Desfăşurare de forţe, joi seara, după ora 23, în Zona Industrială Vest. Trei autospeciale SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă și trei ambulanţe aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad s-au deplasat pe strada Ovidiu, unde a avut loc un accident rutier. Un autobuz care transporta muncitori ce tocmai ieşiseră de la schimbul doi, de la Leoni, a intrat în coloziune cu un autotren. Se pare că şoferul autobuzului nu i-ar fi acordat prioritate TIR-ului. Potrivit martorilor, ìn urma impactului, mai mulţi pasageri din autobuz au căzut pe jos şi s-au rănit.
“S-a constatat că sunt zece 10 victime cu răni minore, care urmează să fie transportate la spital” – transmite Călin Domşa, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
UPDATE. Poliţiştii confirmă: vinovat e şoferul autobuzului “Din primele cercetări la faţa locului, polițiștii au stabilit următoarele: Aseară, în jurul orei 23,20, un bărbat de 46 de ani, din Livada, a condus un autobuz pe strada II din zona industrială vest, iar la intersecția cu str. Stefan Tenețchi nu a respectat semnificația indicatorului 《oprire》 pătrunzând în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiremorca condus de un bărbat de 53 de ani, din Jud. Brașov. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a 2 femei și rănirea ușoară a altor 9 pasageri din autobuz. În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă” – a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!