Pentru 400 de lei şi un telefon mobil, un român a încercat să treacă ilegal graniţa patru persoane din Turcia. Românul, Dumitru C. a povestit poliţiştilor de frontieră că a fost acostat de către doi bulgari aflaţi într-un microbuz şi care i-au propus ca în schimbul a 400 de lei şi a unui telefon mobil să treacă patru turci din România în Ungaria, pe la zona verde a frontierei de stat. În timpul cercetărilor, la PTF Vărşand, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară un microbuz care corespundea descrierii cetăţeanului român. În urma verificărilor s-a constatat că în microbuz sunt cei doi cetăţeni bulgari, care i-a propus cetăţeanului român să-i treacă ilegal frontiera pe cei patru turci.
Aceştia au declarat că au recurs la această metodă deoarece nu aveau viză pentru Schengen. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză, iar cercetările sunt continuate de către lucrătorii noştri pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi identificarea tuturor persoanelor implicate , a declarat agent principal de poliţie Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al IJPF Arad.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!