Accidentul a avut loc la ieșire din cartierul Micălaca înspre Vladimirescu, înainte de sensul giratoriu. O femeie de 41 de ani și fiica acesteia, care se aflau în calitate de pasagere în autoutilitară, au fost accidentate ușor, primind primul ajutor la fața locului, fiind ulterior transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite. Șoferul autoutilitarei, un tânăr de 19 ani, din județul Buzău, a spus că „eu am avut prioritate, dar dânsul mi-a tăiat calea și a intrat în mine. Mama și sora mea au fost în autovehicul cu mine. Sunt rănite ușor”. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, „din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că o cisternă care se deplasa dinspre Șiria, la intersecția cu Calea Radnei nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare. În urma coliziunii au fost rănite ușor o femeie în vârstă de 41 de ani și un minor de 10 ani”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!