Arădeanul va primi până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare, până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, şi până la 6.000 de lei pentru instalaţii de producere a energiei termice pe baza de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere sau silvice. Cu alte cuvinte arădenii pot primi bani pentru sisteme alternative de încălzire.
„Uniunea Europeană încurajează folosirea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă. Scopul acestui program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră. Este bine ca arădenii să profite de acest proiect şi să-şi depună dosarele pentru obţinerea de fonduri. Actele se pot depune la Agenţia pentru Protecţia Mediului din Arad, până la epuizarea fondurilor aflate la dispoziţia Agenţiei”, a spus europarlamentarul Iosif Matula. Până în prezent s-au depus cereri doar pentru jumătate din fondurile disponibile.
Condiţii pentru bani
Solicitanţii care depun proiecte de finanţare trebuie să fie proprietari sau coproprietari ai imobilului unde se implementează proiectul, iar imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu sau vreunei revendicări, unei proceduri de expropriere etc. De asemenea, solicitantul trebuie să nu aibă obligaţii restante la bugetul de stat şi cel local, să nu fi încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi să nu fi sponsorizat activităţi cu efect negativ asupra mediului.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!