald’s. Mașinile sosite la fața locului demarează.
05:17:55 – Persoana cu haină roșie trece pe lângă tânărul inconștient și se apropie de geamul restaurantului.
05:22:02 – La sosirea echipajului SMURD, agentul de pază pare că efectuează percheziția asupra tânărului. Deși mâna sa este pe buzunarul în care umblase și tânărul în geacă neagră, nu scoate nimic din interior.
05:22:54 – Poliția ajunge la fața locului, iar agentul de pază care-i aplicase cele mai multe și puternice lovituri tânărului, pare a-l percheziționa sub privirile liniștite ale polițiștilor.
05:23:12 – Polițiștii decid că ar trebui să efectueze percheziția asupra tânărului inconștient și procedează ca atare. Sub privirile atente ale agentului de pază, polițiștii îi verifică buzunarele hainei și gleznele. Nu și pantalonii.
05:24:31– 05: 24:51– Tânărul este trântit pe targă, iar agentul de pază reia percheziția asupra acestuia, deoarece polițiștii nu au găsit nimic asupra lui. Într-un final, exact în buzunarul din dreapta a pantalonilor tânărului, agentul de pază găsește (!) cuțitul despre care s-a susținut că a fost folosit la rănirea agentului de pază. Agentul de pază ridică cuţitul pentru a fi văzut și îl predă unuia dintre polițiști după 32 de secunde în care l-a ținut în mână. Mai mult de atât, îi rabatează și lama.
05:16:40 – Agentul de pază care l-a percheziționat pe tânăr, găsind, într-un final cuțitul mult căutat, poate fi observat, la minutul 05:16:40 cu sânge de la colegul său, pe mâna dreaptă – aceeași mână pe care o folosește să scoată cuțitul din buzunarul tânărului, pe care mai apoi îl mânuiește în voie.
Prin acest material nu ne propunem să interferăm cu eventualele anchete ale autorităților, ci să ridicăm câteva semne de întrebare asupra unor chestiuni la care nu s-a răspuns deocamdată.
De ce agenții de poliție nu au avut reacție în această situație? De ce au permis agentului de pază să atingă un cuțit despre care se credea că ar fi fost folosit la rănirea unei persoane? De ce au lăsat un agent de pază să efectueze percheziția asupra unei persoane? Este o cutumă ca polițiștii să lase pe oricine să atingă corpurile delicte? Cum stau anchetele polițiștilor în picioare, în fața unui judecător, dacă toată lumea atinge mijloacele materiale de probă?
Cum este posibil ca un tânăr să fie bătut în acest fel, iar la mai bine de două luni de la incident, niciuna dintre persoanele participante la scandal să nu fi fost audiată sau pusă sub învinuire?
De ce nu s-a întrebat nimeni ce caută persoana cu geacă neagră în buzunarul pantalonului tânărului? Nu a văzut nimeni mâna plină de sânge a agentului care ulterior, la așa zisa percheziție, a găsit cuțitul exact în buzunarul în care umblase colegul său cu câteva minute înainte? Cum a fost posibil ca un om mânjit pe mână cu sângele colegului său rănit să pună mână pe cuțitul despre care se presupune că a fost folosit la înjunghierea agentului de pază? De ce persoana în geacă gri își șterge mâna de pantalonii tânărului? Nu sunt toate acestea probe alterate?
Trimite articolul
XImi pare rău pentru mamele lor, ca au fătat asemenea animale. De maine, în preventiv pe toti, Paștele, din cușcă.
-
Ti-a căzut 🧠!
-
Procurorul de caz a mințit cu privire la injunghierile din club și de pe ștrand! Răzvan nu a înjunghiat niciodată pe nimeni!! Nu mai musamalizati cazul!
-
Alex, ti a căzut 🧠… încercând sa scrii un mesaj. Mai bine taci ca Vb fără sa ai măcar un pic de habar. Leguma ce esti!
-
Nea cartof 🥔 , vai ș-amar de… 🧠… tău! Varză….
-
Hopa, la varză cu tine! Poate iti poti planta si niște 🧠!
-
-
-
AU PLANTAT PROBE!!!!!!! INCREDIBIL!!!!!!
-
Pacat ca nu ti poti planta si tu niște creier… 🤣
-
@Eu
Tu mai ai alta replica care nu face referire la creieri !?
Ești penibil …
și nevoie de spitalizare urgentă la psihiatrie… -
Esti boschetari tovarăș cu aia care l-au bătut poate chiar tu ai fost cacat plouat
-
Sugerez ca advocatii celui maltratat sa trimita imaginile la televiziuni,apoi catre procurorul general si inm-ului(cred ca asa-i zice),si apoi sa depuna plingere fata de cei care ancheteaza,pentru ajutarea infractorului sau infractorilor;cred ca politistilor nu le va fi greu sa identifice agentii de paza si politie care au fost la fata locului.Asta evident,daca nu se vrea musamalizarea,si cred ca asta se vrea…Fratia intre toti cei de fata e evidenta,dar si a procurorilor care ancheteaza.
-
Franța, eu iti sugerez sa ti cauti creierul, se pare ca l ai pierdut!
-
pooolea… DEY , tu ai 4 clase???
-
Tu ai 2🤣, leguma ce esti!
-
Hahahaha . Auzi ca eu ! Cine ești tu ma ? Dacă tot dai comentarii și tot susții mârșăviile acestor matahale !! Ai sânge să-ți arați adevăratul Nume? ! 😂😂😂😂😂😂
Ai pe dra*u !
Știi și tu ce fel de oameni sunt “pretenasii “ tai .. așa ca taci te rog frumos . Ca nu te baga nimeni inseama . Egal cu 0 ești ….
-
-
-
Numai așa se poate înscena un dosar penal pentru tentativă de omor și se poate scăpa de acuzații de către cei care l-au lovit cu bocancii pe acel tânăr. Nu mă pronunț cu privire la vinovăția acestuia, probabil nu o fi fost nici el ușă de biserică, că dacă era nu se ajungea la asta. Omul cu geacă neagră care caută inițial prin buzunarele tânărului căzut jos, ce căuta oare ? Sau, ce-i plasa tânărului inconștient oare în buzunar ? Dacă acel tânăr în geacă neagră, odată ce a căutat în acel buzunar nu a scos nimic, înseamnă că i-a plasat ceva acolo. Logic, dacă în acel buzunar găsea un obiect, mai ales un cuțit, îl scotea exact în momentul respectiv să-l arate celorlalți, nu-l lăsa acolo. Cuțitul găsit în buzunarul pantalonilor, cu sângele presupusei victime pe el,a fost găsit doar după sosirea poliției și culmea, de către unul dintre agresori care a căutat el ”mai bine” prin buzunare și l-a găsit, deși avea mâna pătată de sângele presupusului agent înjunghiat. Ciudat. Poliția a greșit pentru că percheziția o face polițistul nu agentul de pază x. Ăla nici nu mai avea ce căuta în zona respectivă, nu avea ce să se apropie de persoana căzută pe trotuar, odată ce poliția a sosit și a preluat cazul. În altă ordine de idei, se vehiculează ipoteza că agentul respectiv, cel înjunghiat, avea de fapt o rană cauzată de o intervenție chirurgicală recentă, rană care s-a deschis și a sângerat, nu o rană provocată de înjunghiere, iar asta se poate vedea și dovedi foarte ușor la un examen medico-legal care trebuia făcut atunci. luat agentul ”înjunghiat” de acolo și dus direct la spital și examinat. Rana provocată de cuțit nu putea în nici un caz să coincidă ca formă și plasament cu rana avută ca urmare a unei intervenții chirurgicale recente și asta și un profan putea să o vadă nu neapărat un doctor specialist. Cert este că s-a greșit în gestionarea acestui caz de către poliție.
-
Foarte adevarat.
-
Da e adevărat că băiatul nu a fost ușă de biserică , dar, ce se demonstrează încă odată din acest caz, estecă , interlopii ăia unflați fac legea și că in acest cătun numit arad, nu există poliție și justiție, ca in românica, de fapt
-
Cred ca ti ai epuizat si ultimul neuron cand ai scris acest mesaj! Ai făcut risipa… ac nu mai ai nimic. Poate iti poti planta niște creier de găina, porc… ceva special pt tine si gândirea ta de nimic!
-
Umflățel, citește mai bine. Înțeleg, pentru tine este imposibil oricum să pricepi ce a scris acest cetățean deoarece la nivelul tău de retard până și găina sau porcul sunt cu un IQ peste al tău. Oricum postarea nu îți era adresată ție ci oamenilor care au creier în cap nu o tărtăcuță plină de c*cat. Am văzut că ai luat postările la rând și ai dat replici la toți, doar vomă și lături, nimic argumentat, nimic coerent, pentru că așa ceva este peste puterile tale. Mai ia niște anaboale să-ți curme suferința
-
-
Se știe ca nu a înjunghiat tânărul ăla pr nimeni și totul a fost o înscenare de către martalogii de la dey,a și spus unul din martalogi ca nu a înjunghiat băiatul pe nimeni,firma asta nu ar mai avea ce sa caute in arad și nu știu de ce le mai da voie,acum pe vremea pandemiei patronul acestei firme “LEȘU PLANGACIOSUL” are covid-19 și firma nu e in carantina DE CE?
Aveste firme de paza trebuie sa dispara. Sunt cancerul societatii. Borfasi cu paravan legal. Se cred si detectivi , conduc ca si niste dementi, ei pun avariile si au impresia ca tine loc de girofar … niste penibili fara margine cu apucaturi criminale (,dupa cum se vede si in articol).
Am avut discutii in trecut cu astfel de indivizi, nu ii duce capul. Pe multi dintre ei nu i-a dus capul sa termine nici liceul … dar sa plaseze probe in buzunare se pare ca-i duce capul … Sper sa se racoreasca toti cei implicati.
Numai bine!
-
Razvan, tu esti borfaș fără creier…
-
TU cel de mai sus, ești un cretin cu 4 clase ce vrea să mintă publicul cu privință la cele întamplate!
-
DU-TE LA SCOALA PINDARULE !!!
-
-
Tu ești un imbecil ce trebuia avortat …
-
Aia nici macar depasirea limitei legitimei aparari nu mai e, e direct tentativa de omor, dar na se stie politia mana in mana cu toti interlopii astia de carton aka dey security
-
La pușcărie cu gunoaiele de la dey, să stea la jilava vreo câțiva ani, și după nu mai dă ei o palmă la nimeni în viata lor!
-
Vrei si tu niște creier? Se pare ca nu ai prea mult!
-
unii… au cât au . Tu nu ai DELOC .
-
Noa, eu cred ca esti sub 0, deci nah. At cand înveți sa scrii corect poti comenta, pana atunci țineți gura!
-
prostalaule…. până INVEȚI gramatica (scrii.. țineți) marsh la școală !! Incultule tatuat . Și numai da cu COPITA în tastatură !!!!
-
-
În majoritatea postărilor văd că ești obsedat de creier. Orice psihlog ți-ar putea spune că ești obsedat de un lucru pe care nu-l ai. Se vede. Probabil la tine în dovleac este doar întuneric și vid, nimic altceva. Prea te obsedează noțiunea de creier și recomanzi cu dărnicie celorlalți. Da, îți înțelegem frustrarea. Tânjești și tu la un organ pe care, din nefericire nu-l ai. Compensezi în schimb prin mușchi umflați articficial. Ai grijă să nu ajungi la vreo injecție sau vaccin că te dezumfli ca o gonflabilă
-
-
@Eu, vrei si tu un tatuaj si nu ai bani? Du te la munca 🧠nu la întins mâna! 🤣
-
cat de prost sa fii sa faci o greseala de gramatica in acelasi comentariu in care te iei de greselile gramaticale ale altora? :))))))))))
-
-
Sa dai 10 pumni ca victima și apoi sa spui ca ai fost la un pas de moarte…. 😂😂😂😂
-
Vezi ca faci spume la gura… om fără 🧠!
Agenti de paza… serios? Astia sunt borfasi defapt , angajati din lipsa de personall. Daca te uiti la fetele lor, toti au figuri de criminali.
Firmele de paza, sunt mana in mana cu infractorii, si cu politia.
-
Nexam, esti patetic rău de tot! Poate iti poti planta niște creier! Borfaș esti tu tot cu fata ta de șobolan! Acel agresor a înjunghiat un om, ce ai vrut sa facă cu el??? Sa i ridice o statuie si tu sa mergi sa faci plecăciuni??? Se vede ca nu ai 🧠! Vai de viata ta amărâtă!
-
Nici o replică fără ”creier”. Se vede că-ți lipsește asta frustratule. Dacă nu ai așa ceva măcar îl pomenești în toate postările. Ne-am lămurit cu cine avem de-a face sub pseudonimul Eu – cu un individ care pomenește des organul după care tânjește așa de mult
-
Nexam, e pt tine:)) pt ca nu prea ai! Nexam 🧠!
-
“Eu”, daca 100 de insi au alta parere decat a ta, nu crezi ca TU esti prostul? Du-te si trateaza-te baiete!!!
-
-
-
Si daca ar fi injunghiat pe cineva, cu toate ca in filmare nu se vede asa ceva,ci doar macelul facut de ei,dupa ce l-au pus la pamant, nu crezi ca singurul drept pe care il aveau era doar sa-l imobilizeze si sa-l predea politiei? Daca ti se pare normal ce-au facut pachetele de muschi fara creier, atunci cred ca ar fi bine sa te muti cu ei in jungla!
-
De toată jena Dey Security !! Arestații pe toti !!!!
Cine este procurorul de caz ? Pavel Palcu cumva ? Se intelege atunci trocul , oameni de nimic .
-
Marius, esti invidios ca tu esti un nimeni? Vezi ca ti a căzut 🧠!
-
prostalaule…. până INVEȚI gramatica (scrii.. țineți) marsh la școală !! Incultule tatuat . Și numai da cu COPITA în tastatură !!!!
-
@Eu, tu dai cu botul de tastatura! Leguma in putrefacție ce esti! Uite aici 🧠!
-
invata tu sa scrii si apoi ia-te de altii. se scrie “nu mai”
-
-
“esti invidios ca tu esti un nimeni?”… Mare-I gradina Domnului !!!! Tu cum ai scăpat ? Ai drept de vot ???
-
Of of… si tu esti pe lângă! Poftim niște 🧠! Poate mergi la vot si pui degetul, tu 🤣
-
-
Va mirati ? Utu Rohozneanu , Batrin , Pavel Palcu care observam cu totii ca ii acopera si numele pot continua
-
Catalin, cred ca esti puțin deprimat de fata pe care o ai! Mai bine ti ai vedea de viata ta si asa ai scris o tâmpenie cat tine. Poftim… niște 🧠!
Trasi la raspundere de la oamenii de paza la Leș , Batrin , Pavel Palcu toti care sunt implicati in acest caz !
DIICOT-ul ce face????
ARESTAȚI TOȚI!!! CU PALCU ȘI POLIȚIȘTII ÎN FRUNTE!!!!
-
Ti a căzut 🧠!
cum e posibil sa nu fie arestati acesti borfasi ….aici ar trebui sa faca bucurestu ordine ….procurori ce mai asteapta li frica sai aresteze
-
Borfaș esti tu! Esti o Leguma putrezita!
Patroni si angajatii cluburilor au datoria sa isi protejeze clientii, chiar si pe cei care au baut prea mult.
Fara arme albe in club, persoanele in stare avansata de ebrietate nu se mai servesc sau se evacueaza.
In londra cluburile rau famate angajau esteuropeni ca paznici, tocmai pentru ca isi riscau licenta si alegand violenta.
Chiar si cei recalcitranti trebuie protejati. daca echipa nu are forta necesara cere ajutorul politiei, nu recurge la violenta extrema.
Daca se intampla ca un agent de paza sa incalce regulile i se retrage licenta si bineinteles raspunde pentru contraventile sau infractiunile comise.
-
Clubul este una iar trotuarul din față de la McDonalds este cu totul alta. Este o distanță de vreo 500 de metri, într-o cu totul altă parte a orașului. Ce căutau umflații ăia acolo să-l măcelărească pe acel tânăr ? Treaba lor se încheia după ce-l azvârleau afară din clubul de pe ștrand, nu pe bulevardul Revoluției
desfintati firma si arestati pe toti aici e grup infractional …lesu e capu grupului …..sa va fie rusine nici acum nu io desfintat si nu io arestat
Dreptate trebuie sa se faca atat in cazul celui injunghiat cat si in cazul celui batut cu salbaticie . Procurorul de caz trebuie sa ia masuri si de o parte si de alta si sa dispuna audierea tuturor participantilor la aceasta fapta . Procurorul de caz de spune ca din partea agentilor de paza fapta se incadreaza in purtare abuziva …. domnule procuror eu cred ca incadrarea este cu totul alta si nicidecum purtarea abuziva .
Nu se poate admite asa ceva! Oare procurorul asta este inca in concediu de la revelion?! Eu stiam Aradul un oras mic, linistit dar nu este asa! O sa ajungem sa nu ne mai lasam copiii pe strada!
Cine face dreptate in orasul asta?! Cine ne da siguranta linistii?! Intreb pentru un prieten….
Trezirea!!! Si la treaba!!!
-
Esti îngrozit de fata pe care o ai??? Pai agresorul a meritat bătaia aia, dupa ce a înjunghiat un om de 3 ori, ce plm vrei sa i ridici tu o statuie???
Ioana Costaş, degeaba plangi si degeaba cauti sa se faca dreptate in Arad! Vorbeste la Bucuresti si da articolele la presa din Bucuresti, la o televiziune! Aradul e cangrenat si e condus de gruparile mafiote si Dey Security are spatele asigurat in Arad! Acel tanar student de 22 ani a fost amenintat de saptamani inttegi de catre acest agent de la Dey, pt ca femeia lui ii facea ochi dulci agentului, placandu-i tatuajele, ca minte zero si fața de borcan…iar tanarul de 22 ani nu avea cum sa sara la bataie sau sa taie un om deja taiat de un altul intr-un scandal mai vechi!!! Tanarul de frica nu a avut reactie, insa matahala i a spus ca el ii va lua femeia de langa el si il si bate, fapt deja intamplat!
Episod identic am avut eu…un gras tatuat de la Dey, umbla cu o fista de-a mea…aceasta i umple capul ca eu n o las in pace si omul sa i arate ca e ZMEU…trimite 6 matahale sa mi predea o lectie! Am avut sansa ca cei care erau langa mine, cunosteau pe 2 dintre agentii Dey, altfel…eram batut si facut in sange si Spitalul era al meu…
Fac camatarii, vand droguri, tigari…scandaluri, conduc Aradul cei de la Dey! Firma este de paza si protectie obiective, nu de cotonogit lumea si nu de condus Aradul! Politia si justitia in Arad sunt zero…ar trebui schimbati toti, te duci din victima la declaratii si ei te scot pe tine infractor, te umilesc, iti vorbesc in jargoane de puscarie!
Daca vezi Ioana Costas ca nimeni nu a luat vreo masura…contacteaza Ministrul, Bucurestiul, Televiziuni…pt ca uite, material exista si inca cum!
Nu lasa asa ceva in vant, pt ca faci bine pe viitor Aradenilor, celor care le e frica sa iasa cu prietena ca le o iau acesti tatuati pe forta si dupa, le planteaza probe, invatati chiar de politie!
Sa le fie rusine si ceea ce fac, li se va intoarce insutit inapoi!
-
Femeie ? Una cu un astfel de comportament nu este decât o curvetă ordinară. Auzi, îi plăceau tatuajele umflatului cu față de borcan
-
Alin, esti un om obosit si fără viitor! Uite niște 🧠!
-
Iar ești obsedat de creier ? Ți-au răspuns alții înainte, consultă un psiholog să-ți spună ce-ți lipsește. Hahaha !
-
Alin, pai voua va lipseste! Vă fac un mic cadou! 🤣
-
-
Mult respect pentru dumneavoastra, doamna Costas.
Aveti dreptate, ieste un scenariu incredibil, plin de criminalitate.
Incepind cu asa zisa pasa de securitate Pina la Politia in acest caz.
Rusine ieste prea Putin, cei care au comis si cei care au inchis ochii in fata acestei fapte, poltist sau nu, sanitar sau nu, de securitate nici nu mai vorbim, pedepsesele cele mai mari, eliminati din slujbe.
-
Nu DEY ar trebui sa se numească ci GCI : GRUP CRIMINAL INFRACȚIONAL.
RUȘINE maxima autorităților competente care au văzut imaginile și nu au luat masuri, RUSINE maxima celor de la SMURD. Incredibil comportamentul lor, putea sa moara acel tânăr din partea lor.-
Du te si matura podurile! Om fără creier ce esti!
-
dacă nu-i fudul , nu-i proooost destul.
-
-
Dragi arădeni, in calitate de mama, pentru ca astazi este ziua mamelor, si al meu copil este inca nenorocit, ma intreb, de ce a mintit procurorul, atât aș vrea să stiu….. de ce ne-a ascuns procurorul adevărul? De ce acesti scelerati pot să PLANZE PROBE LINIȘTIȚI ? Se poate în Aradul sec. 21…. să fie oamenii batuti pe strada, sau să se planteze probe si să fie trecut cu vederea acest aspect? De ce am fost mintiti? De ce am fost manipulati? De ce ni se prezinta situatia exact cu susul în jos? De ce represiunile acestea asupra victimei si salvarea acestor asa numiti bodyguarzi? De ce ne-ati manipulat să credem că agresorul era victima sceleratilor?
Ioana Costa
Îți doresc să mergi într-o seară într-un club sau pub sau ceva si sa ai de a face cu un tânăr student, drogați care doar pentru distractie are ceva arme albe prin buzunare, iar nenorociții aia de bodyguarzi sa stea sa se uite… ca na… tânărul student tre sa se distreze.
Sunt cunoștințe cu poliția de aia nu luat măsurii pentru bătăuși !!
Mai lasati-ne cu telenovela asta de doi lei!
Nici ala nu s-a injunghiat singur, cum nici dobitocul celalalt nu s-a batut singur! Ce tot o dati in teorii ale conspiratiei?
Cea mai frumoasa reactie a fost a doamnei blonde
E firma lui Utu. Administrata se Batran…… ala in pantaloni gri ( perchezitionistu) e Cristi Porumb. Cauta afirmare
-
Cita F, vrei si tu afirmare? Vezi ca ti a căzut 🧠… încercând sa faci asta!
-
Te doare tare ? Ești obsedat de ceva ce-ți lipsește cu desăvârșire ?
-
Se pare ca ”creier” e cuvântul tau preferat. E ceva ce iti lipseste si tanjesti dupa el!
-
Ihaha, nu mi lipseste deloc! Tie si la restul va lipseste. Pt ca V ați trezit voi sa comentați… nici măcar nu știți adevarul!
-
Bă ”omule”, indiferent care e adevarul, care intotdeauna este undeva la mijloc, v-ati gasit voi, o gasca, sa casapiti o singura persoana. Daca v-ati fi limitat doar la ceea ce trebuia sa faceti, adica sa chemati politia si doar atat, probabil astazi lumea v-ar fi dat dreptate. Dar nuuu, ca doar sunteti zmei…si nu trageti de fiare si bagati pe fiole, asa gratuit. Trebuia sa va stie lumea de frica ca deh… Abtine-te dacului si nu mai da cu mucii pe pereti amenintand in stanga si in dreapta din spatele tastaturii. Sa te bucuri ca te-am bagat in seama, noi astia fara creier. Hai pa!
-
-
-
Pt “Eu”, taci ca iti dau cutit in ureche mormoloc mic ce esti
-
Cita F, de la fraier, fatalău?🤣
Te ai trezit… marmota ce esti!
-
-
Nu am vazut implicarea din partea celor de pe SMURD. Jeguri umane. Trebuia efectuat PAS- sa observe, respira? E viu? Se uitau ca la un caine.
Mi-e greata de ce se intampla in Arad
-
Ce nu intelegeti ??? DEY se ocupa de paza tocmai la UPU Arad, unde sunt in contact direct cu toti de la serviciul de ambulanta Arad si de la SMURD!
Cadrele medicale fiind inconjurate de atatia cunoscatori in ale medicinii, au primit toate informatiile necesare evaluarii primare a pacientului 😉-
Pana si aia de la SMURD si au dat seama ca nu are nimic, agresorul!!! Ha ha… ce lol sunteți! Singur si a căutat bătaia, pt ca a înjunghiat un om! Oameni fără creier ce sunteți, toti care comentați fără sa știți adevarul!
-
N-ai vrea tu să nu ne mai plictisești cu inepțiile… și incultura ta ???
-
Auzi, puneți banda pe bornău!
-
-
-
Totuși, ca organ de presă, ar trebui să adresați în scris nișye întrbări atât polițiștilor cât mai ales procurorilor! Plus la ministrul Velea.
Este evidentă încrengătura poliție – ”firmă de pază” , situația este foarte periculoasă pentru siguranța publică!
-
Radu, vrei sa le adresezi tu întrebările? Poftim 🧠!
-
de 🧠! Tânjești… după așa “ceva” ! Degeaba , dacă nu e…. NU E !!!
-
Obsedat, vrei si tu? Pacat ca nu i de vânzare! Nici la reducere nu l ai putea achiziționa!
-
-
Pacat.. inca o data incasati bani sa mintiti.. mai bine ati publica imaginile din club cu saracul student.. acolo se vede clar statutul lui de “victima”.. si defapt cine si ce arma are .. nu plantata si visele voastre..
Spuneti adevarul nu minciuni.. luati bani sa fabricati articole.. nu iau apararea celor de la Dey dar stiu situatia si nu are nimic in comun cu articolul asta fabricat si platit.
-
Hai sa excludem victima si sa luam doar trei subiecte in atentie:
1.DEY – orice ai face, nu poti sa fi batut in asa fel de catre un agent de paza.
2.Politia – cum poti sa lasi o persoana sa ii umble in buzunare victimei si sa nu incerci macar sa ii atragi atentia.
3.SMURD – in felul acesta verifici statea unei victime, puncte viatale atinse. Nici macar ce inveti la un curs de prim ajutor nu au facut.Complect dezamagit!
Platim din salariile noastre si Politia si SMURD-ul pentru un astfel de comportament. -
Trist, sau trista…daca esti cu dispecerul de la Dey, e logic sa stii tot, nu? Victima esti tu!
-
Biuta, eu cred ca ti a căzut 🧠!
-
Știi că nu e greu să îți aflu ip-ul?
-
-
De asta vrea primaria sa umple Aradu de camere video?
acel politist imbracat neregulamentar cine este?ar trebui dat afara imediat din politie si eventual puscarie pt favorizarea infractorului si complicitate la tentativa de omor!
-
Ba, tu te auzi ce vorbesti?
Fugi repede si ia-ti medicamentul prescris de psihiatru cu un pahar de apa ca delirezi iar si te crezi procuror….
Ma îngrozit ce am văzut!Asa ceva nu se poate intampla chiar sub nasul poliției….si un copil și-ar da seama de complicitatea poliției cu firma de pază!Toti sunt mana in mana ! Anchetatorii din Arad sun orbi din moment ce nu vor sa vada ADEVARUL!Rusine ,rusine.Ce a ajuns Aradul nostru?E la mana interlopilor care fac legea în municipiul nostru?DEZGUSTATOR !Trebuie sa luam atitudine ,fiindca autoritatile dorm …..
-
Dany, mânâncă o ceapa si taci din gura! Habar nu ai ce a fost acolo, asa ca mai bine ti ai vedea de viata ta! Uite niște 🧠 pt tine!
Voi v-ati pus intrebarea ca acea persoana in geaca neagra e complicele agentului de paza si i-a inscenat totul tanarului? Agentul de pazal-a lovit pana l-a lasat inconstient si apoi complicele i-a bagat cutitul in buzunar tanarului?
-
George, acel tânăr a înjunghiat un om de 3 ori. Te ai trezit si tu comentând. Mai bine ti ai vedea de viata ta, amărât ce esti! Eu cred ca tu ti ai băgat un pai in ochi cand ai scris acest mesaj patetic, la fel cum esti si tu. E plină lumea de oameni naivi si fără creier, tu esti unul dintre ei. Atunci cand tu mergi in club cu un cuțit la tine si te pune naiba sa l scoți, sa bagi cuțitul intr un om… si a meritat bătaia ai!!!! Baaa a înjunghiat un om, asta nu vede nimeni, vrei sa i faci statuie la agresor(la acel tanar)??? Wtf se vede ca nu ai creier deloc!
-
Eu – văd că dai replici la toți. Unde nu ai argumente dai pe limbaj trivial. Ințelegem – ești unul dintre participanți. Un umflat cu creier atrofiat. Ia-ți mai bine anabolizantele și taci că oricum postezi numai imbecilități
-
Tu, pt ca vorbiți fără sa știți adevarul! Am tot dreptul sa spun ce cred! Asa ca fugi la munca! Leguma ca esti!
-
Eu !
Ai dreptul sa taci !! Doar atâta ai voie ! N-ai nici dreptul la vot , doamne și dacă stau sa ma uit ce scrii , sincer nici dreptul la viața nu îl ai ….
-
-
-
Niște bătăuși cu acte cei de la DEY. Niște scursuri ale societății. “Unde ești tu Țepeș doamne?!”
-
Obsevator, vrei sa fii tras tu într-un pai? Poftim 🧠!
-
Cred că tu ești pe principiul: “Pumnii mei creier nu are…!” De aceea tot dai in stânga și în dreapta cu 🧠 ))))
-
Ioana Costas, curajul tău este admirabil și drept de luat ca și exemplu pentru toate persoanele care mai au cât de cât ” coloană vertebrală” , să nu te lași! Du-te până la capăt cu articolul ăsta!
Bravo Ioana ! Au mai mult sânge in tine decât toate autoritățile statului din Arad !Ai grija de tine , ăștia sunt in stare de orice . Știu ca știi mult mai multe despre poliția și procuratura din Arad .Scrie .
Oameni buni, eu am fost prezent de la inceputul altercatiilor, pana la plecarea acestora de pe incinta strandului. Multi aveti pareri dar fara informatii. Iar cei care au informatii, tac din gura din diverse motive. Razvan (criminalul in serie asa cum il numiti voi), nu a avut asupra lui nici un cutit cat a fost sub observatia mea. Totul a inceput la clubul de manele, la care nici nu ii stiu numele pentru ca nu fregventez asemenea localuri. Totul a pornit de la o fata care a fost iubita lui Razvan si pe urma a cazut in bratele celor de la Dey. Nu stiu cu exactitate ce s-a intamplat inauntru, dar la un moment dat a fost scos afara din local de bodyguard. Vazand ca Razvan a disparut, ma duc sa vad si eu ce s-a intamplat. Cand am ajuns afara, Razvan in capatul culuarului iar in fata lui plin de cei de la Dey, in civil si in uniforma. Am incercat sa il iau de acolo si sa incerc sa opresc scandalul, desigur fara succes, pentru ca acestia erau pusi pe scandal. Primul pumn a fost de la un angajat Dey in uniforma. Razvan a ripostat cu un pumn imediat (fara nici un cutit, box sau alte arme albe), dupa care au inceput sa deie cu spray lacrimogen urmat imediat de bastoanele metalice in cap. La un moment dat a reusit Razvan sa fuga iar eu l-am pierdut de sub observatie. Nu stiu ce s-a mai intamplat dupa asta, stiu doar ca s-au adunat foarte multi si s-au vorbit cum sa il nimiceasca pe acesta. S-au despartit, au ocolit cladirea si au fugit spre podul din spatele primariei. Dar lasand totul la o parte, sa revenim la rolul unui Bodyguard. Care este defapt?
-
dute si depune declaratia!
-
Probabil ca ai dreptate, stii daca faci scandal in birturi te scot oamenii de paza afara, de aceea sunt ei acolo… Sunt mii de oameni in weekend in cluburi si de ce “doar pe unii” ii scot afara. Nu am fost de fata la acest scandal dar am fost la altele , unde de fiecare data cel scos afara se arunca si urla si vrea inapoi, si atuncea normal ca vin pumnii, bate, spray etc pe el…
-
Doar că acel club de unde a fost scos afară era pe ștrand și bătaia soră cu moarte s-a petrecut pe bulevard. Ceva scârțîie. Cazul era rezolvat acolo, pe ștrand nu în față la Mac
-
-
Depune declarație ! Nu mai lăsați aceasta grupare de criminali sa activeze pe raza județului ! Acesta firma trebuie desfintata și angajați impreuna cu patronul sa meargă la pușcărie ! La pușcărie cu eiii ! Piloși cu pile la București !
Bine zis Ioana Costas!!! Doar în acest fel putem curata orașul de scursurile astea!!!
Marele profesionist procuror Palcu acum ce face ? Se pare ca nu mai este asa de profesionist in aceasta situatie . L-am tot vazut la toate tentativele si crimele din judet primul in față acolo dar acum ? Asteptam si noi niste decizii . Aloooo Bucurestiul trezitiva
Dani Leș areatat !!! Nu se poate asa ceva !!! La pușcarie toți
Normal ca sunt ! Dar încă se bazează pe pile și cunoștințele lui Dani Leș ! Acelasi Dani care cere taxe de protecție , camătă , care a amenințat multe persoane prin Arad ulterior si sechestrat ! Dar el spune ca are pile la București și in toată țara !
Asa grup infractional organizat cum e asta nu a mai avut Aradu demult…. Vacari, Oieri, Interlopi, Politisti si Procurori toti sub aceeasi “ umbrela” o combinatie devastatoare,fatala si nociva pentru societate, imi este scarba de societatea in care traim, ganditi-va ca oricare dintre voi ( care le gresiti astora) va puteti trezii cu un KG de c*cain* in masina sau in apartament cu politia langa voi sa va aresteze, asta se intampla cand le dati astora putere! Treziti-va oameni buni ca daca nu va fii prea tarziu! Asemenea grup infractional nu a mai vazut Aradul!
Deci avem organr ale puterii de stat,politie si procurori cu sanlarii si pensii speciale la o munca istovitoare de 25 ani. Rolul lor este dce a proteja infractorii nu cetateanul de rand,,,,,
-
politia din arad suspendata!
-
Nui o ideie tea
-
In America, daca un individ scoate cutitul si injunghie un om fara nici un motiv, trecatorii scot pistolul si il impusca pe agresor,
cutitarul moare si cei care l-au omorat sunt considerati EROI, nu crimilani . Daca acest individ nu era imobiziat putea sa injunghie sau sa omoare si alti oameni , copii vostrii sau chiar pe voi.
Cei de la paza si-au riscat propria viata sa imobilizeze un cutitar,
Credeti ca unul care injunghie oameni, poti sa il iei cu vorba buna si sa il rogi frumos sa lase cutitul plin de sange ???
Dar se pare ca majoritatea vad ca cel batut este victima , nu este criminal…
-
Corect, cutitasul care e infractorul defapt e făcut victima.
-
Conservator, da, ai dreptate și poate că așa este pe undeva mai bine, la asta se va ajunge să-și facă oamenii singuri dreptate dacă legea este neputincioasă. Infractorilor nu le mai este frică de lege. Nu vedeți ce pedepse de toată jena primesc fel și fel de nespălați care tâlhăresc, violează, iau șpăgi uriașe. Dar, în acest caz, citez ”Cei de la paza si-au riscat propria viata sa imobilizeze un cutitar” – cum anume ? Ce treabă aveau acești umflați în față la McDonalds când ”cuțitarul” a fost ejectat dintr-un local de pe ștrand ? Agentul și-a făcut treaba acolo, pe ștrand când l-a luat de o aripă pe scandalagiu și l-a azvârlit afară. Eventual, acolo putea să sune la 112 să vină și poliția. Dar nu cred că aveau ce să caute o haită de anabolizați pe bulevard în față la McDonalds să-l rupă în bătaie. Repet, cazul era deja rezolvat odată cu azvârlirea scandalagiului din local, acolo, pe ștrand. Nu aveau ce să caute în față la McDonalds.
-
Pai unul dintre ei a fost injungjiat . Si ceilalti au fugit dupa infractor , provabil si eu faceam lafel…
-
Întâmplarea face că și ”înjunghiatul” fuge la fel de bine după infractor, că îl vedem pe camere la Mac (de ce nu l-o fi prins acolo, în club, nu știu), plus că și înjunghiatul lovește la fel de bine ca unul care nu are ”3 plăgi înjunghiate din care una i-a atins ficatul” cum încerca cineva să-l scoată. Păi cu o plagă înjunghiat cu ficatul atins nu prea cred eu că mai poți fi așa de viguros precum arată ăsta în imagini
-
-
-
Daca agentul era in timpul serviciului, de ce nu a purtat vesta de protectie? si nu te intorci niciodata cu spatele la un agresor,
Ca și în căzut Trifa, politie incompetenta.,justitie incompetenta. Doar ca aici au fost camere de filmat. Sa plătească băieții…
Oameni buni, plecati pana mai puteti din orasul/tara asta de cacao. Noi, ca natie, am ajuns la un nivel de degradare maxima. Nu mai avem absolut niciun viitor, ca natiune, ca tara. Se vede pe zi ce trece. V ati gandit oare ce viitor v or avea copiii, nepotii dvstra in societatea asta mizerabila ????
Pe 8Martie toti militeni erau in cusca tacuti si nemincati. Tigani triumfau victoriosi si neinfricati prin fata bordeiului satenilor de la circulatie toti erau cu limbile scoase pe la geamuri probabil asteptind o portie de coliva.
Stau și ma gândesc cum poate cineva din presa sa fie atât de slab și sa se vândă pe bani mărunți pentru a defaima o întreaga firma de paza. Ce treaba are firma cu modul individual de acțiune al acelor agenți. Asta asa ca și introducere. Apoi hai sa gândim pe imaginile cadru cu cadru putem face orice fel de speculații. Eu zic ca tânărul student emerit sa nimerit acolo din greșeală. Sa dus sa cumpere pt iubita lui un meniu de la MC. Iubita de fapt ex iubita pe care în prealabil a amenințat-o în club și a agresat-o fizic și verbal fapt pt care a fost evacuat din clubul respectiv. Acum voi cei influențați de acest articol, voi cei care i faceți inculți pe acei agenți de paza. Cum credeți voi ca ei am mers acolo sa planteze probe? Doamne cum va poate manipula un articol. Apoi va doresc tuturor sa va gândiți cum se va descurca copilul dumneavoastră dacă într-o zi seapuca unul sa despice cu cuțitul oameni într-un club în care prin coincidenta se afla și copilul vostru. Dar ce sa faci atât va duce pe voi capul. Oameni ușor influentabili
-
Nu poți detașa firma de pază de umflații ăștia anabolizați care practic compun firma de pază. Sunt parte integrantă din ea, nu pot fi luați ca persoane individuale din moment ce au acționat ca agenți ai firmei de pază nu ca persoane particulare.
-
Noi nu credem noi vedem imaginile acel politist se uita asiv cum un agresor buzunareste victima aflata inconstienta pe jos asa ceva nu e admis politistul ala trebuie sa fie pus sub acuzare imediat!
-
Bla bla ! Toți din firma sunteți o apa și un pământ sau ai uitat ca mergeți impreuna la intimidat persoane pentru a baga frica in ei ca sa obtineți camete și taxe de protecție ? O faceți pe prosti ! Se va termina cu șmecheriile astea cu tot cu pilele de la București pe care susțineți sus și tare ca le aveți ! La pușcărie cu voi !
Si mai protestati impotriva camerelor de supraveghere ! Puneti fratilor camere de supraveghere peste tot !
Excelenta reactia doamnei blonde in geaca albastra, care il impinge pe tanar efectiv in bratele agresorilor.
coruptia ucide si aradu e plini de corupti ,daca astia nu au fost arestati pina acum e clar ca deyuuuuuuu controleaza o parte din politie o parte din justitie sa va fi rusine
Cei de la MAI si procurorul general au vazut video-ul?Cei din Arad(politie,procurori,politicieni,interlopi)sunt in fratie.
Dragi cetățeni, va rog sa priviti imaginile, deoarece ele ascund mai multe decât par la prima vedere, Răzvan, este tinut în stare de inconștientă cu un motiv,va rog sa priviti atitudinea angajatiilor firmei de Paza și protectie, deoarece asta nu este o bătaie oarecare( i-as putea zice și tortură)… Răzvan este tinut în stare de inconștientă pentru a se putea planta asupra sa probe ( cutit, sânge pe hainele lui, mai exact, pe blugi, bluza, geaca și pantofi) acesta este lovit atât de frecvent pentru “control” adică pentru a îl menține în continuare în starea de inconștientă,pentru ca agentii de la firma de Paza sa își poată duce la bun sfârșit planul lor, pe a îl linsa pe acesta, cu riscul de a îl ucide( nu as vrea sa fac prezumtii pripite sa spun ca asta au premeditat….cu toate ca nu ar fi deplasat) și dacă cumva nu îl ucid… sa “meargă la puscarie” (acesta fiind arestat preventiv pentru 30 de zile, pe chiar probele plantate de către angajatii Firmei de Paza și Protectie).
În România secolului 21, în centrul orașului Arad, la KM 0, acest S.R.L – cu părere de rău o spun,a pus “ghearele” pe anumite instituții ale statului!
Am o grămadă de cunoștinte cărora le este frica sa vorbească de frica lor, oameni buni…reveniti-va, nu mai trăiti în frica deoarece o sa ajungem sa fim TERORIZATI de astfel de scursuri ale societății! Cei de la firma de PAZĂ sunt CRIMINALI, ceea ce au făcut în fața restaurantului MC DONALD s, poate fi foarte ușor încadrat la Tentativa de OMOR CALIFICAT (din punct de vedere juridic )!
-
Mare dreptate , Andrei !!!!
OMOR CALIFICAT !!!
Ceea ce au făcut ei !!!
Sa plătească pentru fiecare lovitura pe care i-au aplicat-o !
Toți sa fie închiși intr-o celula ! Fiindca acolo le este locul !! Sunt un pericol al societății , al Aradului !!! Nu au ce caută liberi pe strada .
Amenințând , bătând și multe altele …
Interlopi , grupare mafiota !!
Oamenii buni nu putem lasă lucrurile așa !!
Sa ne fie Rușine celor care stam deoparte și nu avem curajul sa facem ceva pentru a trimite aceasta grupare mafiota după gratii !!
Ești strigător la cer ca in anul 2020 , sa nu se ia absolut niciun fel de măsura in privința lor !!!!!
Și nu doar a lor , a procurorului de caz in special !!! Care a MINȚIT și a manipulat pe toată lumea !!! Și a echipajului de poliție ce a fost prezent la fata locului lansând vinovații sa facă Percheziții asupra băiatului , de aici ne dam seama foarte bine ca sunt mana in mâna !!
CORUPȚIA !!
Sincera sa fiu aceste imagini imi provoaca repulsie!!! Nu se poate ca intr-o tara democratica in care respectarea drepturilor omului trebuie sa fie primordiale si unanim aparate sa fie incalcate atat de grav!!! Si pe langa toate acestea nici macar una dintre “persoanele” care lovesc cu salbaticie si rea vointa tanarul cazut la pamant si inconstient sa nu fie macar investigate si , implicit apoi, puse sub acuzare!!! Nici nu conteaza vinovatia tanarului cazut la pamant!!! Conteaza ca sistemul de drept sa fie impartial si dedicat aflarii intregului adevar!!! Dar , cu riscul de a ma repeta, Justitia ar trebui in primul rand sa apere si sa protejeze dreptul la viata al oricarui cetatean!!! Cu parere de rau, din aceste imagini se constata clar incalcarea drepturilor primordiale ale tanarului inconstient, precum si tardivitatea si nepasarea interventiei atat a Politiei cat si Smurdului!!! Sper ca pana la final toti acesti infractori sa fie dedusi judecatii drepte si impartiale a judecatorilor!!!
Ce sa ceri de la acesti agenti de paza.Am avut ocazia sa vorbesc cu un astfel de specimen,sunt iinculti,nu stiu sa vorbeasca si prosti gramada.
Trebuie sa i se ridice licenta acestei firme definitiv,iar acesti agenti bagati la puscarie.Ei nu reprezinta organe abilitate de a actiona prin violenta
Sper ca magistratii sa faca dreptate,sa se gindeasca ca pot fi si alti tineri in situatia celui batit.Sa avem firme demne de a lua deciziile care trebuie.
Mai oameni buni , ce interes aveau atâția matahale sa vină peste amărâtu ăla????? Sau cu înscenarea de probe , pai in față la Mec sa planteze ei probe ?? Pai da chiar asa reduși mintal sunt ??? Hai sa fim serioși, daca ala a băgat cuțitul si l.a lăsat în om.ce vroiati sa fuga omul cu cuțitul în piept??? I l.au adus băieți ca doar era a lui.dupaia zicea ca iau furat cuțitul ,ii făceați si hoți pe.deasupra !!! Păcat ca nu l.au prins în alta parte sa.i fi dat ce merita !!! El da cuțit !!! Si cu inconștient la pamânt terminati ca daca era nu mai dădea nimeni in el ! Logic!! El de jos ii înjura ,ii provoca, dracu din el ,nu el !!!! Cu stima si respect lunetistul Haya !!!
-
Haya esti idiot…dey incult
-
Jack, tu esti o leguma putrezita!
-
Eu – nu toată lumea poate fi un anabolizat umflat cu fiole
-
-
mă Ioane… dey incult(I)… 😂
-
De asemenea, sunt curioasa ce probe vir mai putea fi valorificate din cele prezente la fata locului? Toate au fost alterate, pe langa cele PLANTATE ! Si chiar asa, odata ajunsa Politia la locul infractiunii, cum li se mai permite celorlalti participanti la infractiune sa umble prin buzunarele si in jurul celui cazut inconstient la pamant? Precum ma intriga si reactia mult intarziata a “salvatorilor”! Dar si lipsa lor de “finete” fata de tanarul inconstient! Sper ca organele competente sa se autosesizeze fata de toti cei care se fac vinovati in aceste imagini cu adevarat graitoare!
Dragi cetățeni, va rog sa priviti imaginile, deoarece ele ascund mai multe decât par la prima vedere, Răzvan, este tinut în stare de inconștientă cu un motiv,va rog sa priviti atitudinea angajatiilor firmei de Paza și protectie, deoarece asta nu este o bătaie oarecare( i-as putea zice și tortură)… Răzvan este tinut în stare de inconștientă pentru a se putea planta asupra sa probe ( cutit, sânge pe hainele lui, mai exact, pe blugi, bluza, geaca și pantofi) acesta este lovit atât de frecvent pentru “control” adică pentru a îl menține în continuare în starea de inconștientă,pentru ca agentii de la firma de Paza sa își poată duce la bun sfârșit planul lor, pe a îl linsa pe acesta, cu riscul de a îl ucide( nu as vrea sa fac prezumtii pripite sa spun ca asta au premeditat….cu toate ca nu ar fi deplasat) și dacă cumva nu îl ucid… sa “meargă la puscarie” (acesta fiind arestat preventiv pentru 30 de zile, pe chiar probele plantate de către angajatii Firmei de Paza și Protectie).
În România secolului 21, în centrul orașului Arad, la KM 0, acest S.R.L – cu părere de rău o spun,a pus “ghearele” pe anumite instituții ale statului!
Am o grămadă de cunoștinte cărora le este frica sa vorbească de frica lor, oameni buni…reveniti-va, nu mai trăiti în frica deoarece o sa ajungem sa fim TERORIZATI de astfel de scursuri ale societății!
Cine seamana vant culege furtuna.Altadata sa stea in banca lui.
-
adica sa nu deranjeze mafia zici tu…bun!
-
@mircea
Din ce ne spui tu , trebuie sa ne fie frica de acești oameni !? Dacă se poate sa lăsam totul așa și sa uitam , sa uitam ca aproape l-au omorât ?
Uite ca eu vreau și îmi asum sa deranjez mafia , “vant seamăn” pana când se va face ceva !! Îmi doresc din tot sufletul sa ii văd închiși !! Știu foarte bine de ce sunt in stare , se vede . Îmi asum fiecare cuvânt și dacă am ocazia le adresez și in fata totul ! Nu mi e frica de acești nemernici , nu are nimeni control asupra vieții mele ! Deși baga spaima in oameni exista un singur Dumnezeu și acela nu e niciunul dintre ei .
Unde este acuma marele procuror criminalist Palcu Pavel ? Prezent la toate crimele si tentativele de crime ?? Stiam de caracterul lui !! AFARĂ CU EL !!!!
-
Pentru cei care vor sa ne facă sa credem ca tânărul a înjunghiat de 3 sau 4 ori la clubul Aladio:
– nu exista nici urma de agresiune cu, cuțit, adică urme de sânge sau obiectul agresiunii, asa ca .. pas.. -
Cristina, vrei sa ii iei tu locul? Vezi ca ti a căzut 🧠
Un lucru e sigur. Dacă el ar fi înjunghiat și a fugit de pe ștrand pana in centru, nu exista vreo șansa sa nu fi aruncat cuțitul pe drum, dacă nu im Mureș, atunci in vreun boschet. Și cu sânge…. sa fim serioși . Om fi prosti dar nici chiar așa.
Aceste firme de paza sunt astăzi paravanul crimei organizate,, pline de așa-ziși interlopi care a-și fac dreptate singuri ca sunt acoperiți de politie și de procurori!!!! Dacă nu intervine Bucureștiul vom fi mai rău decât Craiova. 10 pe unul asa sunt smecheri dar unu la unu nu sunt buni de nimic,. Am trecut în vara pe lângă un grup de vreo 3 persoane de la aceiași firma care se vedea clar ca erau băuți sau drogați la care unul a început sa zică : mișcă ce te uiți nu-ți sta bine fata sau vrei sa chem intervenția…. , deși erau 3 mai vroia sa mai cheme și pe alții la o persoana care doar trecea pe strada, asta se întâmplă când sunt ținuți în brate de către autorități…..
Oameni buni! Chiar asa am ajuns in orasul acesta? Sa-mi fie frica sa-mi las copilul in oras pentru ca daca “supara” un bodyguard de la firma Dey s-ar putea sa nu mai ajunga acasa la finalul serii? Ce s-ar fi intamplat daca in locul acestui tanar ar fi fost un baiat de 18 ani, mai slab si mai speriat? L -ar fi omorat? Cine ar fi avut grija de el? Pentru ca din imaginile de mai sus sigur nu i-ar fi fost asigurata protectia nici de asa zisi bodyguards si nici de politie…. pentru ca observ ca politia in acest oras este suordonata firmei de paza Dey. In calitate de parinte in acest oras acest lucru ma nelinisteste teribil.
-
Copaceanu Razvan a fost atras într-o cursa de fosta și de actualul( dealer de droguri) sa vina în clubul Aladio, vechi polițe de plătit… Trebuia sa fie o mica lecție data junelui… Situația a degenerat în momentul în care junele a ripostat apărând-se dând-ui un pumn în bot lui Moza (umilință grea) și un picior lui Porumb( încă o umilință).
Nu a fost suficienta bătaia încasată pe ștrandul frumos amenajat dealtfel de “generația de aur” ( ha… Ha), l-au urmărit pana la MC să-i arate cine e seful în oraș! Nu le-a pasat ca sunt filmați.. Polițist care cu obedienta întinde mana “șefului sau” de la DEY, un milog părerea mea, sMURD-ul… jenant ( Dr. Puticiu vorbea la telefon când trebuia sa verifice starea victimei.. sa ai parte de același tratament îți doresc)-
Da mai multe detalii te rog! Numele iubitei, numele actualului, cum a aparut cutitul in scena! Asta daca cunoști detaliile in amanunt! Sunt destui ce citesc aceste randuri si vor sa faca dreptate!
-
Sorin, esti o leguma putrezita! Vorbești doar sa te afli in treaba!
-
-
invata ti copilul la ce se foloseste cutitul.
Aceasta firma Dey impreuna cu patronul lor Leș observam cu totii ( pe față ) cum se incearca musamalizarea cauzei . Observ ca sunt acoperiti de politie , procurori ( Pavel Palcu ) , judecatori etc …. oare de ce ? Cine este in spatele acestor oameni ? Oare un politician oare un fost militian oare un fost magistrat ??? ATAT POLITISTII CAT SI PROCURORUL DE CAZ PAVEL PALCU SA IADECIZIILE CARE TREBUIE !!!! CORUPTILOR !!!
Dragi arădeni,, vă rog să vedeți că VICTIMA ( RĂZVAN) se vede clar că nu aleargă …..ci pare chiar zdruncinat, umblă semi-conștient când apare în imagini! Nicidecum nu aleargă!
hallo retardatiolr, aseara 8 Martie la Londra o spurcaciune a scos cutitul la politisti. Acu isi doarme somnul de veci. L au impuscat.
Spurcaciunile care dau sa taie cu cutitul merita scosi din circulatie.
-
Oare ce cuțit..?… Cel care a fost băgat în buzunarul inconștientului?.. Cu acordul procurorului, politiei, spitalului și al smurdului.
Cum explicați plantarea probelor, cuțit și sângele pus pe pantaloni și geaca?.. Nu puteți… Nu am suficiente cuvinte sa va caracterizez..Personal cred ca sunteți și voi la rândul vostru victime, manipulați.-
Sorin, se vede ca ti ai pierdut 🧠. Eu am fost la spital cand victima a iesit din operație, l am văzut cum a arătat, asa Ca mai bine taci din gura. Nu cred ca ai vrea sa fii fost in locul lui. Habar nu aveți ce scoateți pe gura… majoritatea vorbiți fără sa stiti adevarul. Din moment ce agresorul a înjunghiat un om de 3 ori, ce ai vrut sa facă??? Sa ii ridice o statuie? Plm de retardați ce sunteți toti care comentați.
-
Băi nenorocitule, când a ieșit victima din operație, înainte sau după ce a lovit cu sălbăticie pe acel tână la Mac Donald ? Că este important. Lasă vraja, că vedem că ești unul dintre ei. Trebuia să-l luați pe acel nenorocit și să-l țineți acolo până venea poliția și să-l predați. Nu să-l căsăpiți voi, umflaților cu anaboale
-
Se vede că ești ce ”FAN-ul” cel mai înrăit a celor de la DEY…. scrie scrie… că imediat îți faci norma pe ziua de astăzi…
-
-
Nu am văzut decât acuma acest articol, este fenomenal ce se întâmplă în centrul oraşului Arad, am mai auzit de „ băieţii lui Leş” de multe ori… au făcut multe infracţiuni… de la cămătărie, trafic de droguri… văd că mai nou se ocupă şi de crime ( asasinate în viitorul apropiat), părerea mea este că nenorociţii ăştia de la firma de pază ar trebui să îndunfe puşcăriile împreună cu poliţiştii care îi protejează… este clar că au protecţie la nivel înalt, dar până când o să fim asupriţi de astfel de oameni? Când în țara asta o să se facă cât de cât dreptate? Asemenea jivine să se plimbe libere pe stradă fără să îi ia nimeni la întrebări? De atâta timp? Păi până în acest moment ” buna desfășurare a procesului penal” fapt pentru care se justifică arestarea preventivă… este…în aer…. aaa… probabil că de aceea nu au mai fost arestați preventiv, pentru că deja considerau că au învățat pe cine era de învațat ce să facă ce să zică, iar pericol socialul…. nu știu ce să zic…. nu prea sunt periculoși…. omoară un OM în față la Primaria Arad… dar…. nu sunt periculoși….. Eu una cu siguranță nu îmi voi mai lăsa copilul ( răsfățat fiind….. desigur) singur prin centrul orașului după întunecare…. Nu l-am crescut atâția ani că să mi-l omoare nenorociții ăștia….
-
Esti o beata, ti a căzut 🧠! Daca a înjunghiat un om, ce ai vrut sa facă cu agresorul??? Sa i ridice o statuie in fata la Mc?
-
Culcă-te bai DEY. .. “om fără 🧠!”…
-
Umflatule, până una alta nu am văzut imagini cu acea înjunghiere, nici nu știm dacă sunt sau dacă a fost așa ceva. În schimb vedem imagini cu ceea ce faceți voi umflați fără creier
-
Scheau ION este in spatele acestei firme.
Procurorul a mintit in presa oameni buni… hello! A spus ca baiatul a injunghiat pe cineva! Se cam impute treaba domnule procuror…. Noi…cetatenii… NE-AM prins…. urmeaza sa se prinda si DNA-ul!
-
Esti retardata??? Eu am văzut Victima la spital cand a ieșit din operație. Plm de cretina, nu cred ca ai vrea sa fii fost copilul tau, o ruda ceva… cum a fost el atunci. Si da, a meritat agresorul bătaia aia, nu avea ce sa caute cu un cuțit la el si pe deasupra sa l scoată si sa înjunghie un om.
-
Cum naiba un om înjunghiat poate să alerge până la mCDonalds și să lovească cu sălbăticie ? Dacă era înjunghiat, cred că locul lui era la spital nu plin de forță pe bulevard
-
La pușcărie cu gunoaiele de la dey, să stea la jilava vreo câțiva ani, și după nu mai dă ei o palmă la nimeni în viata lor!
Dragi arădeni, întrebați procurorul de caz, de ce, nu a solicitat nimeni, nici polițiștii și nici el, imaginile camerelor de supraveghere de la localul de pe Ștrand, unde de la început ne-a spus că Răzvan Copăceanu ar fi avut cuțit și că ar fi înjunghiat bodyguardul în timp ce era scos afară?!?!?!
-
Curiosul, ti ai pierdut 🧠? Chiar a avut un cuțit la el si a înjunghiat un om, ce plm vrei sa i ridice statuie la agresor??? Dupa ce tu dai cu un cuțit intr un om de 3 ori… se vede ca nu ai creier, si ce mai ai e pe Cale de a putrefacție!
-
Mă retard… atule , tu vorbești de 🧠 ? Exact ce îți LIPSEȘTE ?????
-
Iaca, tie iti lipește 100%! Se simte mirosul de șobolan… iaca nah un cadou 🧠! Ca ce ai nu știu daca iti ajunge!
-
Șobolanule lasă palavrele. Ești din gașcă și puți rău. Și a transpirație nespălată și a mincinos
-
-
Leguma putre… zita! Uite 🧠!
-
Sclavule (ăla de la DEY) oprește-te cu astea că nu s-a prins lumea de ce încerci să faci…
-
-
-
ce faci bai… gu…. oi ? Ești în tură la D(erbed)EY ?
-
Lasati autoritatile sa isi faca meseria. Nu mai tot puneti pe media tot felul de imagini care ne induc pe toti in eroare. Stiu autoritatile ce e mai bine sa faca e meseria dumnealor. Sa avem incredere in ei.
Oameni buni!!!! Oameni dragi!!! Eu as vrea sa stiu de ce domnul procuror , la doar 2 ORE de la incident, iese in public si ne da detalii despre cele intamplate in acel club ( lovirea fetei, injunghierea bodyguard-ului) fara a cere filmarea existenta datorita camerelor de supraveghere aflate atat in incinta clubului, cat si la intrare, dar nu se oboseste deloc sa prezinte filmarea de la McDonalds aflata deja in posesia sa!!! Adica mi se pare o adevarata absurditate sa iesi in public cu minim de informatii intr-un asemenea caz, iar o sursa importanta de probe si dovezi clare si palpabile sa le lasi la voia intamplarii! Sau mai bine zis sa se incerce omiterea lor cu totul pentru a fii “salvati” de la acuzare si implicit arestare acei angajati ai firmei de paza care dau cu salbaticie intr-un om cazut la pamant, inconstient!!! Pe mine ca MAMA ma termina DOAR gandul ca mama acestui tanar cazut inconstient la pamant putea sa isi ingroape copilul (exista riscul major de moarte al acestuia avand in vedere loviturile aplicate acestuia) cu constiinta incarcata ca a crescut si “educat” un criminal! Si va asigur ca in lipsa filmarii de la McDonalds, in care s-au masluit si plantat probe fara rusine si nenumarate, nimeni nu ar fi putut dovedi ca de fapt cel inculpat si acuzat in acest caz, de fapt singurul pana acum, este de fapt o victima reala a bataii “sore” cu moartea si a coruptiei din tara noastra, in care “cica” domneste democratia si separarea puterilor in stat, expres pentru a se evita aplicarea legilor din evul mediu!!! Va rog oameni buni luati aminte si treziti-va din amorteala!!! Asa ceva putea pati chiar copilul nostru! Totul datorita CORUPTIEI aflata la un nivel mult prea mare chiar si pentru tara noastra!!!
-
Domnule procuror, mi-ați fost și mie profesor la facultatea de drept,erați un om plăcut, spiritual, un model pentru orice tânăr însă nu poți sacrifica viețile copiilor noștri pentru interesele dumitale meschine, ma îngrozește gândul și ma paralizează spaima ca aproape era să-mi îngrop copilul. Mi-am condamnat copilul din cauza MINCIUNILOR fabricate de dumneata.
Va transmit pe aceasta cale pentru ca pentru mine ca și părinte este DEVASTATOR, pentru dumneata probabil este rutina, doar de bine va doresc! -
Ligia, esti o leguma putrezita! Habar nu ai ce vorbești! Din moment ce acel agresor a înjunghiat un om de 3 ori, ce plm ai vrea sa facă cu el??? Vrei sa ii ridice statuie in fata la Mc??? Vrei sa mergi tu sa i pupi picioarele? Eu am văzut victima la spital chiar dupa ce a ieșit din operație. Asa ca taci din gura, femeie fără creier! Si a meritat bătaia!
-
VLAD ROT știm cu toții că esti TU în spatele comentariilor ( fanul nr. 1 al DEY), oprește-te cu comentariile astea MINCINOASE sclavule… Ai măcar cafeaua asigurată când mergi la Aladio? Sau numa intrarea e gratuită?
-
In urma comentariului tău constat ca ești de partea celor de la dey , iubițica unora dintre ei cel mai probabil . Se observa după limbaj , faptul ca ești la fel de necivilizata și agresiva in cuvinte ca și ei . Nu mai lua apărarea unor ugicasi cu acte in regula !!!! Interlopi , sa ne abatem puțin de la caz ! “Pretenasi” ăștia ai tai fac ce vor ei in Arad , bat pe cine vor ei când au ei chef , fără sa le facă nimeni nimic ! Au fost nenumărate cazuri in care sunt au bătut oameni nevinovați !! Și au scăpat !! De data asta nu vor mai scapă !! Pușcărie sa i mănânce , sa stea ca băieții la povesti in celula și sa reflecteze asupra vieții lor și ca au bătut cu bestialitate un băiat pana l-au lăsat inconștient , iar după au continuam ca doar sunt “bărbați” !
Nu îți faci dreptate cu mâna ta !
Punct !!!!!
Și procurorul și “milițieni” , toți sa plătească ! In fata primăriei ma duc și mai strâng 10000 de oamenii ! Pana nu-i văd închiși nu o sa am liniște , promit ! -
Parca esti o moara stricata. Se vede ca ai vocabularul limitat. Nu mai incerca sa dai tuturor creier, pastreaza-l pentru tine. Se vede clar ca duci lipsa.
-
Imaginile vorbesc de la sine. Nu trebuie să ai un IQ ridicat și nici studii in domeniul juridic pentru a vedea ce s-a întâmplat de fapt acolo: un tânăr bătut in mod brutal de niște agenți de paza, care ulterior au înscenat un film demn de Oscar prin care victima sa para agresor. Așa cum noi, cititorii am observat acest lucru, așa a observat și procurorul de caz. Din păcate însă, acesta din urma s-a lăsat probabil pradă banilor primiți de la firma de pază pentru a le urma șcenariul. Ori asta, ori e incompetent, ceea ce ma îndoiesc având in vedere imaginile și filmulețele prezentate, care chiar și fără o analiză atentă ridică semne serioase de întrebare.
Un tânăr nevinovat s-ar putea sa își petreacă cei mai frumoși ani din viața in închisoare, deși probele “urlă” nevinovația lui. Păcat.
Arădeni de bună credință, aș dori să ne explice domnul procuror, de ce ne-a MINȚIT că bodyguardul ” “A vrut să-l scoată afară din local pe agresor, însă acesta a ripostat şi l-a înjunghiat pe agentul de pază de trei ori. Victima are trei plăgi penetrante, iar lama cuţitului a atins şi ficatul victimei, care a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe” —- CÂND PE CAPTURILE DE PE CAMERELE DE SUPRAVEGHERE SE VEDE CLAR CĂ NICI VORBĂ DE AȘA CEVA, se vede CLAR ca lumina zilei.
Așa-zisul înjunghiat apare în fața restaurantului Mc Donalds, îl linșează efectiv pe Răzvan, după care se urcă în mașina împreună cu cel care a plantat probe și pleacă,
de ce AȘA-ZISUL ”ÎNJUNGHIAT” minte în declarațiile sale ( date presei ) : ” ….. am pornit în urmărirea lui și l-am prins în față la Mc Donalds, unde l-am pus jos.” –
MINCIUNĂ – Răzvan e inconștient în momentul în care MOZA FLORIN ajunge în fața restaurantului ( fapt ce poate fi verificat pe camerele video).
Aș mai avea o întrebare, de ce, nici procurorul de caz și nici polițiștii, nu solicită imaginile CAMERELOR DE SUPRAVEGHERE de la localul de pe Ștrand unde la început ne-a spus că Răzvan C. ar fi avut cuțit și că ar fi înjunghiat bodyguardul în timp ce era scos afară? Procurorul la momentul arestării preventive ale acestuia având doar imaginile de la MC DONALDs și declarația de MARTOR a AGRESORULUI PRINCIPAL ( cel care îl lovește de cele mai multe ori)
Copăceanu Răzvan a fost inconştient minim 15 minute
Şi a încasat, în timp ce era NEMIŞCAT şi INCONȘTIENT :
– 9 lovituri cu telescopica în cap;
– 7 lovituri cu telescopica peste glezne;
– 2 lovituri cu telescopica peste coate;
– 1 lovitură cu telescopica peste degete;
– 13 lovituri de picior în cap;
– 7 lovituri de picior în ficat, rinichi şi coaste;
-11 lovituri de pumn în cap şi corp;
– 1 lovitură peste genunchi cu telescopica
– spray paralizant pulverizat timp de 5 secunde ( în timp ce era inconștient)
Toate acestea în 6 minute.
-
Serios Andrei,tu nu sti cum a fost,eu te cred ca tini la fratele tau.dar fratele tau Razvan la injunghiat pe baiatul de la paza.doar nu crezi ca sa taiat si gur,tu nu gandesti.ai minte ce gaina,Razvan la taiat in 3 locuri.doar a fost operat ,Viata lui a fost in pericol de moarte,sa va fie rusine.chiar pe holul spitalului a zis mama voastra ca il scapa ea de puscarie,rusine sa va fie.e un criminal.nu conteaza cum a fost.nu trebuia sa scoata cutitul si sa il injunghie.dar daca e drogat doar nu mai stie ce face.e si drogat ai criminal din pacate Razvan.Dumnezeu e mare.el va face dreptate.daca intra in restaurant in Mec.si taia alti oameni era mai bine pt voi idiotilor.sunteti niste criminali😈😈😈
-
Aberații !! Minciuniii !
Asta ai scris tu in comentariu !
Cu ce ușurintă scrii tu detaliile astea .. of of . Criminali sunt cei de la firma DEY
INTERLOPI CU ACTE IN REGULA
Nu Razvan !!
Ei sunt PERICOLUL SOCIETĂȚII!!! -
Ba ,baiatule ce zici tu sa inveti sa scri pana una alta ? Trebuie sa imi chem toata familia sa descifram ce vrei sa zici acolo
-
Merita plătiți cu aceeași monedă cap pt cap dinte pt dinte,si o vom face cat de curând,ca in vestul sălbatic
-
John Wick va fii mic copil in anii ce vor urma si tot mai multi dintre noi vom reacționa împotriva acestor paraziti ai societății. Imi e rusine de noi ca oameni si de ce bărbați sunt aceștia care toti 5 “il învață ei minte” pe Razvan. Orice ar fii facut copilul ORICE!!! Nu ai dreptul sa iti faci dreptate cu mâna ta. Mama de baiat fiind am sa încerc sa il educ sa stea cat mai departe de orice dar totodată se pare ca trebuie sa ii dotam cu pistol la ei….se pare ca acolo ne îndreptăm cu pasi repezi. Imi e sila de orașul asta si de cum aplica legea dupa bunul plac
Odata vizionate aceste imagini tulburatoare si covarsitoare nu pot sa mi le scot din minte!!! Oameni dragi stau si ma gandesc cum putem fi alaturi de acest tanar, de familia acestuia??? Si nu pentru a dovedi noi vinovatia sau nevinovatia lui, ci doar pentru tragerea la raspundere a celor ce se fac vinovati de nenumarate tentative de omor si alte infractiuni in aceste imagini!!! Haideti oameni dragi sa animam simtul civic care se afla noi!!! Haideti sa reinviem OMENIA din noi, care ne deosebeste de animale!!! Haideti sa inlaturam CORUPTIA din sistemul nostru de drept!!! Nu se poate trece cu vederea asemenea ilegalitati, precum nu putem nici sa ramanem reci in fata lor!!! Ca mama simt ca este de datoria mea sa ma gandesc la viitorul copiilor mei! Si din ceea ce petrece in tara noastra nu le prevad un viitor “foarte” roz daca noi ramanem nepasatori in fata unor asemenea abateri grave, dar mai ales in fata incalcarii DREPTULUI la viata, la INTEGRITATE fizica si psihica!
-
Eu cred ca nu ti ai luat medicamentele cand si scris acest mesaj! Esti total pe lângă adevărat! Mai bine iti vezi de famila ta, decât sa comentezi aiurea pe aici!
-
Ai* adevar*
-
Ma doare sufletul cand văd filmarea și îmi vine sa plâng de fiecare data când ii aplicați câte-o lovitura.. stau și ma gândesc la aceea noapte și îmi pare atât de rău ca nu am fost prin preajma , fiindca pe el săream acolo și va opream pana evident îmi “aplicați” și mie o “corecție” in stilul vostru de animale fiindca oameni nu va numiți pentru ce ați făcut !
Ma doare sa văd ca ați dat cu atâta bestialitate și sălbăticie într-un băiat !!! Nu se poate așa ceva ..acel băiat are mama , tata , frate și mulți oameni dragi ce îl iubesc enorm de mult , va bateți joc de noi toți ! Pentru ca după ce l-ați bătut , adică aproape l-ați omorât .. mușamalizati tot , întoarceți totul importiva lui și voi Rămâneți nepedepsiți ! Este strigător la cer , cine va credeți ? Pana când va continua sa existe aceasta mafie in Arad ? Trebuie sa dispăreți cât mai repede !!! Sa încetați sa ne mai faceți rău , noua tuturor cetățenilor din Arad și familiilor noastre ! Nu aveți scuza sau motiv pentru cele întâmplate !
-
Culcă-te bai DEY. .. “om fără 🧠!”…
mă Ioane… dey incult(I)… 😂
Despre ce dracu vorbim,in primul rand interlopii mizerabili sunt exact in randul asa zisilor bodyguarzi,agenti de paza,ca doar din randul batausilor sunt racolati,sunt curios cati dintre ei au cazierul curat?
-
Victima are, 100%!
Citind postările nu poate să nu-ți atragă atenția postările unui personaj autointitulat Eu, care la fiecare postare are ce are cu creierul ? Împarte la toată lumea, ia de aici și ție și ție, la toți. Aceeași placă având în centru cuvântul sau emoticonul ”creier” sub diferite variații. De regulă cineva care nu posedă un anumit lucru, obiect, organ, funcție , pomenește acel lucru, obiect, organ, funcție în mod repetat deoarece simte o frustrare, simte că el nu deține așa ceva și este invidios pe cei din jurul său care au și posedă acel lucru, etc.. Și-ar dori și el să aibă așa ceva de aceea, în subconștientul lui repetă până la obsesie acel lucru. Să-l tratăm cu îngăduință
-
Psiholog, ma amuza prostia celor de aici… Si a ta, poti sa comentezi doar daca tu stii adevarul! Unii scriu doar aberații! Asa ca mai bine taci!!!! Am prea mult. Invidios 🤣🤣🤣, nici daca te ai mai naste de 100 de ori! Lol
-
Cred că omul a spus exact ceea ce reflectă realitatea și te-a citit bine. După judecata luminată a omului cu prea mult creier – Eu, care are de dat la toată lumea din el că îi dă pe dinafară din tărtăcuță ”poți să comentezi doar dacă ști adevărul”. Să înțeleg că adevărul absolut îl deține exclusiv acest personaj pentrucă el a dat replici la toate postările, deși la toate, neavând argumente sau logică, a vomitat doar niște lături și jigniri. Cel autointitulat Eu – ceea ce spui că ai prea mult, ceea cu ce te lauzi și îmbii ba pe unul, ba pe altul, la fiecare postare, nu cred că este decât ceva materie sub formă de muci și cu miros de rahat, nicidecum materie cenușie capabilă de judecată și inteligență. Sunt convins că toți cei care îți citesc aberațiile vor spune același lucru.
-
-
ai dreptate.”EU” e singurul destept de aici.:)))
Trist cand trbuie sa asistam la abuzuri de genul acesta din partea unei firme private de paza…. Abuzuri sunt peste tot in lume, dar nu la acest nivel. Inteleg daca era un abuz din partea politiei si incercau din solidaritate sa se acopere unii pe altii, dar aici asistam la ceva mult mai periculos… CORUPTIE…. de la politie pina la procuror si cine stie, poate la nivel mult mai inalt….pentru citiva galbeni se incalca cele mai elementare drepturi cetatenesti… SRL-uri de genul acesta ar trebui, cand sunt gasite vinovate, inchise imediat si luat cele mai dure masuri impotriva persoanelor vinovate. …. Foarte interesat de modul in care volueaza ancheta…. Bafta, DEY…… se pare ca ati pus cireasa pe tort…. Pt ca prietenii stiu de ce….:)
Poveste cusuta cu ata alba! Moza sa injungiat singur folosind mana stanga! Fiind sub influenta substantelor narcotice!
Adevarul va iesi la iveala incurand!
-
Umbra, mai bine rămâi in umbra! Vai de tine!
-
dupa incidentul asta aveti voie pe net (aradon) :))) ? avand in vedere ca esti un angajat jegos la dey :)) sau acum v-o dat o cartela cu internet la fiecare sa puteti comenta si voi, sa mai faceti reclama si etc…nu aveti dupa ce bea apa si voi va credeti mari intelectuali si mistocari
-
-
Intradevar, dar aplica cineva legea sau pana atunci se vor “uita” multe lucruri si poate si filmarile vor disparea…
Vox populi vox DEI ( vocea poporului este vocea lui DUMNEZEU). Cei de la DEY si acolitii acestora au interpretat eronat acest dicton latin…adica pe dos… considerand, intr-o maniera maniacala, ca DEI ( Dumnezeu) se refera la DEY ( adica ei……). Dragi concetateni , in opinia mea ar trebui sa ignoram interventiile jignitoare si insultatoare, pentru orice om de buna credinta, ale orcarui intervenient deplasat, deoarece acestia incearca prin aceste manipulari psihologice sa ne abata atentia asupra propriilor lor persoane insignifiante si asupra sustinerilor lor ilogice si necivilizate (…si formulez asa din politete pentru cititori), cu singurul scop de a ne abate ATENTIA de la grozavia INSCENARII pusa la cale de catre descreieratii de la DEY si “servita” NOUA si JUSTITIEI de catre procuror!…..pana acum le-a tinut. SA SPERAM ca va prinde glas JUSTITIA!!!!
io ca zic sa trimite-ti la televiziune cazu sa se faca dreptate si retragerea licientei si sa terminat cu prostiile si scapam de mizeriile astea
Dragi cititori, vă rog să vizonați VIDEO-ul numărul 4 postat astăzi pe ARADON, deoarece eu consider că este în măsură să aducă în lumină o mare parte din adevăr, cu timpul sper că îl vom scoate cu totul la lumină.
-
Ce trist Andrei!Razvan e criminal!
-
Criminali sunt cei pe care îi susții TU sau poate că ești chiar unul dintre ei!
-
Razvan nu este victima!Atentie mare fratele lucreaza la Bucuresti in mass media!Vrea sa musamalizeze tot!Credeti ca politia nu isi face treaba!?Oameni buni ,Andrei si parintii copilului stiu ca Razvan este un prapadit!Pacat de tatal ca il cunosc!🙁🙁lasati justitia sa isi faca treaba oameni buni!!!!!!!!
-
Draga , Otto !
Atenția mare tu la mine !
RAZVAN ESTE VICTIMA !! Se vede clar pe filmare și se vede clar ca totul a fost o înscenare!
Îți garantez eu 100% ca Razvan nu a înjunghiat pe nimeni . Pentru ca ce crezi îl cunosc mai bine decât tine și am trecut prin multe !
Îmi pare rău ca nu am fost eu acolo ca intram cu mașina in ei !! Mușcăm din toți pe rand pana ma lăsau inconstienta Și pe mine ! Tu n-ai niciun fel de drept sa te bagi in discuții despre familia lui și despre ce fel de persoane sunt ei !!!
Razvan criminal?? Hahahha ! Ma faci sa rad ..
CRIMINALI sunt mize**ile astea de “agenți” pentru ca ,deși n-am cunoștințe in domeniului judiciar , pot sa ma pronunț cu încredere ca trebuie băgați la tentativa de omor !! Sa plătească pentru ce au făcut !
Ce justiție ?? Justiția care sunt mâna-n mâna cu ei ? Corupți și cumpărați cu niște bani ? Justiția păcii , in România victima devine cap de acuzare !!! Mi e scârbă de voi toți cei care comentați și sunteți de partea acelor interlopi , vai de capul vostru !!!!
-
-
-
Da Oana e trist… Răzvan e criminal conform susținerilor procurorului și ale celor de la DEy care l-au nenorocit și CONTRAR imaginilor suprinse de camerele de supraveghere de la MC DONALDS si de la restaurantul din incinta ștrandului!
-
Nu se poate sa lovești în halul ăsta! Suntem oameni, nu animale !
Șocant ce se întâmpla. Și după toate astea tot tânărul este vinovat , rusine Dey bodyguard , rusine Arad , astea sunt scenarii din filme . Asemenea oameni nu trebuie sa umble liberi , sa lovești un copil fără apărare in forma continuata , uitați- va la voi … Terorizați Aradul fiindcă umblați in haita .. Rusine !! A fost la o lovitura de moarte și tot el este vinovat .Baietii ăștia nu trebuie iertati!… asta se întâmpla când corupția este la nivel înalt in Arad .Aveti grija pe unde umblați , firma de paza Dey va asigura spatele 🙂 ! Rusine !!!
-
Da.. Am vizionat și eu video nr 4, e cât se poate de clar ca acești ” bărbați adevărați” au cautat răzbunare linsand-ul pe cel întins pe jos
Mult mai grav este faptul ca unii indivizi iau sânge de pe bătăușul rănit și îl pune pe pantalonii și geaca celui căzut. Ce poate sa însemne acest lucru?… Nu e greu de înțeles pentru cine are ochi sa vadă!
Chiar nu ia nimeni nici o măsură? .. Ce naiba face politia, Diicotul?, nu ne mai putem lăsa copii seara în oraș de teama acestor bătăuși îmbrăcați în straie de la DEY, ELITE, protejați de politie, procurori.. ce se întâmplă oameni buni? Vreau sa cred ca mai exista și oameni onești care își fac datoria.
Sper ca cei care apar în filmare , și mă refer la cei de la firma de așa zisă pază (Dey) , sa răspundă pentru următoarele fapte: Inducerea in eroare a organelor juridice
Producerea sau ticluirea de probe mincinoase
Tentativa de omor
Etc
Sper sa se facă dreptate și sa fie pedepsiți conform legii ! Inclusiv și cei care au plănuit aceasta fapta , asupra unei persoane nevinovate !
Răzvan , fă-te bine , și fi puternic !
-
Da’ce doamne iarta-ma!?! Au cumpărat cei de la dey toată politia și parchetul arădean?
-
Da da ! Toată lumea ar vrea sa creadă ca in anul 2020 suntem in SIGURANȚA ! Nu suntem , pentru ca dacă dai un telefon vine echipa și te rezolva ! Sunt mâna-n mâna cu toți!
“ Ba Ioana stai liniștita ca nu scapă Razvan , au spate mare și procurorul este cu ei “
Astea sunt vorbele auzite de la apropiații acestor interlopi!
-
Revoltator si strigator la cer, niste maimute snopesc un student pana la inconstienta. De unde pana unde aveti voi dreptu la sa bagati mana la el in buzunare. Gunoaie de oameni.
Sa ajute Dumnezeu sa se faca dreptate ! Toata lumea e socata , din suflet speram sa se rezolve totul cum ar trebui, si Razvan sa se faca bine .Sa plateasca toti care musamalizeaza cazul,sa plateasca cei care l-au nenorocit cu bataia si niciodata sa nu se mai intample asa ceva deoarece dupa cum bine stim , firma de paza Dey a mai nenorocit cu bataia si alti tineri!
-
Se vede clar pe imagini ca ii se planteaza probe lui Răzvan , e manjit cu sângele acelui animal , ca altfel nu il pot numi . E trist ce se întâmplă. Si ar trebui sa fie un semn de alarmă pentru toata lumea , aveți grijă peste ce oameni dati pentru ca urmatorul ar putea fi unul dintre noi . Sper din tot sufletul sa se faca dreptate
-
Tu Damaris vezi de viata ta jegoasa .Razvan a injunghiat baiatul de la paza.ce era de facut sa il lase liber,era mai bine,si nu ganditi nimic.daca il injunghia in inima si murea baiatul de la paza,mai faceati atata scandal?voi nu stiti adevarul.Razvan e criminalul nu baieti de la paza ca la prins si din pacate a primit niste picioare in spate.el nu are nimic idiotilor.baiatul de la paza are 3 taieturi .Dumnezeu sa iti dea si tie ce a patit baiatul injunghiat .macar una din taieturi.idiotilor😈😈😈
-
Prietene, dacă îl inju ghia în inima și murea, știam ca este vinovat, dar când un om cu 3 tăieturi de cuțit rezista mai bine de 30 minute tăiat in 3 locuri și cu ficatul atins, are putere sa dea cu asa forță în tânărul căzut la pământ…imi pun mari semne de i tre are.
Tu ai primit vreodată un pumn în ficat sa vezi ce înseamnă? Nu poți nici sa respiri, nici sa stai în picioare…dar acest om a venit aproximativ 2 km pe jos. Tu ești conștient de aceste aspecte?
Plus ca spune ca după ce a fost înjunghiat a foat dus la spital și operat de urgență. Care spital, care operație dacă el era călare pe bietul tabăr omorât din bătaie… Sa nu imi spui ca a fost la spital a foat investigat, a fost anesteziat, a fost operat, cusut, trezit din anestezie și s-a luat la fuga rapid sa îl prind pe “agresorul” sau sa ii mai dea și el vreo câțiva pumni și niște picioare. Gândiți puțin. -
DMFC . Puneți dra*u numele dacă tot ești atât de “smardoi” și le știi pe toate ! Razvan nu a înjunghiat pe nimeni !!! Eu da eram in stare sa i împușc pe toți in cap dacă eram de fata când l-au bătut in halul ăla !!! Ești tâmpit ?! Cum sa susții o asemenea “scena” tentativa de omor mai exact ! Cum sa ții cu niște nemernici care fac ce vor ei prin Aradul asta . Mi e scârbă !!!!!!! De tine și de toți cei ca și tine
-
-
E CLAR SE INCEARCA MUSAMALIZAREA CAZULUI FITI CU OCHII PE EI TRBUIE SA FACA PUSCARIE LUNGA !
AR TREBUI ADUNATE SEMNATURI PENTRU DESFINATEREA ACESTOR FIRME ASA ZISE DE PAZA DEFAPT ELE NU PAZESC NIMIC COLCAIE DE INFRACTORI SI BORFASI TOATE PUTORILE UMFLATE DIN ROMANIA !
Este foarte clar ca persoanele care au participat la tentativa de omor(puțin spus tentativă) nu vor răspunde in fața legii din cauză ca au “spate”. In schimb m-as bucura sa văd o filmare cu fiecare dintr-e persoanele implicate in care sa lii se întâmple același lucru ce i-au făcut lui Răzvan. Niște labagii frustrați care ar merita sa fie sechestrați, bătuți și violați in anus, partea cu violul sigur le-ar face plăcere!!!!
Toată lumea ar trebui sa reacționeze la astfel de imagini cu un puternic impact emoțional , deci pur și simplu este inadmisibil ce se întâmpla la noi in oraș . Ce a ajuns Aradul , va întreb și pe voi oameni dragi ? Va spun eu .. un oraș condus de interlopi și cămătari , un oraș in care frica ii împiedica pe cetățeni sa își spună punctul de vedere .. Așa ceva se întâmpla pur și simplu din vina noastră … trebuie sa dovedim ca suntem uniți și ca ne putem face auziți .. Acești oameni ( așa ziși oameni .. după ce au făcut nu se pot numi oameni ) sa dai fără mila .. Băieții de la aceasta firma de paza trebuie reținuți pentru nenumăratele fapte pe care le încalcă in doar câteva minute .. Trebuie făcută dreptate ! Nu cred ca v- ați dori ca unul din apropiații dumneavoastră sa pățească ce a apărut tânărul din imagine .. Este o mare minciuna ce sa întâmplat . Dacă urmăriți atent sa veți convinge !
Revoltător ce se întâmplă în Arad, nu mai ai siguranță, nu poți să ai încredere nici în cei de la poliție, darămite să aștepți protecție de la firme de pază.
Cu câtă ură dau in Răzvan, căzut la pământ..niște animale cu 2 picioare , careumblă libere, având toată protecția Poliției! Răzvan e un tânăr ca noi, care acum..acum o sa fie marcat pe viata cu această bătaie luată de la animalele si de la matahalele astea.
Amplasează probe false pentru ai distruge viața unui băiat care nu a făcut NIMIC! Toată treaba a fost vorbită de animalele alea, se observă cu ochiul liber, din imaginile conținute de Video 4. Totul este pus pe acest site, absolut tot. Nu rămâne decât să ne credem ochilor.Proprilor noștri ochi!
Cele mai rele si mai grave lovituri de picior si pumn in cap ii le-a dat chiar “animalul înjunghiat”, care, dacă era adevărat ceea ce ne declarase, nu avea ce căuta pe centru, el trebuia sa fie plecat de mult la spital…dar el a avut treburi mai importante, să-și ducă la bun sfârșit planul de al rupe în bătaie pe Răzvan și de a contribui la înscenarea vinovăției acestuia.
Unii dintre voi care comentați cu “a fost o bătaie ușoară”, trebuie să aveți grija ca nu cumva sa fiți considerați complici, parerea mea. O să vedeți că acele animale ne manipulează ,iar acum își pun si își plătesc niște oameni cu 4 clase să comenteze cu aprecieri negative ca să ne distragă atenți de la ADEVĂR ȘI DE LA CEEA CE ESTE MAI IMPORTANT…de la o INFAMIE, parerea mea !!!
Voi nu ganditi,cu sa se injunghie singur omul,sunteti niste nebuni,si criminali.e clar ca avocati il scot pe criminal,si a dat filmarea doar unde este batut animalul,dar pacat ca nu se vad pe camere cum e taiat baiatul.rusine sa va fie.e taiat in 3 locuri nesimtitilor.sunteti niste fara minte in cap.voi vedeti doar ca e batut animalul,dar el nu are nimic,nu a avut nici macar un semn pe corp.baiatul injunghiat va avea pe corp toata viata lui semnele de la cutitul lu criminalul Razvan.Razvan esti un animal care umbli cu cutitul la tine.sa iti dea Dumnezeu pedeapsa,esti un criminal.Dumnezeu sa va dea la toti care tineti cu criminalul pedeapsa,sa fiti si voi injunghiati macar odata sa vedeti cum este.si in spital a mai si amenintat ca el nu face puscarie ca are pile .Dumnezeu sa va pedepseasca pe totiiiiiiii idiotilor.si tu Andrei fratele lu Razvan vezi ca fratele tau nu iti zice adevarul,el la injunghiat pe baiatul de la paza.sunteti o familie de criminali si nebuni.sa dea Dumnezeu sa fiti si voi injunghiati macar o data sa simtiti pe pielea voastra ce a simtit baiatul de la paza si ce a simtit familia lui.Dumnezeu sa va pedepseasca😢😢😢
-
Într-un singur loc ai dreptate DMCF, suntem o familie care trăim cu frică de Dumnezeu. Pe tine Dumnezeu să te ierte, iar eu un simplu ”păcătos” nu pot să-ți răspund fiindcă mă împiedică decența umană și bunul simț.
-
Ai dreptate DMCF ,Razvan este un criminal!La puscarie cu el!Andrei sti bine ca fratele tau e un criminal!Sa iti dea bunul D-zeu atatea lovituri de cutit cum are si agentul!Pacat Andrei ca ai un asa frate!chiar si cei care va cunosc de mici stiu ca fratele tau este un retard!Ca tatal sa sacrificat pt voi si ce rasplata are acuma!Dar vad ca toata familia o da acuma in balbaiala!Am fost la urgente ,fratele tau nu avea nimi gunoiul,urla ca mama are relatii ca lucreaza la smurd sau a uitat???????????????lucrez la upu si am vazut tot,fratele tau nu avea nimic!
-
Vă solicit să terminați cu blestemele adresate mie și familiei mele și vă atrag atenția că sunteți periculos de aproape de săvârșirea infracțiunii de amenințare împotriva mea și a familiei mele și așa ceva nu permit. De asemenea că pe lângă infracțiunea de nedenunțare mi se pare că o săvârșiți și pe cea de inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută și pedepsită de art. 268 C.pen., atunci când afirmați că știți că fratele meu a înjunghiat pe cineva. Voi doriți să nu ne credem ochilor…
-
Criminali sunteți și voi ăștia ce țineți cu niște mize*ii !!! Ușor cu blestemele asupra familie !!!!
Nu va e Rușine !!??
Cum sa ti cu niște gorile anabolizante ce bat , tâlhăresc și amenință oamenii ??! Cum ma !?
Sunteți bolnavi psihic !!! Cu ei la pușcărie și cu voi la psihiatrie naibii la ce gândire aveți !!-
Vedeti ca va ea Corona Virus!pe toti🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣nu mai aberatii!Lasati legea sa isi faca treaba!Cel cu cutitul sa plateasca!
-
Virusul pe care tu îl aduci in discuție , exista tratament pentru el , dar pentru tine nu mai este nimic de făcut …
Te poți duce liniștit 🙏🏻
-
-
-
-
Mai omule tin sa te anunt ca daca ai fi atata de inteligent ai sti si faptul ca se poate afla cine esti si cred ca ,cauti problemele tu daca nu te cauta ele pe tine . 2 la mana ,te rog din suflet sa inveti sa scri si sa nu mai comentezi absolut nimic in necunostinta de cauza .Habar nu ai pe ce planeta traiesti mai . Vi si injuri si blestemi familia asta ? Se vede ca nu ai frica de Dumnezeu ,daca ai avea ai sti ca toate blestemele se intorc asupra ta .Dar noi, oamenii normali ,educati si cu bun simt nu venim sa te hulim si nici sa te judecam,si sti de ce ? Ca atata iti poate creierul tau din pacate nefolosit pana la varsta care o ai . Nu ti-am raspuns la comentariu ca sa te jignesc ,si ca sa iti urez sa iti dea Dumnezeu doar ce doresti tu familiei asteia care saracii indiferent cum ar fi ei , au cei 7 ani de acasa ,nu te injura si nu te baga de unde ai iesit ..ca nici macar nu meritai sa iesi 🤣 .In caz ca te duce capul,fa si tu o legatura intre toate aceste imagini, toate indiciile care sunt date sa le vezi ,gandeste logic si folosest-ti macar o singura data in viata ta creierul! Dar sincer deja parca vad ca esti un dement ,care habar nu are ce s-a intamplat acolo doar ca esti fascinat de “trupa speciala” de la Dey,pentru ca esti un nimeni in drum ,care astepti sa fii bagat in seama tot de niste oameni ca tine ,0 barat !
Bai oameni buni… Am citit comentariile voastre și îmi vine rău și m-apuca frica, gabdindu-ma ca voi, astia, apărătorii criminalilor care aproape au omorât un om, trăiți printre noi, parintii și copiii nostri. Nici măcar nu contează de la ce firma sunt, contează acest tânăr a fost nenorociți pe viata fiind lăsat inconștient pe pamant fără sa ii ofere careva masuri de prim ajutor pana la sosirea ambulantei.
Apoi și dacă ar fi vinovat tânărul batut, cum poți tu, om plătit sa asiguri paza și ordinea sa omori un om în bătaie…? Sper sa se facă dreptate cât mai repede și vinovații sa plătească.
Nu mai sti ce sa crezi in povestea asta. Atat Razvan daca se dovedeste ca a folosit cutitu, cat si agentii de la firma de paza care il lovesc cat timp este intins pe jos si nu riposteaza, pot fi incadrat in ambele cazuri la Tentativa de omor! Desigur in cazul in care au un avocat bun agentilor de paza li se va schimba incadrare in Loviri si alte violente.
Ce taieturi are bodyguardul?! Alea care si le-a pus pe net, De la operatia de hernie?! Din cauza ca tineti cu organizatia asta o sa ajungeti niste slugi si o sa fiti condusi De niste oameni care nu au creier dar au muschi! Poate ar fi mai bine sa va vedeti fiecare de treaba voastra si sa respectati legea!
Si tu ala care spui ca lucrezi la upu, de ce scri sub anonimat, daca aveai putina minte poate erai medic nu un amarat de brancadier sau infirmier, un cadru medical nu ar scrie ce scrii tu! Daca erai cadru medical sigur nu scriai ce ai scris! Sau nu ti-o fi dat familia agresatului putina spaga si esti nemultumit!
-
Petru ,cred ca te ataca Corona virus☠️☠️Si pe toti amici lui Copaceanu!Nu va agitati!Vine Corona si scapa😂😂😂😂😂😂
Unde gasesc numele persoanelor de la Dey care erau prezenti?
De ce nu apare niciunde vreau sa stiu de cine sa ma feresc!!!!
Stau si sincer ma minunez de ce am ajuns noi oamenii .Ne tiganim si ne certam ,care mai de care vorbeste in necunostinta de cauza ,ba ca e stire falsa ,ba ca Dey are dreptate ,ba ca Razvan are dreptate. Parerea mea este urmatoarea si nu as dori sa intru in discutii cu absolut nimeni deoarece parerile sunt impartite si stiti de ce ? Pentru ca niciunul dintre noi nu ne punem in locul tanarului batut pana la o stare de inconstienta ,pe jumatate mort. Si atunci stau si ma intreb eu oare ..de ce suntem atata de egoisti ? Atata de rai ? De ce nu privim probele care sunt , imaginile care vorbesc de la sine ,iar apoi sa putem da cu piatra in omul care din punctul meu de vedere este victima ,adica Razvan .Tot ce facem e sa judecam ,sa ne injuram si sa ne contrazicem dar de schimbat nu vom schimba niciodata nimic in acest stil . Lumea nu stie nimic dar vorbeste o gramada. Referitor la droguri,sper ca sunteti constienti ca baiatului i s-a facut un test, care ghiciti ce ? A iesit negativ. Eu una mi-as fi dorit din suflet sa li se faca si lor test ( desi cei care fregventeaza anumite cluburi si localuri stiu deja raspunsul) .Nu o data i-am vazut cu freza invers pe acesti bodyguarzi ,care teoretic ar trebui sa ne protejeze ( practic ne calca in picioare fratii,copiii, sau ce mai avem noi) iar noi tot ce facem e sa ne contrazicem si sa judecam. Bunul Dumnezeu sa ajute sa se faca dreptate si nici macar in cel mai urat cosmar sa nu se mai intample asa ceva vreodata! Orice ar face un om, este mai mult decat imposibil sa il bati in halul ala ,in conditiile in care tu esti cal de 40-50 de ani ,mai ai inca 10 dupa tine tot asa anabolizati si injectati ,si dai fara mila si fara nici un fel de regret intr-un copil . Erau ei cei corecti? Se putea merge la politie ,depusa plangere si sigur erau in castig de cauza .problema e ca ,nu aveau pentru ce sa depuna …ca totul e o inscenare si un mare rahat in care ei nu stiu cum sa iasa basma curata …
Eu totuși am încredere și cred că până la urmă un domn procuror îi va trimite acolo unde le este locul pe animalele aste, țărănoi astea ce bat copii nevinovați ca să se afirme că sunt și ei jmecheri
-
Un alt procuror , da ! Bine spus ! Fiindca procurorul ce se ocupa in acest moment de caz este “tovarășul” lor . Ii scapă din toate .
Oh Porumb, nu ti-ai strange tu familia sa luati m**e?
Criminali în libertate…
Cine este mizeria aceea de femeie blonda de la MC Donalds? Sper sa se uite peste umar de acum inainte de fiecare data cand iese din casa.
Ce ciudat. Cazul lui Alin Iovanut, mult mai discret, fara camere, fara sa puna in pericol viata nimanui, a ajuns rapid in instanta si a fost condamnat si umflatii astia cu creier cat nuca nu patesc nimic ….
Mai jurnalisto platita de familia criminalului , ar fi corect sa postezi si comentariile care sunt adresate criminalului , nu doar firmei Dey , esti o ipocrita dar nu este problema te voi “lauda” mai departe , credeti ca daca postati comentariile ce il scot pe faptas rezolvati ceva? Oricum justitia rezolva nu voi , dar era corect sa afisezi toate comentariile, esti praf,am lasat si eu un comentariu aseara in zadar !
-
Probabil ca ești unul dintre complicii de la Dey care ai participat la tentativa de omor, vad ca iti permiti sa o ameninti pana și pe jurnalista pentru ca a avut curaj sa scrie adevărul despre cele întâmplate!
-
Nu se leagă nimic din ce spui ! Și in acest comentariu ești de partea lor și o insulți și pe doamna ce a scris articolul , o mai și ameninți pe lângă ! Ăștia sunteți voi , oameni de nimic ! Din urma comentariul tău se vede foarte bine cu cine avem de a face , dar sa nu crezi ca la toată lumea le este frica de voi !!! Mai calmati-va ca nu sunteți Dumnezeu pe pământ !!!! “Rezolva justiția “ normal ca o sa rezolve !!!! Dar nu cum a rezolvat pana acum !!! Nu plătită de voi mafia cu acte !!!! Mi e sila de voi !! Ma repet
RAZVAN NU ESTE UN CRIMINAL !!!!
Voi sunteți ! Și sper sa stați mulți ani închiși pentru tot ce i-ați făcut : TENTATIVA DE OMOR ,PLANTARE DE PROBE ,ÎNSCENARE , BLESTEME ȘI AMENINȚĂRI ASUPRA CELOR DRAGI !-
Stati calmi/calme ca nu sunt unu din ei,ei nu se obosesc sa va scrie voua , nu fac mass media in disperare ca familia lui copaceanu. Si nu am amenintat ci am zis ca o voi lauda ca tare desteapta ii 😂😂 acum fiecare intelege ce vrea
-
-
Îți permiți să ameninți jurnalista? Ăsta da bărbat! Probabil că ești și tu unul dintre complicii de la firma de pază care ai patricipat la tentativele de omor…. că altfel nu îmi explic de unde ai vorbele astea la tine, educația își spune cuvântul…
Fara nici o suparare dar raman uimita de rautatea voastra ,si nu in ultimul rand de lipsa de creier .Cum puteti spune ca sunt sterse comentariile impotriva lui Razvan cand eu vad aici si pareri pro si contra. Voi sunteti ori orbi ori redusi mintal. Si aici am ajuns sa folosesc astfel de limbaj ca deja prostia unora atinge cote maxime .V-a dat Dumnezeu ochi? Folositi-i si studiati cu mare atentie imaginile ca de aia sunt postate , ganditi oameni buni logic ca deja am impresia ca sunteti instabili psihic avand in vedere ca sustineti niste oameni fara scrupule in ceea ce au facut . Aceste animale trebuie sa mearga unde le e locul ,si niciodata sa nu mai iasa . Sunt un pericol enorm pentru oricare dintre noi ,daca le sare mustarul sau daca se drogheaza putin mai mult decat pot duce .Multi dintre noi stim clar ca ei in majoritatea programului lor de lucru tot ce fac e sa se drogheze ,sa bea si sa bata copii . Doar job-ul lor si faptele lor de pana acum pot spune absolut tot despre ei .Niste oameni fara scoala ,fara nici un fel de pregatire ,fara Dumnezeu ,fara nici nici un gram de mila si de compasiune . Mi-e scarba de ce oameni sunt ei ,si de ce fel de oameni sunt cei care ii pot sustine . Fapta lor e un ultim semnal de alarma sa ne trezim odata ! Sa schimbam ceva ! Ajungem sa fim omorati in strada doar din cauza nepasarii si gandirii de 2 bani care o avem unii .Incetati in a mai jigni familia ,incetati in a mai arunca cu pietre in cine nu merita ,studiati ce va este dat sa vedeti ,ca imaginile sunt clare si cat se poate de adevarate ,abea apoi dati-va cu parerea. Si da ,politia isi va face treaba ,asta daca scapam de politistii si de justitia corupta . Cei ce ii avem momentan sunt prea corupti si prea cumparati pentru a exista ! Ca la noi, la nimeni. Rusineeeee !!!
-
Poate nu intelegi bine comentariul sau nu te duce capul , am zis ca am postat un comentariu si nici pana acum nu l a postat jurnalista , Si mai mult ca sigur multe nu le a afisat care sunt contra criminalului (bineinteles din cauza ca am zis cateva adevaruri si na sa nu le mai vada lumea )
Fara nici o suparare dar raman uimita de rautatea voastra ,si nu in ultimul rand de lipsa de creier .Cum puteti spune ca sunt sterse comentariile impotriva lui Razvan cand eu vad aici si pareri pro si contra. Voi sunteti ori orbi ori redusi mintal. Si aici am ajuns sa folosesc astfel de limbaj ca deja prostia unora atinge cote maxime .V-a dat Dumnezeu ochi? Folositi-i si studiati cu mare atentie imaginile ca de aia sunt postate , ganditi oameni buni logic ca deja am impresia ca sunteti instabili psihic avand in vedere ca sustineti niste oameni fara scrupule in ceea ce au facut . Aceste animale trebuie sa mearga unde le e locul ,si niciodata sa nu mai iasa . Sunt un pericol enorm pentru oricare dintre noi ,daca le sare mustarul sau daca se drogheaza putin mai mult decat pot duce .Multi dintre noi stim clar ca ei in majoritatea programului lor de lucru tot ce fac e sa se drogheze ,sa bea si sa bata copii . Doar job-ul lor si faptele lor de pana acum pot spune absolut tot despre ei .Niste oameni fara scoala ,fara nici un fel de pregatire ,fara Dumnezeu ,fara nici nici un gram de mila si de compasiune . Mi-e scarba de ce oameni sunt ei ,si de ce fel de oameni sunt cei care ii pot sustine . Fapta lor e un ultim semnal de alarma sa ne trezim odata ! Sa schimbam ceva ! Ajungem sa fim omorati in strada doar din cauza nepasarii si gandirii de 2 bani care o avem unii .Incetati in a mai jigni familia ,incetati in a mai arunca cu pietre in cine nu merita ,studiati ce va este dat sa vedeti ,ca imaginile sunt clare si cat se poate de adevarate ,abea apoi dati-va cu parerea. Si da ,politia isi va face treaba ,asta daca scapam de politistii si de justitia corupta . Cei ce ii avem momentan sunt prea corupti si prea cumparati pentru a exista ! Ca la noi, la nimeni. Rusineeeee !!!
Acuma vreți sa ziceți ca Copaceanu nu la tăiat pe agent???
-
Totuși…. Presupunând ca l-a tăiat pe agent, ce incercau sa facă cei de la firma de paza în fata la MC? Ce film au vrut sa regizeze conștienți fiind ca sunt filmati?
Sincer fiecare ii responsabil pentru ce face. A greșit, ii s-a aplicat o corecție. Acuma mai sa primească sentința și sa învețe ceva din greșeală făcută! Doamne ajuta!
-
La pușcărie cu voi ( de la dey) și cu lingaii voștri cu tot! S-a prins lumea de ce ati facut mizeriilor!!!
-
Dragul sau Draga mea , eu înțeleg ca ti-e rusine cu numele tău , dar nu îl folosi pe al meu , fiindca ești penibil/penibila … “fiecare e responsabil pentru ce face” corecția asta despre care tu vorbești are un alt nume ,iar acela e “TENTATIVA DE OMOR” , iar ei sunt responsabilI pentru aceasta tentativa de omor , nu e o corecție , sentința pentru Razvan va fi in felul următor : NEVINOVAT ! Tu sa ai grija la Greșelile tale și învață să-ți scrii numele real și corect ! Doamne ajuta sa se facă dreptate , iar dacă tot susții și îl aduci in discuție pe Dumnezeu , Doamne ajuta sa se facă dreptate in privința lui Razvan pentru ca el este cel care a avut de suferit aici !! Nu animalele astea , iar cine trebuie într-adevăr sa plătească pentru Greșelile lor sunt acești “domni” îmbrăcați in hăinuțe negre , mulate , pline de anabol . (Un fel de domnișoare Masculinizate mai agresive) Eu nu o să stau să-ți explic tie ca Razvan este Victima , pentru ca se vede foarte clar ca ești de partea acelor maimuțe .. te-am pupat și nu uita să-ți schimbi numele dacă ti-e Rușine cu al tău sau ai o jena .
Romania ….Nu i s a facut dreptate pentru ca n a murit , tara in care trebuie sa mori sa ti se faca dreptate.
dc persoana aia seamana cu mine ?