Accidentul a avut loc duminică după masa, în jurul orei 16.56. La locul accidentul au fost chemați pompierii care au intervenit cu o autospecială de tip descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă. Pentru că – în urma impactului – microbuzul era urcat peste autoturism, pompierii au trebuit să tragă autoutilitara ca să poată ajunge la cei doi ocupanți ai autoturismului care erau prinși între fiarele mașinii și aveau nevoie să fie descarcerați. În mașină se aflau o femeie și un bărbat. Femeia a fost scoasă din autoturism în viață și predată echipajului SMURD care a transportat-o la spital. Pentru șoferul mașinii, un bărbat, nu s-a mai putut face nimic. Din nefericire, bărbatul a decedat. Alte două persoane, din microbuz, au suferit răni ușoare, două echipaje de ambulanță transportându-le la spital pentru îngrijiri medicale.
“Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că o autoutilitară care se deplasa pe DN 7, din direcția Nădlac spre Arad, le fondul vitezei excesive a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune laterală cu un autoturism care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers”, a declarat inspectorul principal de poliție, Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!