Altă atitudine, diametral opusă, la nici două luni de la ultima vizită. Dacă acum o lună şi jumătate, ministrul Anca Boagiu i-a făcut praf în declaraţii pe constructorii de pe centura Aradului, autostrada Arad-Timişoara şi DN 79, sâmbătă aceeaşi constructori au avut parte de laude din partea oficialului bucureştean. Boagiu a fost convinsă sâmbătă, în descinderea sa la Timişoara şi Arad, că progresele vizibile de la ultima sa vizită au fost făcute „cu parul” şi datorită ameninţării pe care a lansat-o atunci de reziliere a contractelor şi de aplicare a unor noi penalităţi. Boagiu a ascultat fiecare dintre cei trei constructori în parte, după care a intervenit. S-a arătat mulţumită de ritmul în care constructorii de pe Arad-Timişoara au recuperat întârzierile, dar mai ales de faptul că autostrada va fi dată în exploatare, conform garanţiilor primite, în decembrie 2011, moment de la care se va putea circula pe acest tronson.
Şi lucrările de pe Arad-Oradea (DN 79) au mulţumit-o pe doamna ministru. Dacă acum o lună şi jumătate i-a informat că vor avea parte de notificare de reziliere a contractului, acum a părut încântată de faptul că un prim strat de asfalt va fi turnat pe Arad-Oradea până la finele anului.
Singurul tronson vizitat care nu va putea fi dat în exploatare, în totalitate, în acest an, este centura Aradului, dar acest fapt nu a reprezentat nici un motiv de nemulţumire pentru Boagiu.
Cu siguranţă, însă, un alt motiv de bucurie a fost faptul că a primit asigurări şi jurăminte de la toţi cei trei constructori că toate investiţiile vor fi gata în … mai 2012.
Dar haideţi să vedem cum stau, pe scurt, cele mai mari lucrări de infrastructură ale ministerului în Arad, aşa cum le-au prezentat executanţii lor sâmbătă, în faţa ministrului şi a secretarului de stat Eusebiu Pistru, urmând ca în numerele viitoare ale ziarului să puteţi citi toate detaliile.
DN 79 Arad – Oradea va fi dat în exploatare cu infrastructură nouă şi cu un strat de asfalt de uzură la sfârşitul acestui an, lucrarea urmând a fi recepţionată prin mai- iunie 2012. Pe porţiunea din DN 79 situată pe raza judeţului nostru va fi turnat tot asfaltul până la sfârşitul anului.
“Dacă există exigenţă din partea ministerului, s-a dovedit că există răspuns din partea constructorului”, a fost concluzia Ancăi Boagiu.
Variantă nouă pentru centură
Oficialul a spus că situaţia s-a schimbat şi pe centura Aradului, care va fi dată parţial în exploatare până la finele anului (între kilometru 6 şi 12, inclusiv podul). Lucrările vor fi finalizate în mai 2012. Constructorii au venit sâmbătă cu o soluţie pentru a se putea circula şi pe centură, pe porţiuni, începând din acest an, soluţie care implică devierea traficului, pe un kilometru, prin oraş (pe Pădurii şi Bodrogului), o bretea ocolitoare şi circulaţie pe un singur sens din autostradă, pe o porţiune. Cum nu a înţeles exact despre ce e vorba (atunci auzind pentru prima dată de această propunere), ministrul a precizat răspicat doar atât: „Fără costuri suplimentare”. În fapt, acestea au fost cuvintele favorite ale oficialului în vizita de la Arad, alături de convingerea sa că firmele s-au mobilizat pentru că a folosit „parul”.
Alte vizite
Vizita de sâmbătă nu va fi ultima pe aceste şantiere. Boagiu i-a anunţat pe constructori că şantierele vor fi vizitate periodic, că lucrările sunt filmate şi că stadiul lor va putea fi aflat chiar şi de pe youtube, căci filmările vor fi urcate şi acolo. Totul, pentru a se asigura că nu vor fi înregistrate noi întârzieri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!