În organizarea Primăriei şi Comenzii Garnizoanei, sărbătoarea a început printr-o paradă prin centrul oraşului, apoi la monumentele eroilor şi personalităţilor istorice s-au desfăşurat ceremonialuri religioase şi militare, s-au ţinut alocuţiuni şi s-au depus coroane de flori.
Emoţionante au fost momentele în care numeroasa asistenţă asculta cu capul descoperit în ploaie slujba religioasă oficiată de un sobor de 5 preoţi, dar şi Imnul Naţional şi Imnul Eroilor interpretate de fanfara cultelor neoprotestante. Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiţionala fasole cu cârnaţi şi cu vinul fiert, servite la popota unităţii militare din Radna. „Cetăţenii Lipovei ştiu să cinstească marile momente din istoria naţională, între care străluceşte ca un far Marea Unire de la 1 Decembrie 1918” declară viceprimarul Viorel Suciu.
JA-D.O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!